Pe 27 august 2026, se împlinesc 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Un interval de timp plin de speranțe și realizări remarcabile, dar și de sincope și dezamăgiri.
A fi sau a nu fi Republica Moldova? Este dilema care se pune în discuție la fiecare aniversare a independenței. O dilemă de ordin cognitiv și identitar: se dezbate caracterul sau mai exact sensul independenței.
Faptele sunt clare: la 27 august 1991, Republica Moldova și-a declarat independența față de Uniunea Sovietică, aflată în descompunere – împărăția totalitară care a smuls acest teritoriu din corpul României Mari și din spațiul civilizației europene. „Declarația de independență”, adoptată de Parlament la acea dată, nu lasă loc de nicio îndoială.
Însă imperiul, care nu a murit de tot (dimpotrivă!), a contraatacat, un an mai târziu, declanșând războiul din Transnistria, astfel că după un scurt interstițiu democratic, Basarabia a revenit în zona de influență politică, economică și militară a „noii” Rusii kaghebizate.
Cohortele neocomuniste care au acaparat guvernarea la Chișinău au inversat sensul actului din 27 august 1991, pretinzând că Republica Moldova și-a afirmat statalitatea împotriva „pretențiilor expansioniste ale României”, nu în raport cu Rusia- „partenerul nostru strategic”.
Această pervertire de sens, adăugată vechiului mit al „jandarmului român” și cultivării „neutralității”, impuse de Moscova în Constituție, a menținut Republica Moldova în zona „gri”, izolată de Europa.
O definiție a independenței
Pe scurt: independența este libertatea de a-ți decide soarta fără presiuni și ingerințe externe. Este „blocstartul” alergătorului care aspiră să câștige marele trofeu în competiția cu alți sportivi, dar mai ales în competiția cu sine însuși, cu propriile limite, slăbiciuni și lașități.
Independența Republici Moldova începe cu reabilitarea cuvintelor. Cu abandonarea fricii de a spune adevărul, cu voința de a curăța slinul propagandei rusești de pe creierul moldovenilor.
Așadar: ocupație, nu „eliberare”, deznaționalizare, nu „înflorire la sânul măreței Rusii”, rusificare, nu „bilingvism armonios”, limba română, nu „limba moldovenească”, Ștefan cel Mare - erou al tuturor românilor, nu „proto-părinte” al statului moldovenesc ostil României (care nici nu exista ca entitate politică în Evul Mediu), și tot așa.
Decolonizarea la nivel simbolic
Independența înseamnă un amplu proces de de-colonizare, care implică obligatoriu înlăturarea simbolurilor sovietice. Republica Moldova e încă împânzită de o sumedenie de monumente care-l ridică în slăvi pe „soldatul sovietic eliberator”, laudă partidul comunist și komsomolul leninist, îi eroizează pe ilegaliștii (citește: agenții NKVD) care au luptat împotriva „jugului burghezo-moșieresc român.”
Prezența acestor monumente în spațiul public nu e deloc inocentă: ele transmit un mesaj, legitimează un regim de care Moldova încearcă să se îndepărteze, pentru că subminează aspirațiile sale europene.
Există, de asemenea, zeci de producții cinematografice care glorifică epoca sovietică, dar dacă acele filme documentare și artistice sunt îngropate în arhivele de la „Moldova-film” (inclusiv pentru... a nu altera faima unor actori deveniți după ’89 figuri-fanion ale renașterii naționale), statuile de granit stau la vedere, continuă să denatureze percepțiile moldovenilor despre trecutul totalitar, estompează linia de demarcație dintre „ocupație” și „eliberare”, întrețin sentimentul unui viitor incert, ambiguu, care își poate oricând inversa direcția.
Nu demolarea ar fi soluția. S-a propus relocarea acestor vestigii nocive într-un perimetru adiacent unui viitor muzeu al comunismului, necesar educației tinerilor generații.
Marșul putiniștilor din 24 august 2026
Coexistența unor interpretări divergente ale istoriei (acest „postmodernism ideologic”) poate fi tratată în registru ironic sau exotic de niște turiști occidentali, mai slab familiarizați cu istoria zonei, nu și de cetățenii moldoveni cu vederi proeuropene, întrucât se simt amenințați ca națiune și stat.
La Chișinău, pe 24 august 2026, am putut urmări o manifestație (bănuim, autorizată) de sărbătorire a așa-zisei eliberări a Moldovei de sub ocupația germano-română, cu sute de adepți ai „lumii ruse” agitând steaguri roșii cu secera și ciocanul. Scandările lor „Victorie! Victorie!” erau o jignire la adresa independenței Republicii Moldova și a Ucrainei, sunau ca o invitație pentru Putin să „denazifice” și teritoriul dintre Prut și Nistru.
Numărul fanilor putiniști ar crește exponențial, dacă tancurile Rusiei ar sparge frontul la Odesa și ar ajunge la Nistru, cum ne-am temut în primele săptămâni ale invaziei, și ne putem imagina teroarea ce ar urma.
Condamnarea regimului sovietic de ocupație
Guvernul a avizat recent un proiect de lege care califică foametea organizată de regimul sovietic în anii 1947-1947 drept genocid și crimă împotriva umanității.
„Proiectul prevede - cităm dintr-un comunicat de presă oficial - comemorarea victimelor, crearea unor muzee, monumente și memoriale, dar și posibilitatea sancționării negării sau denaturării publice a tragediei. Documentele de arhivă relevante ar urma să fie identificate, scanate și puse la dispoziția cercetătorilor în format electronic, fără ca originalele să fie scoase din arhive.”
O inițiativă oportună, chiar dacă mult întârziată. Însă de ce să fie condamnată numai foametea organizată de ruși după război? Dar deportările, colectivizările, naționalizările (exproprierile de terenuri și de locuințe), asasinatele politice, persecuțiile la adresa intelectualilor, propaganda care a transformat în „mancurți” generații de basarabeni? Dar otrăvirea deliberată a apelor și solului Moldovei?
E nevoie de condamnarea ad integrum, nu „pe bucăți”, a regimului sovietic de ocupație. Va fi nevoie de un efort mult mai amplu de documentare și încadrare juridică pentru o nouă „Comisie Cojocaru” (grupul de lucru creat în 2010 sub mandatul președintelui interimar Mihai Ghimpu), augmentată cu specialiști din toate domeniile.
Actuala guvernare sperăm că va avea suficientă voință politică pentru a emite un verdict definitiv asupra acestei perioade nefaste din istoria românilor basarabeni și transnistreni.
Independența, la cheremul crizelor globale
Pentru că nimic nu e bătut în cuie. Pericolul imediat este de ordin economic. Scumpirea enormă a gazului și energiei electrice va pune la grea încercare răbdarea și voința de libertate a moldovenilor.
Ghinionul actualei guvernări de la Chișinău sunt nu doar războiul din proximitate, ci și crizele globale care se țin lanț. State mai puternice le pot rezista, Moldova - nu e deloc sigur.
Astfel că în loc de aderarea la UE sau de o unire cu România - ca soluție in extremis - s-ar putea ca următoarea turnantă electorală să readucă la putere partida pro-rusă, setoasă de revanșă, și nu o alternativă democratică, proeuropeană, care nici nu există.
Moldova are un răgaz de trei ani ca să evite acest scenariu sumbru.
Însărcinata cu afaceri a României la Moscova, convocată la Ministerul rus de Externe
România primește prima tranșă de 2,5 miliarde de euro prin programul european SAFE pentru apărare
FCSB încasează o lovitură grea: A rămas fără unul dintre cei mai buni jucători
Administrația Trump suspendă programările pentru vize pentru solicitanții din întreaga lume. Interviurile au fost anulate
