Pe măsură ce apar detaliile istoriei dronei căzută la Plauru, ele construiesc, ca un puzzle, imaginea unei grozăvii.
Ne avertizează ucrainenii că ne-a picat drona pe teritoriul țării. E drept, într-un loc izolat, demult abandonat de București, pentru că aduce puține voturi, un loc unde dacă se întâmplă o urgență pompierii și salvările au nevoie de o veșnicie să ajungă, în ipoteza că există semnal ca să fie alertați.
Totuși, un loc de pe teritoriul României sau, dacă asta nu contează pentru demnitarii români, de pe teritoriul NATO.
Radarele înțeleg că nu sesizaseră drona, nu discutăm aici motivele. Dar Kievul a dat detalii, coordonate, poze. Ce face Armata Română? Armata NATO, cu nenumărați generali, cu nenumărate stele, cu pensii remarcabile, cu orgolii expandate. Nimic.
Ce a făcut la precedenta sesizare a localnicilor din zonă privind căderea unei drone în România, în august? Povestește un localnic, într-un excepțional reportaj Hotnews, ce a făcut: “Au fost doi băieți tineri cu un Duster, s-au dat jos oleacă în pădure și au mers 20 de metri, s-au urcat înapoi în Duster și au plecat. Au zis că nu au găsit nicio dronă. Dar ei au umblat 20—30 de metri, acolo e desiș, sunt bălării (…) Trebuia să fie mai mulți, 15-20, să ia la 2-3 metri. I-au trimis pe băieții aia tinerei…”
Înțelegeți? Generalimea Armatei NATO, ministrul Apărării, informațiile transmise președintelui, declarațiile președintelui, reacția statului român depind de doi băieți cu un Duster și cheful lor de a intra în niște bălării. Este o goliciune dezarmantă pe care o afișăm acum inclusiv în fața NATO, dar pe care o simțim adesea tragic în fiecare zi.
ASTĂZI PE SPOT:
Secretarul general NATO a anunțat joi că autoritățile române au informat conducerea Alianței abia miercuri, adică după ce ministrul însuși a coborât “în junglă” și a pipăit resturile dronei pe care le găsise primarul de Ceatalchioi în urma cu câteva ore și alertase pe toată lumea.
Și primarul căutase pentru că oamenii din zonă se plâng de săptămâni bune că sunt în pericol. În august primarul chiar a fost ironizat de militari.
Bucureştiul nu a găsit cu cale ca măcar acum, când bombele pică la câteva sute de metri de ei și există riscul real să fie loviți, să le trimită o mașină de pompieri și o ambulanță. Erau mai utile decât Dusterul cu cei doi flăcăi.
Aud disperare că ne-am făcut de ras. Da, sigur că ne-am făcut, la proporții planetare, vorba unui coleg. Dar asta mi se pare cea mai mică dintre probleme.
Cea mai mare, grozăvia, este că până și în chestiuni de viață și de moarte la propriu, la noi se fușerește, se bifează, se alege calea minimei rezistențe.
Alături de președintele României care dădea asigurări, în contradicție cu Kievul, că nici urmă de dronă nu căzuse pe teritoriul românesc premierul luxemburghez a declarat: ”dacă președintele spune asta, eu îl cred”.
Nimeni nu își poate imagina că la un asemenea nivel al importanței unui eveniment, la importanța momentului și a funcției tot eșafodajul depinde de doi băieți cu Duster și cât îi duce pe ei capul/conștiinciozitatea.
De aia ne pică țara în cap, de aia explodează stația GPL mai rău ca bomba, de aia ne arde Colectivul, de aia a murit Alexandra așteptând Poliția, de aia au fost sfârtecați tinerii la 2 Mai de un șofer prins drogat de Poliție și lăsat liber cu câteva minute înainte. Pentru că merge și așa, pentru că în statul ăsta damnat celula de bază sunt doi băieți cu un Duster. Pentru că merge și așa.
Apoi, ne mirăm că țările Schengen își predau ștafeta și schimbă rolurile ca să ne ţină pe tușă. S-au prins cu toții că România este țara în care la doi băieți cu un Duster este suprema expertiză. Și nu au încredere ca ei să le păzească frontiera.