Grindeanu atacă Guvernul la CCR, pe ordonanța SAFE. Motivele invocate de șeful PSD

Grindeanu atacă Guvernul la CCR, pe ordonanța SAFE. Motivele invocate de șeful PSD
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a cerut Curții Constituționale să decidă dacă Guvernul Bolojan a încălcat Constituția atunci când a adoptat ordonanţa SAFE după ce fusese deja demis prin moțiune de cenzură de Parlament.

Pe scurt, Grindeanu spune că, după ce Guvernul a pierdut sprijinul Parlamentului pe 5 mai, acesta mai avea voie doar să gestioneze probleme curente, nu să dea ordonanțe cu putere de lege. Cu toate acestea, Executivul a adoptat OUG 38/2026, publicată în Monitorul Oficial pe 8 mai. Un guvern interimar nu are drept de iniţiativă legislativă sau drept de a emite ordonanţe.

ADVERTISING

Șeful Camerei Deputaților mai susține şi că Guvernul a intervenit peste Parlament, pentru că ordonanța reglementa subiecte care erau deja discutate în Legislativ prin proiecte de lege aflate pe ordinea de zi.

În sesizarea trimisă la CCR, Grindeanu afirmă că Executivul „s-a substituit Parlamentului”, deși nu mai avea legitimitatea politică după votul moțiunii de cenzură. El cere Curții să stabilească faptul că un guvern demis nu poate adopta ordonanțe de urgență cu impact legislativ major.

De asemenea, ”Curtea Constituţională urmează să constate, totodată, că adoptarea şi publicarea OUG 38/2026 în intervalul 5-8 mai 2026 – după adoptarea moţiunii de cenzură la data de 5 mai 2026 – a constituit un abuz de drept public, prin care Guvernul, deşi lipsit de mandatul democratic şi de legitimitate constituţională, a continuat să exercite prerogative de legiferare primară, substituindu-se Parlamentului în domenii care se aflau deja pe agenda legislativă a acestuia”. 

ADVERTISING

Miza deciziei este importantă: dacă CCR îi dă dreptate, ordonanţa SAFE ar putea fi considerată neconstituțională, iar Parlamentul și-ar putea continua dezbaterile pe proiectele de lege respective fără efectele actului adoptat de Guvern.

Miza: miliarde de euro pentru industria de apărare

Sunt interese mari legate de ordonanţa SAFE.

Săptămâna trecută, tot la solicitarea PSD, Senatul l-a mandatat pe Mircea Abrudean (PNL) să sesizeze Curtea Constituțională.

Pe fir a intrat şi Avocatul Poporului, care a sesizat şi el Curtea Constituțională, la solicitarea AUR. În sesizarea trimisă la CCR este invocată și problema traseului parlamentar al actului normativ. Avocatul Poporului susține că ordonanța ar fi trebuit trimisă mai întâi la Camera Deputaților, nu la Senat.

ADVERTISING

Programul SAFE este unul dintre principalele instrumente europene pentru finanțarea investițiilor în apărare și dezvoltarea industriei militare.

România ar urma să poată accesa prin acest mecanism fonduri de miliarde de euro pentru proiecte de înzestrare a armatei și pentru dezvoltarea companiilor din industria națională de apărare.

Guvernul a susținut că ordonanța este necesară pentru ca România să poată participa rapid la programul european și să nu piardă accesul la finanțare.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google