Supercomputerul a simulat traseul României spre EURO 2028. „Tricolorii” încep vineri seară aventura din Liga Națiunilor, iar rezultatele din această competiție pot schimba și configurația preliminariilor pentru Campionatul European.
Football Meets Data a rulat 20.000 de scenarii pentru a vedea unde poate ajunge România în clasamentul grupei și, mai departe, în ce urnă ar putea fi la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028. Calculele nu sunt în favoarea echipei lui Gheorghe Hagi: 59% dintre simulări trimit România în urna a treia.
Supercomputerul vede România în urna a treia
România are, potrivit simulării, 41% șanse să termine grupa din Liga Națiunilor pe unul dintre primele două locuri. În acest caz, „tricolorii” ar ajunge în urna a doua pentru preliminariile Euro 2028.
În schimb, 59% este probabilitatea ca România să termine pe locurile 3 sau 4 și să fie repartizată în urna a treia.
Din grupa României, doar Bosnia-Herțegovina are cifre mai slabe. Naționala bosniacă are 34% șanse să prindă primele două locuri și 66% să termine pe 3 sau 4.
Clasarea din Liga Națiunilor are astfel o miză directă pentru următoarea campanie de calificare. România este în grupă cu Suedia, Polonia și Bosnia-Herțegovina.
Cum ar putea arăta grupa României
Football Meets Data a simulat și posibilele variante pentru preliminariile EURO 2028.
Dacă România ajunge în urna a treia, poate întâlni o echipă puternică din urna a doua. Un exemplu de grupă dificilă ar fi: Spania, Elveția, România, Finlanda, Azerbaidjan.
La polul opus, simularea oferă și o variantă mult mai accesibilă: Grecia, Kosovo, România, San Marino, Gibraltar.
Dacă România reușește să termine pe unul dintre primele două locuri în Liga Națiunilor și ajunge în urna a doua, exemplele se schimbă.
O grupă dificilă ar putea arăta astfel: Spania, România, Irlanda, Finlanda, Azerbaidjan.
Iar o variantă mai accesibilă: Grecia, România, Muntenegru, San Marino, Gibraltar.
Programul României în grupă:
- 25 septembrie: Suedia – România, ora 21:45
- 28 septembrie: România – Bosnia-Herțegovina, ora 21:45
- 2 octombrie: Polonia – România, ora 21:45
- 5 octombrie: România – Suedia, ora 21:45
- 14 noiembrie: România – Polonia, ora 21:45
- 17 noiembrie: Bosnia-Herțegovina – România, ora 21:45
