Consumul de ouă și Alzheimerul. Ce-au descoperit oamenii de știință

Consumul de ouă și Alzheimerul. Ce-au descoperit oamenii de știință
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Oamenii de știință care au monitorizat peste 40.000 de persoane timp de mai bine de 15 ani au descoperit o legătură surprinzătoare între consumul de ouă și boala Alzheimer.

Studiul, realizat de cercetătorii de la Loma Linda University Health, a ajuns la concluzia că adulții în vârstă care consumă ouă în mod regulat prezintă un risc semnificativ mai mic de a dezvolta boala Alzheimer, scrie Sci Tech Daily.

Mai exact, cercetătorii au descoperit că persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste, care au mâncat cel puțin un ou pe zi, de cinci ori pe săptămână, au avut un risc cu până la 27% mai mic de Alzheimer în comparație cu cele care au consumat ouă rar sau deloc.

ADVERTISING

„În comparație cu absența totală a ouălor din dietă, consumul a cel puțin cinci ouă pe săptămână poate reduce riscul de Alzheimer”, a declarat dr. Joan Sabaté, profesor la Școala de Sănătate Publică a Universității Loma Linda și coordonatorul principal al studiului.

Echipa a observat efecte pozitive și în rândul persoanelor care au mâncat ouă mai rar. Consumul de ouă de 1 până la 3 ori pe lună a fost asociat cu o scădere cu 17% a riscului de Alzheimer, în timp ce un consum de 2 până la 4 ori pe săptămână a fost legat de o reducere cu 20% a riscului, a adăugat Sabaté.

ADVERTISING

Nutrienții din ouă stimulează funcția cerebrală

Autorii au menționat că studiul a fost conceput special pentru a acoperi o lacună majoră în înțelegerea modului în care alimentația și alte elemente ale stilului de viață influențează riscul apariției acestei boli neurodegenerative.

Conform studiului publicat de The Journal of Nutrition, ouăle conțin o serie de nutrienți esențiali pentru buna funcționare a creierului. Coordonatorul studiului a explicat că ouăle reprezintă o sursă excelentă de colină, o substanță care ajută organismul să producă acetilcolină și fosfatidilcolină, compuși vitali pentru memorie și pentru comunicarea dintre celulele nervoase.

ADVERTISING

De asemenea, oul conține luteină și zeaxantină, doi carotenoizi care se acumulează în țesutul cerebral și care au fost asociați cu performanțe cognitive mai bune și cu un stres oxidativ redus.

Pe lângă aceștia, ouăle furnizează acizi grași omega-3. Gălbenușul de ou este deosebit de bogat în fosfolipide, care reprezintă aproape 30% din totalul lipidelor din ou și joacă un rol crucial în funcționarea receptorilor de neurotransmițători.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google