Cod galben de vânt pe litoral, unde s-au înecat 6 oameni. Steagul roșu a fost arborat pe toate plajele

Cod galben de vânt pe litoral, unde s-au înecat 6 oameni. Steagul roșu a fost arborat pe toate plajele
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de vânt puternic pentru Dobrogea şi bazinul vestic al Mării Negre. Astfel, vor continua să fie valuri puternice pe litoral, unde au murit înecați 6 oameni în ultimele 24 de ore.

Potrivit ANM, marţi, de la ora 10.00 până la ora 20.00, în Dobrogea vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55…65 km/h şi izolat de peste 70 km/h în zona litoralului şi în bazinul vestic al Mării Negre, potrivit News.ro.

”Pe parcursul zilei de miercuri (16 august) în sud-estul ţării vor fi intensificări temporare ale vântului cu viteze în general de 45...55 km/h”, a transmis ANM.

captura-de-ecran-2023-08-15-094027

Steagul roșu a fost arborat și astăzi pe toate plajele litoralului românesc, ceea ce înseamnă interdicție totală de a intra în apă, din cauza valurilor periculoase.

ADVERTISING

Amintim că, în ultimele 24 de ore, 4 persoane au murit înecate în Mamaia, una în Venus și una la Costinești.

RECOMANDĂRILE ISU CONSTANȚA

În aceste condiții, ISU Constanța a făcut câteva recomandări pentru turiștii care își petrec mini-vacanța pe litoral:

- frecventați doar locurile special amenajate pentru înot;

- respectați întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement, mai ales semnificația steagurilor arborate la foișoarele salvamarilor;

- nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe stabilopozi, platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;

ADVERTISING

- nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;

- nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în proximitatea apei, nici măcar în piscinele achiziţionate special pentru cei mici;

„În cazul în care semnalați persoane care au nevoie de ajutor ori situații în care viața este pusă în pericol, sunați imediat la numărul unic de urgență 112!”, încheie ISU Constanța.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇