Senatorul Titus Corlățean, fost ministru de Externe, a anunțat că va candida pentru funcția de președinte al PSD, invocând necesitatea unei „revitalizări” a partidului, despre care spune că a devenit reactiv și marginalizat în actuala coaliție de guvernare.
Prezent duminică seara la o emisiune Antena 3, Corlățean a declarat că la ședința conducerii PSD programată luni ar trebui discutate teme de fond, nu doar subiectul oficial legat de poziția USR față de funeraliile lui Ion Iliescu.
„S-au acumulat într-un timp scurt o serie de profunde nemulțumiri. De ce ați mai votat intrarea la guvernare? Ce era lipsit de predictibilitate într-o coaliție eterogenă, cu patru partide și viziuni diferite?
Axul puterii astăzi este dat de președintele Nicușor Dan, premierul Bolojan și USR, care a devenit, în fapt, principalul partid din coaliția de guvernare. E o realitate tristă pentru noi, social-democrații”, a spus Corlățean.
El a criticat faptul că PSD nu s-a implicat atunci când au fost luate măsuri importante, precum modificările în domeniul educației sau proiectele de lege privind pensiile, fără consultarea partidului. „PSD a devenit reactiv, nu a contat în anumite decizii care au fost luate fără ca noi să fim consultați sau să reacționăm la nivel de conducere”, a afirmat Corlățean.
El susține că a discutat de mai multă vreme cu colegi care îi împărtășesc viziunea și care, spune el, sunt „oameni corecți, pregătiți, educați, cu diploma pe masă și cu credibilitate”.
„Am luat decizia de a-mi asuma această responsabilitate de a candida la președinția partidului. PSD este ținut undeva pe margine, aproape de derizoriu, și trebuie să se întoarcă la temele naționale esențiale și să-și facă vocea auzită”, a subliniat Corlățean.
În trecut, Corlățean declara că nu îl interesează o bătălie internă pentru funcții, dar acum consideră că momentul cere o schimbare de direcție și un discurs ferm în interiorul PSD.