Cu toate că premierul Ilie Bolojan e hotărât să ducă la capăt măcar începerea reformei fiscale, pentru a împiedica alunecarea țării într-o criză economică profundă, costurile sociale par a fi disproporționate față de semnele că o reformă a statului va reașeza țara pe un drum al stabilității și bunăstării.
Pentru că aceștia au fost termenii contractului: acceptarea unor costuri sociale contra o strategie promptă de reorganizare a instituțiilor statului, atât pe baze economice eficiente, cât și pe fundamente morale.
A fost o înțelegere într-un moment electoral prezentat și perceput ca un T zero al relației dintre stat și cetățeni, propusă de tandemul Ilie Bolojan și Nicușor Dan, începută în forță la nivel retoric și fisurată pe traseu din trei cauze majore, toate contribuind la imaginea unui prim-ministru solitar, lipsit de sprijin politic și instituțional real și agreat la putere atâta vreme cât e clar biletul de plecare și asumarea pe cont propriu a costurilor de popularitate.
1. Decuplarea de agendă între președintele Dan și premierul Bolojan. Cu toate că inițial au negociat umăr la umăr o formulă de guvern și un plan de revenire a economiei, cei doi oficiali s-au despărțit pe traseu.
Președintele Nicușor Dan îi ține tot mai puțin spatele premierului în ceea ce privește pachetele de măsuri fiscale, momentul public de ruptură fiind creșterea TVA, pe care Dan nu și-a dorit-o, fiind singurul angajament public luat în campania pentru Cotroceni, în pofida atenționărilor că e o promisiune hazardată, pe care o face în numele Guvernului, luându-și astfel și un al doilea angajament, acela că nu se va eschiva de la responsabilitate, atunci când un nou guvern va avea nevoie de toată legitimitatea, pentru a putea readuce România pe un traseu economic sustenabil.
Adică exact ceea ce se întâmplă acum, când cei doi au agende decuplate: premierul Bolojan a intrat într-o narațiune a funcționarului necesar, prin excelență solitar, care își face treaba cu biletul de ieșire pe masă, în vreme ce președintele Dan e în plină campanie de consolidare a unei narațiuni pe care o prezintă ca fiind una de împăcare socială.
Ambele narațiuni sunt artificiale și ineficiente, contrazicând tocmai angajamentul inițial și care a pretins încrederea societății că instituțiile, Președinția și Guvernul, vor lucra împreună, se vor legitima reciproc și mai ales vor construi acest nou contract politic cu societatea.
În vreme ce premierul Bolojan ridică doar problema necesității măsurilor fiscale, fără de care România va fi retrogradată economic, președintele validează teza că falia socială a României e una ideologică, în jurul memoriei legionare și anti-comuniste, când, de fapt, faliile României sunt sociale și economice, de aici derivând vulnerabilitățile culturale în care își fac culcuș construcții de manipulare a istoriei și memoriei sociale.
2. Subminarea autorității și legitimității Guvernului din interior, de către unul dintre partenerii mari de coaliție, PSD, care are o cu totul altă agendă socială și calcule politice interne urgente.
Social-democrații au compromis din capul locului unitatea guvernamentală, culminând cu refuzul de a participa la ședințele coaliției, dintr-un motiv livrat ad-hoc de decesul fostului președinte Ion Iliescu, inculpat în două dosare.
Agenda PSD e însă mai degrabă electorală, PSD se vede detronat de AUR în opțiunile electorale și, pentru prima dată, își vede primarii ineficienți în a le aduce voturi, pe de o parte și, pe de altă parte, agenda este una de luptă internă pentru puterea în partid.
După ce președintele interimar Sorin Grindeanu a anunțat că partidul e într-un moment în care va trebui să opteze între un profil naționalist, de tipul celui pe care îl vehicula Liviu Dragnea, și unul mai apropiat de dinamica social-democrației europene, a apărut și tabăra condusă de Titus Corlățean, conservatoare și mai dispusă să preia mesajele MAGA în România.
3. Inabilitatea prim-ministrului Bolojan de a-și face aliați în societatea civilă. O explică analistul politic Radu Magdin:
"Premierul și Guvernul au nevoie de o coaliție mai largă de sprijin și această coaliție mai largă de sprijin se poate face doar prin întâlniri. Or, dacă premierul își petrece foarte mult timp în întâlniri administrative în clădirea Guvernului și dacă pare că duce mai degrabă bătălii cu funcționarii decât să se întâlnească cu oameni de afaceri, cu sindicate, cu patronate, cu toți cei care pot ajuta - din societatea civilă, analiză și consultanță - să găsească surse ale creșterii, ale relansării economice și ale unor surse de optimism și de relansare în perioada următoare, premierul nu va reuși.
Asta nu e o chestiune doar de comunicare. În primul rând, este vorba de instinct de fond, de relaționare a premierului. Dacă va face acest lucru în perioada următoare și-și va lărgi coaliția de sprijin, întâlnindu-se cu patronate, sindicate, societate civilă și alte elemente de ecosistem care îl pot ajuta cu idei și cu sprijin pentru pachete legislative, atunci lucrurile se vor schimba în bine, inclusiv în materie de comunicare strategică. Dacă nu, Guvernul și în special domnul prim-ministru vor deveni o cetate asediată puternic, cel târziu la 1 octombrie".
De la premisa unei responsabilizări reale în sistemul instituțional și a unei strategii consolidate și asumate sincron de președinte și premier pentru repunerea statului pe baze economice și morale solide s-a ajuns la premisa acceptată de toți actorii politici a unui mandat guvernamental limitat la măsurile generatoare de percepție negativă, unde premierul Ilie Bolojan să fie cel care decontează solitar.
Există și o premisă secundară, aceea că Ilie Bolojan e într-un joc cu miză maximă: poate pierde totul (la nivel de imagine și putere) sau câștiga totul și acesta este motivul pentru care Bolojan a intrat în duelul politic cu Nicușor Dan, pe tema celui mai bun candidat pentru Primăria Capitalei.
Ce rămâne însă pe agenda socială este un vid de legitimitate pe care populiștii și extremiștii deja îl speculează, dublați de PSD, cu un picior în guvernare și un altul în afara ei, și o frustrare care capătă deja proporții atât în rândul electoratului pro-democratic, pro-european, care l-a adus pe Nicușor Dan la Cotroceni, cât și în rândul celor care erau dispuși să accepte contractul în alb cu premierul Bolojan, atâta vreme cât componenta morală nu este scoasă din joc.
Or, felul în care a fost instrumentată modificarea Pilonului 2 de pensii, înainte ca măsuri reale de combatere a evaziunii fiscale să fie luate, de pildă, duce la percepția fatalistă că sacrificiile pentru redresarea economică nu sunt pe termen scurt/mediu, ci presupun amanetarea viitorului.
O reformă care trebuia făcută de un deceniu jumătate a reușit să fie prezentată și percepută ca una ostilă tocmai acelei părți a societății angajate civic.