În 2017, am arătat că în România există un partid care și-a asumat să guverneze, direct sau prin interpuși, numai în perioadele bune, promovând politici fiscale prociclice. A făcut o singură excepție, în 2009.
Scopul: slăbirea adversarilor și menținerea poziției dominante pe termen lung.
Acest lucru a fost posibil pentru că în România, separația puterilor, impecabilă pe hârtie, este precară de facto. În acest fel, de câte ori economia a intrat într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, politica fiscală nu mai putea fi folosită pentru a ajuta la ieșirea din recesiunea la ale cărei premise contribuise.
De fiecare dată, a fost necesar ca un alt partid sau o altă coaliție, un „sanitar” politic să fie la guvernare în perioadele dificile.
La următoarele alegeri parlamentare, formațiunea politică „sanitară” care a gestionat perioada grea (eventual recesiune) ieșea de pe scena politică.
Am botezat această teorie cu numele de „ipoteza cinismului fiscal”, scrie Lucian Croitoru, consilierul pe politică monetară al guvernatorului BNR şi fost premier desemnat într-o astfel de perioadă dificilă, în 2009, într-o analiză publicată de Curs de Guvernare.
Deși cuvântul „cinism” sugerează existența unui plan inițial bine pus la punct imediat după 1989, este mult mai probabil să fi fost doar o descoperire pe parcurs. Mai degrabă, instinctul inițial al politicienilor acelui partid de a promova politici fiscale prociclice a dus la descoperirea ideii de către elita partidului.
Mulți au criticat condiția precarității separației puterilor din teoria mea ca pe o ipoteză forțată sau exagerată. În prezent, realismul acestei ipoteze a devenit evident pentru aproape oricine.
Tensiunile dintre legislativ, executiv și puterea juridică ies la suprafață, semn că s-au adunat condițiile pentru un progres referitor la o separație de facto mai bună. Vom vedea.
Atunci am spus că partidul care guvernează în perioadele bune este PSD și că partidele care au guvernat în perioadele proaste au fost, pe rând, PNȚCD și PDL, care au ieșit de pe scena politică. Ulterior. am sugerat, pe baza teoriei mele, că partidul care ar fi putut ieși de pe scena politică în 2024 ar fi fost PNL, dacă ar fi ales să guverneze în perioade dificile, după ce politica fiscală a fost prociclică. Condiția s-a îndeplinit doar pe jumătate.
După ce PSD a promovat direct sau prin interpuși (guvernul tehnocrat Cioloș) în perioada 2016-2019 o politică fiscală condusă după concepția wage-led growth, în anul 2019, Comisia Europeană a declanșat procedura de deficit excesiv, iar PSD a pierdut guvernarea prin căderea Guvernului Dăncilă la moțiunea de cenzură în octombrie.
PNL a asigurat un guvern minoritar în anul pandemic 2020, când economia a scăzut cu 3,7 la sută, iar deficitul bugetar a crescut de la 4,6 la 9,3 la sută din PIB; în 2021 economia a crescut cu 5,7 la sută, iar PNL a intrat în coaliție cu PSD din decembrie 2021 până de curând, înainte de căderea Guvernului Bolojan pe 5 mai 2026.
Teoria mea implica nu numai că PSD va rămâne cel mai mare partid, dar că va și crește pe măsură ce alte partide ies de pe scena politică. În prezent, se pare că PSD nu mai este cel mai mare partid politic. În prezent pare că teoria mea nu mai explică bine ce se întâmplă.
În realitate, însă, ipoteza cinismului fiscal funcționează foarte bine. Dacă există, impresia că nu mai funcționează derivă din faptul că în loc de concepte abstracte am folosit nume proprii: PSD, PNL, PNȚCD, PDL.
Dar dacă înlocuim aceste nume proprii cu nume generice, pe care ne imaginăm că le-ar putea utiliza votanții, veți vedea imediat actualitatea explicației.
Dacă în loc de PSD utilizați conceptul de „partid frumos” sau, alternativ, „partid bun” și în loc de PNL, PDL, PNȚCD „partide urâte” sau, alternativ, „partide rele ”, veți vedea că publicul a ajuns să vadă în partidul care guverna în perioadele bune partidul frumos sau bun, iar în cele care guvernau în perioadele dificile partidele urâte sau rele.
Ele erau urâte sau rele în ochii publicului având în vedere efectele directe ale politicilor lor asupra bugetelor individuale.
Însă scena politică s-a modificat masiv dacă ținem cont de denumiri, dar mult mai puțin dacă ținem cont de esențe. S-a schimbat și fondul politic, dar mai mult s-au schimbat formele sale. Astfel că este mai bine să renunțăm la nume proprii și să utilizăm conceptele, genericul.
Un concept cheie pe care îl pierdem din vedere atunci când lucrăm cu nume proprii este cel de „corp politic”, care explică cel mai mult și cel mai bine mișcarea diferită a fondului și a formelor.
În viziunea mea, un „corp politic” apare atunci când un fost partid unic, confundat cu statul însuși, este forțat să se dizolve, dar nu renunță la unele dintre valorile profunde care îl defineau și pe care le poate conserva doar prin mai multe și noi forme de organizare.
Reacția celor ce alcătuiau fostul partid-stat este să conserve structurile și mentalitățile prin crearea mai multor partide, corespunzător noilor condiții democratice. Este mai realist să gândim la un corp politic ce poate fi alcătuit din mai multe partide înțelese în sensul clasic, desemnate prin nume proprii.
Altfel spus, corpul politic este un ansamblu de elite care derivă din fostul partid-stat, care s-au adaptat la noile condiții democratice prin organizarea sub forma de diverse partide și organizații, dar care, în practică, nu au renunțat suficient la vechea atitudine specifică față de separația puterilor.
Acest corp politic funcționează în primul rând de facto, nu de iure, deși partidele ce derivă în mod natural din el se pot organiza în forma juridică a unor alianțe. De exemplu, „Patrulaterul roșu” format de PSDR și PRM, PSM și PUNR era, ontologic, în primul rând un corp politic, înainte de a fi o alianță.
Este un exemplu din mai multe în care fostul aparat de partid și de stat (corpul politic) de dinainte de 1989 și-a transferat structurile și mentalitățile care îl defineau în noi forme de organizare: FSN, PDSR, PSD, PRM, PUNR, PSM, UNPR.
Partidele istorice PNȚCD și PNL au avut altă natură și nu au derivat din corpul politic la care mă refer. Ele au absorbit însă politicieni ce derivau, de asemenea, din respectivul corp politic. Nu este exclus, de asemenea, ca din corpul politic originar să fi existat, temporar, și formațiuni ce au îmbrățișat onest obiectivul realizării unei separații reale a puterilor și reducerea corupției.
Modernizarea noastră economică și intrarea în NATO au făcut necesar ca partea cea mai mare a acestui corp politic de care vorbim să își asume valorile occidentale prin prisma acelei ideologii dintre cele prezente în țările occidentale cărora ne alăturam care corespundea cel mai bine cu mentalitățile sale originare. Aceasta a fost ideologia social-democrată și a fost adoptată de PSD în forma frumoasă pe care o înțelegeau noii aliați occidentali. Acest partid a fost partidul „frumos” sau „bun”.
Naționalismul, populismul și unele forme de extremism din esența corpului politic au fost lăsate unor partide care, din perspectiva noului club în care doream să intrăm, erau partide „urâte” sau „rele”, dar utile partidului frumos. Partidul „frumos” primea, astfel, sprijin în Parlament și transmitea mesaje greu de acceptat pentru parteneri externi prin fețele mai urâte ale aceluiași corp politic din care el însuși deriva.
În prezent, este clar că atunci când unii oameni spun că PSD și AUR (un simbol pentru orice formațiune politică ce se autodefinește ca „anti-sistem”) au ceva în comun se gândesc la una sau mai multe caracteristici comune lor, care le sunt specifice și nu sunt identificabile la alte partide. Este clar că acele trăsături comune sunt cele moștenite de la corpul politic din care s-au născut.
Dacă ar fi identificabile și la alte partide, atunci ar exista și alte partide care ar putea fi alături de PSD și AUR din acel punct de vedere.
Aceste caracteristici sunt ceea ce definesc corpul politic, indiferent ce nume au partidele care au derivat din el în definiția legală a noțiunii de partid.
Pot fi multe criterii după care putem grupa partidele; unele permit să avem toate partidele într-un singur grup. Dar când în public apare ideea că două partide se aseamănă, este evident că criteriul angajat pentru selecție este specific doar celor două.
Citeşte integral editorialul semnat de Lucian Croitoru, consilierul pe politică monetară al guvernatorului BNR, - Cele două fețe ale unui corp politic - pe Curs de Guvernare
Celebra comedie românească „Operațiunea Monstrul” a revenit la viață la TIFF. Pelicula, proiectată ca în anii ’70
Cel mai lung zbor direct din lume va decola în 2027
Istvan Kovacs primește o veste excelentă la Cupa Mondială 2026
Zi decisivă în PNL: Consiliul Național se reunește după victoria puciștilor în instanță și anunțul candidaturii lui Veștea
