Bolojan, acuzat de dezinformare și manipulare referitor la norma profesorilor. Sindicatele anunță calendarul protestelor

Bolojan, acuzat de dezinformare și manipulare referitor la norma profesorilor. Sindicatele anunță calendarul protestelor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Trei dintre cele mai mari federații sindicale din educație – FSLI, „Spiru Haret” și Alma Mater – au reacționat dur marți, după ce premierul Ilie Bolojan a declarat că norma didactică de predare a scăzut în ultimii ani. Sindicaliștii susțin că afirmația este „complet falsă” și acuză fie necunoașterea realităților din sistem, fie o intenție de manipulare a opiniei publice.

Într-un comunicat transmis presei, aceștia subliniază că norma didactică a rămas constantă în ultimele decenii și că, în prezent, este una dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană. Mai mult, condițiile de muncă ale profesorilor s-au înrăutățit constant, în contextul unor reforme frecvente și al subfinanțării cronice a sistemului.

Sindicaliștii cer retragerea afirmațiilor și inițierea unui dialog real

„Domnul Ilie Bolojan ştie că o astfel de afirmaţie (neadevărată), lansată de o figură cu autoritate, distorsionează percepţia publicului asupra muncii cadrelor didactice, iar intenţia sa a fost însă clară: să justifice, în mod fals, aceste măsuri de austeritate luate fără nicio consultare şi fără studii de impact”, se arată în comunicat.

Cele trei federații îi solicită public premierului să retracteze declarațiile și să inițieze un dialog real cu actorii din sistemul educațional, bazat pe date concrete.

Calendarul protestelor din educație: pichetări și marșuri în septembrie

În același comunicat, federațiile anunță un calendar clar al protestelor pentru perioada următoare:

  • 19 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30;
  • 20 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 12.00;
  • 21 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30;
  • 22 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30;
  • 25 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30;
  • 26 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30;
  • 27 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 12.00;
  • 28 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30;
  • 29 august – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 11.30;
  • 3 septembrie – Pichet la Ministerul Educației și Cercetării, în intervalul 10.00 – 12.00;
  • 3 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00;
  • 4 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00;
  • 5 septembrie – Miting de protest în Piața Victoriei, în intervalul 12.00 – 13.00;
  • 8 septembrie – Miting și marș de protest pe traseul Piața Victoriei – Palatul Cotroceni, în intervalul 11.00 – 16.00.

Iată protestele de azi:

Publicată de Fsli Romania pe Marţi, 19 august 2025

Sindicaliștii acuză Guvernul Bolojan de măsuri „iresponsabile” prin Legea nr. 141/2025 și de pierderea a peste 700 de milioane de euro din PNRR, fonduri care ar fi putut susține reformele din educație.

Criză iminentă de personal în următorii ani

Liderii sindicali avertizează și asupra unui risc major: pensionarea masivă a zeci de mii de cadre didactice în următorii cinci ani. În lipsa unei politici coerente de resurse umane, aceștia susțin că sistemul va rămâne fără suplinitori calificați, mulți dintre aceștia fiind deja excluși în 2025.

„Educația nu este o problemă, ci o soluție! Educația nu este o cheltuială, ci o investiție!”, se încheie mesajul celor trei federații.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇