S-au dus vremurile în care aveam, inclusiv în Europa, un partid pe la vreo 40%, “big tent” – un cort mare, iar în acest “cort mare” tu puteai să stai decenii și să-ți intre acolo și votanți economici, social-democrați și conservatori, dar și progresiști, oameni care vor pur și simplu o anumită disciplină la guvernare.
Adică un întreg cocktail de electorat care, de-a lungul timpului, a readus PSD-ul la guvernare sau l-a adus din nou peste 30% sau chiar peste 40%.
În momentul de față, moștenirea deficitului fiind, în spațiul public, pusă în primul rând în desaga istorică a PSD-ului, este mai greu pentru ei să meargă pe soluția istorică de regenerare a popularității partidului, explică analistul politic Radu Magdin, în interviul pentru spotmedia.ro.
Nu a durat mult timp și deja se vorbește despre posibilitatea ieșirii de la guvernare. Declanșatorul ar fi atitudinea USR, cu care PSD împarte guvernarea, la înmormântarea fostului președinte Ion Iliescu. Care e miza PSD? E vorba despre o apărare onestă a memoriei fostului președinte sau de un calcul oportunist?
PSD-ul are mai multă experiență politică decât USR-ul și, chiar dacă nu întotdeauna anumite mesajele de-ale sale sunt credibile pentru o parte largă din electorat, dincolo de cel deja existent de sub 20%, ei câteodată știu mai bine să joace șah politic decât colegii de coaliție de la USR.
În consecință, au găsit un element care, din punctul lor de vedere, le poate da un avantaj moral, în chestiunea funeraliilor pentru Iliescu, pentru a cere respect sau pentru a trena alte procese de coaliție.
Este, din punctul meu de vedere, nu doar un pas politic, dar și o expresie a faptului că tabăra Grindeanu nu are încă suficient de bine pusă la punct strategia pentru congres. Se află în defensivă în cadrul partidului și încearcă să țină agenda publică și de partid cu orice idee care poate părea bună pe moment.
Și-ar permite PSD o ieșire de la guvernare, în acest moment? Sau e suficient să joace această carte?
Pe moment, este suficient să semnaleze către electoratul său nemulțumirea și, mai larg, către o audiență mai largă - cetățenii României - , faptul că încearcă să se detașeze față de o parte din măsurile nepopulare ale coaliției.
Deci, de fapt, cu aceste amenințări voalate - sau nu - de ieșire de la guvernare, se încearcă o detașare politică de consecinţele, în materie de popularitate, pentru coaliție, a trecerii pachetului doi.
Este vorba, mai degrabă, pe moment, de strategie politică, pentru că este foarte greu pentru o echipă care nu are încă legitimitatea unui congres, cum va fi cea din septembrie - spun foarte probabil septembrie - la PSD, să scoată partidul de la guvernare.
Ai nevoie de o conducere, fie actuală, sedimentată, fie de o conducere nouă, cu legitimitate în congres, care să ia asemenea măsuri fundamentale.
În același registru, s-a format un nou pol în PSD, Titus Corlățean a anunțat că va candida la șefia partidului. E un curent reformator, cum vedeți aceste poziționări?
Contestatarii domnului Grindeanu din partid par a înțelege faptul că PSD-ul are totuși responsabilitatea guvernării, că lumea s-a schimbat și că, în consecință, este posibil ca rețeta istorică de recuperare a PSD-ului - intrarea în opoziție, astfel încât populația să fie dezamăgită de alternativa la PSD - să nu mai funcționeze de data aceasta.
PSD-ul a avut ca narativ colateral istoric, cel puțin din 2000 încoace, ideea că ei sunt cei care revin și refac economia. Că dreapta este cea care, din când în când, a distrus economia și că PSD-ul a adus creșterea.
Or, în momentul de față, moștenirea deficitului fiind, în spațiul public, pusă în primul rând în desaga istorică a PSD-ului, este mai greu pentru ei să meargă pe soluția istorică de regenerare a popularității partidului.
Aș evita cuvântul reformă - sintagma “reforma PSD” - pentru simplul motiv că, periodic, PSD-ul a vorbit de reformă. Partidele au limite naturale de schimbare și de reformă.
Eu aș spune că, mai degrabă, PSD-ul trebuie, pe de o parte, să se modernizeze și să înțeleagă faptul că am intrat într-o nouă epocă politică, în care identitatea și războaiele culturale sunt importante. Din această perspectivă, sigur că principalul dușman competitor politic al PSD-ului este AUR, dar PSD-ul mai trebuie să înțeleagă, totodată, faptul că nu mai poate fi un partid de masă.
S-au dus vremurile în care aveam, inclusiv în Europa, un partid pe la vreo 40%, “big tent” - un cort mare, iar în acest “cort mare” tu puteai să stai decenii și să-ți intre acolo și votanți economici, social-democrați și conservatori, dar și progresiști, oameni care vor pur și simplu o anumită disciplină la guvernare.
Adică un întreg cocktail de electorat care, de-a lungul timpului, a readus PSD-ul la guvernare sau l-a adus din nou peste 30% sau chiar peste 40%.
În momentul de față, într-un deceniu plin de schimbări și de crize și cu un puternic apetit popular antisistem, nu doar în România, ci și în alte democrații liberale, mai degrabă acest cod cort mare al nemulțumirii va fi cortul AUR care, deja în momentul de față, în sondaje se află la peste 40% din populație.
Dacă pot spune ceva despre domnul Corlățean este că e un tip deștept, elegant, care ține la acest partid și care are doza de modestie și de bun simț care ar putea duce la o regenerare alături de echipa viitoare.
Legat de domnul Grindeanu, într-o competiție cu domnul Corlățean, dumnealui pierde o parte din avantajele pe care le dă leadership-ul interimar, pentru simplul motiv că domnul Corlățean nu este implicat în vreo controversă publică, precum cea legată de Nordis.
Pe de altă parte, Titus Colățean, deși criticat de o parte din oponenții săi ca fiind o persoană mai rezervată comunicațional, stă foarte bine, mai bine ca domnul Grindeanu, la limbaj corporal și la mimica feței.
Totodată, are o bună reputație în partid, că răspunde la telefoanele colegilor și că sună înapoi, lucru de care domnul Grindeanu nu se bucură.
După cazul Anastasiu, din care guvernul Bolojan a ieșit cu o imagine ușor vulnerabilizată, avem acum pe agendă Pilonul 2 pentru pensii, unde iarăși, informațiile trunchiate par a fi în prim-plan. Unde greșește Guvernul, care totuși a venit cu un capital de încrede mare și anunțând din capul locului austeritatea?
Desigur, pregătirea informației pe fond și după aceea pregătirea de comunicare strategică sunt mereu preocupări pentru guverne în criză. Sunt guverne, la case mai mari ca noi, în vestul Europei, care câteodată mai ratează momente de comunicare strategică.
Dar dincolo de aceste elemente de comunicare pe fond, cred că premierul Bolojan și Guvernul au nevoie de o coaliție mai largă de sprijin și această coaliție mai largă de sprijin se poate face doar prin întâlniri.
Or, dacă premierul își petrece foarte mult timp în întâlniri administrative în clădirea guvernului și dacă pare că duce mai degrabă bătălii cu funcționarii decât să se întâlnească cu oameni de afaceri, cu sindicate, cu patronate, cu toți cei care pot ajuta - din societatea civilă, analiză și consultanță - să găsească surse ale creșterii, ale relansării economice și ale unor surse de optimism și de relansare în perioada următoare, premierul nu va reuși.
Asta nu e o chestiune doar de comunicare. În primul rând este vorba de instinct de fond, de relaționare a premierului.
Dacă va face acest lucru în perioada următoare și-și va lărgi coaliția de sprijin, întâlnindu-se cu patronate, sindicate, societate civilă și alte elemente de ecosistem care îl pot ajuta cu idei și cu sprijin pentru pachete legislative, atunci lucrurile se vor schimba în bine, inclusiv în materie de comunicare strategică.
Dacă nu, Guvernul și în special domnul prim-ministru vor deveni o cetate asediată puternic, cel târziu la 1 octombrie.