Asta nu e solidaritate, e nedreptate. S-au fabricat datele pentru a susține politica, nu există niciun fel de viziune, doar o atitudine contabilicească de a reduce deficitul bugetar, tăind tot de acolo de unde s-a tot tăiat. Solidaritatea trebuie să înceapă de acolo de unde s-a dat prea mult, nu de acolo de unde s-a dat prea puțin.
Profesorul Mircea Miclea, fost ministru al Educației și fondatorul Institutului de cercetare-dezvoltare Cognitrom, analizează, în interviul pentru spotmedia.ro, măsurile care sunt luate în Educație, pentru a reduce cheltuielile: normă didactică mărită pentru profesori, multe burse școlare eliminate, lipsă de viziune asupra calității educației.
Norme reduse pentru bibliotecari, dar avem norme didactice mărite pentru profesori. Cum arată, din punctul dumneavoastră de vedere, viziunea asupra educației? Sigur, în sens larg, incluzând și măsuri pentru cultură aici.
Din punctul meu de vedere, este o politică prost scrisă, prost făcută, pentru care apoi s-au decupat niște date ca să o susțină. Nu a fost o politică în care să pornească întâi de la date și apoi să construiască, ci s-a construit politica și apoi s-au fabricat sau s-au decupat date care să o susțină. Acest demers este contraproductiv.
Faptul că a crescut norma didactică e detrimental pentru calitatea actului de predare. Nu există niciun fel de studiu care să arate că dacă crești norma didactică a profesorului crește calitatea actului de predare. Nu există niciun studiu care să arate că dacă crești efectivele de elevi în clasă crește calitatea predării. Dimpotrivă, toate aceste măsuri vor avea efect detrimental asupra calității actului de predare și învățării în cazul elevilor.
Dincolo de acest lucru, din punct de vedere cultural, e regretabil faptul că s-au tăiat acele burse numite de excelență, care erau burse de studiu. Erau niște bani care totuși ajungeau în educație.
Dar dacă se voia o dirijare mai bună a acestor bani, ar fi fost mult mai înțeleaptă o măsură prin care aceste burse rămâneau, dar erau transformate în vouchere prin care elevii își puteau cumpăra cărți.
Să nu uităm că suntem pe ultimul loc în Europa la numărul de cărți cumpărate pe cap de locuitor. Or, aceasta ar fi fost o modalitate de a spori numărul de cărți pe care să le citească elevii și dincolo de asta ar fi fost un ajutor pentru edituri, în condițiile în care editurile și librăriile o să aibă foarte mult de suferit, în condițiile în care se dublează TVA-ul pentru articole culturale care fac obiectul de activitate a editurilor și așa foarte văduvite în general.
Deși suntem pe ultimul loc în Europa la alocarea de PIB pentru educație, în continuare se taie din banii alocați educației, ceea ce mie mi se pare, dincolo de această măsură contabilicească, o măsură complet greșită din punct de vedere al interesului național și al dezvoltării educației și democrației în această țară. Am văzut cu toții că democrația a avut de suferit din cauza educației deficitare.
Au fost discuții, așa cum știți, aproape interminabile, despre faptul că aceste burse sociale, de fapt, ar fi încurajat un sistem viciat și vicios al educației. Ministrul Educației a avut o exprimare destul de directă așa, copiii ar merge la școală pentru bani, învață pentru bani.
E greșit lucrul acesta.
Sunt studii care arată foarte clar că motivația extrinsecă, adică faptul că dai bani cuiva ca să facă școală sau ca să învețe anumite lucruri, atunci când motivația intrinsecă este absentă sau este redusă, este benefic.
Dincolo de asta, cum am spus, puteau să nu fie bani, să fie vouchere care să se convertească în achiziții de cărți, eventual de rechizite. Nu mai puteai să spui că vin copiii la școală ca să obțină bani, ci vin copiii la școală ca să-și cumpere cărți. Punct.
Întrebarea este dacă putem măcar să găsim un element care ar îmbunătăți sistemul de educație prin aceste măsuri. Un element de viziune, de perspectivă sau efectiv e vorba doar despre bani și despre a lua bani rapid de undeva, pentru că să iei de la pensii speciale ar dura.
Nu există niciun element de viziune care să aibă bază științifică, inclusiv datele care au fost invocate. Unele au fost mincinoase. Vă dau exemplu. S-a spus că norma didactică din Franța este mai mare decât cea din România. Fals! Norma didactică din Franța este de 18 ore la învățământul preuniversitar, pentru profesorul expert e 15 ore. Deci s-au dat date false.
Doi, s-au decupat doar acele date care să susțină politica și s-au ignorat multe date care contraziceau această politică. S-au fabricat datele pentru a susține politica.
Nu, nu există niciun fel de viziune, doar o atitudine contabilicească de a reduce deficitul bugetar, tăind tot de acolo de unde s-a tot tăiat. Avem din nou o viziune mioapă. Adică ne uităm la interesul pe termen scurt și pierdem din vedere interesul pe termen lung. E o chestiune care s-a repetat în educație. Politicienii au sacrificat mereu interesele pe termen lung pentru interese pe termen scurt. Efectul este că țara aceasta s-a dezvoltat fără niciun fel de strategie.
Cel puțin câțiva ani la rând cred că am avut câte un interviu cu dumneavoastră, vorbind despre industria meditațiilor, de pildă, despre clivajele enorme deja și cronicizate, nu doar între rural și urban, stratificate social. Există vreo soluție pentru acest aceste probleme în ceea ce vedeți până acum la Ministerul Educației?
Eu nu văd, din ceea ce a propus Ministerul Educației, niciun fel de soluție pentru a reduce din meditații. Meditațiile vor fi reduse doar dacă va fi o calitate mai bună a predării în școală. Nu văd cum crești calitatea predării, crescând numărul de elevi în clasă și norma didactică.
Nevoia de meditații va fi atâta vreme cât calitatea predării are de suferit. Dacă vrem să reducem industria meditațiilor, atunci trebuie să îmbunătățim calitatea predării. Nu se îmbunătățește calitatea predării crescând numărul de ore pe care le predă un profesor sau mărind numărul de elevi în clasă.
Nu s-a vorbit, de altminteri, deloc despre o reformă a sistemului de educație, ci numai despre o eficientizare practic a cheltuielilor statului.
Nu știu dacă este o eficientizare a cheltuielilor statului. Dacă gândim pe un orizont mai lung de timp, eu cred, dimpotrivă, că este o ineficientizare a cheltuielilor statului, pentru că se reduce din investiția și așa extrem de redusă. Repet, eram pe ultimul loc în Europa la numărul de cărți citite, la numărul de cărți achiziționate și de procent din PIB alocat educației. Mi se pare o măsură opusă. Nu mi se pare o măsură de eficientizare.
Aș vrea să mai spun următorul lucru: după cum știm cu toții, trăim într-o economie în care resursele naturale sunt secătuite și nu mai sunt suficiente. Diferența este făcută de calitatea forței de muncă, de cât de educată este forța de muncă.
Uitați, marea majoritate a analfabetismului funcțional provine din medii rurale sau din medii dezavantajate. Crescând norma didactică, faci și mai puțin atractivă în mediile rurale profesia de profesor, pentru că va trebui să faci naveta la mai multe școli acum ca să îți îndeplinești norma.
Prin urmare, analfabetismul funcțional va crește. Eu nu văd deloc o eficientizare a cheltuielilor reducând de acolo de unde și așa ai dat prea puțin. Și din cauză că ai dat prea puțin, ai ajuns unde ai ajuns. Adică vezi situația democrației în România din noiembrie 2024 și până acum.
Se vorbește de principiul solidarității. România este într-o criză, deocamdată bugetară. Toate domeniile ar trebui să fie solidare. Dacă era să luăm ceva de la educație, să luăm bani, de unde ați fi tăiat dumneavoastră?
Întâi n-aș fi tăiat. Pentru educație se dau cei mai puțini bani din Europa ca procent din PIB. Deci nu aș fi tăiat efectiv. Nu cred că există alternativă să mai fi tăiat de undeva, pentru că sunt prea puțini bani pentru educație.
E vorba de o consecvență mea cu mine însumi. Eu am demisionat când pentru educație s-a dat 3,97% din PIB, pentru că am cerut atunci 5% din PIB și pe am arătat că va fi un efect detrimental dacă nu se va aloca și am demisionat.
De ce aș spune că cresc norma didactică acum, când vedeți cifre de la Institutul Național de Statistică: procentul de profesori sub 30 de ani din sistemul de educație este de 9,4%. Adică nu mai merge nimeni să predea. E cel mai slab procent de tineri care sunt implicați în educație.
Principiul solidarității? Solidaritatea trebuie să înceapă din altă parte, de acolo de unde s-a dat prea mult, nu de acolo de unde s-a dat prea puțin. Deci nu văd solidaritate, în sensul că voi ați primit prea puțin, alții au primit prea mult, în numele solidarității tăiem de peste tot. Asta nu e solidaritate, e nedreptate. Dreptatea trebuie să prevaleze față de solidaritate.
Așa cum ați spus, sunt costuri societale pe termen nu cred că lung.
Se vor vedea deja de anul viitor, se vor vedea aceste costuri. La plata cu ora se vede acum, profesorii vor refuza să ia orele, de exemplu.
Eu nu știu dacă aveți situația statistică, dar inclusiv în orașele mare e foarte greu să găsești un profesor de chimie, matematică, biologie, fizică, pentru că în primul rând, absolvenții de învățământ superior din aceste discipline sunt foarte puțini și în al doilea rând, numărul de alternative pe care ei le au la dispoziție e foarte mare.
Poți să lucrezi în multe locuri - în bănci, în firme de IT, în institute de biologie, în tot felul firme. Deci și în orașele mari e o problemă de a găsi profesori de matematică, fizică, chimie, darămite în rural. Și deși de acolo vine analfabetism funcțional.
Mai e un domeniu despre care se vorbește mai puțin. Poate pentru că nu privește atât de larg societatea sau mai multe categorii sociale, și anume cercetarea. Să tăiem institute de cercetare, dar la fel, cu barda, o listă de institute, la ce putem renunța, ce putem comasa? Ce spune asta?
Spune că o să avem o poziție și mai proastă în producția de cercetare științifică din România în următorii ani decât avem în momentul de față.
Spune că tot timpul, în numele unor criterii contabile, este sacrificat de acolo de unde e mai ușor de sacrificat și nu sunt proteste în stradă și nu de acolo de unde trebuie redus bugetul.
E ușor să tai de la cercetare, pentru că cercetătorii nu sunt mulți ca număr, nu ies în stradă. Prin urmare, e ușor să tai din puținul acela. Efectul pe buget este nesemnificativ. Impactul pe comportament și pe mentalitate este catastrofal.
Iar statele concurează în soft power, adică cunoaștere.
Da, adică exact resursa în care am fi putut să avem șanse să înaintăm, în mintea oamenilor și în competențele lor. Exact acolo lovim prin faptul că luăm măsurile pe care le-am luat pentru educație și pentru cercetare. Deci aceasta nu este o reformă, nu este o viziune, este doar o aplicare mecanică a unui act contabilicesc.