Mark Zuckerberg, Sundar Pichai şi Jack Dorsey, patronii Facebook, Google şi Twitter, au fost din nou convocaţi de Congresul american pentru a discuta despre dezinformarea platformelor lor, a anunţat Comisia pentru Energie şi Comerţ din Camera Reprezentanţilor.
Comisia evocă în special zvonuri despre vaccinuri contra Covid-19 sau afirmaţii mincinoase care au circulat despre pretinsele fraude electorale în timpul alegerilor americane din noiembrie 2020.
Acest tip de dezinformare „a exacerbat crizele naţionale cu consecinţe grave în viaţa reală în termeni de sănătate publică şi de siguranţă”, declară aleşii într-un comunicat, citat de AFP.
Cei trei patroni vor răspunde la întrebările legislativului pe 25 martie.
Va fi a patra apariţie a lui Mark Zuckerberg din iulie şi a treia pentru Sundar Pichai şi Mark Dorsey. Audierile precedente au fost în special despre eventuale practici anticompetitive şi despre protecţia legală de care beneficiază platformele contra urmăririlor penale legate de conţinuturi publicate de terţi.
Giganţii IT din San Francisco sunt de mai mulţi ani supuşi criticilor politice din toate părţile.
Democraţii reproşează Facebook, Twitter, YouTube (Google) şi altora că nu luptă suficient contra conţinuturilor problematice (incitarea la violenţă, dezinformarea, discursul urii).
Republicanii au impresia că sunt cenzuraţi de reţelele de socializare, deşi le folosesc pentru campaniile electorale. Vor aborda fără îndoială şi excluderea lui Donald Trump de pe principalele platforme.
- Twitter i-a suspendat permanent contul lui Trump din cauza riscului de a continua incitarea la violenţă
- Trump face încercări disperate să posteze din nou pe Twitter. A scris de pe alte conturi, dar l-au prins și l-au blocat
- Și YouTube i-a blocat canalul lui Donald Trump
- Și Snapchat îi blochează permanent accesul lui Trump, din motive de ”siguranţă publică”
Fostul preşedinte american a întreţinut un mit al fraudei electorale masive care i-ar fi permis să-i fie „furate” alegerile şi i-a încurajat pe susţinătorii săi să meargă la Capitoliu. Pe 6 ianuarie, revolte au izbucnit la sediul Congresului american în timpul ceremoniei de certificare a victoriei lui Joe Biden. Aceste atacuri au provocat moartea a cinci persoane şi au şocat ţara.
„Această audiere va permite Comisiei să-şi continue activitatea cu privire la responsabilitatea platformelor digitale în contextul creşterii dezinformării”, au adăugat aleşii.
„Mult timp, giganţii tehnologiei au refuzat să recunoască rolul pe care îl joacă în fabricarea şi propaganda de informaţii false în rândul publicului lor. Autoreglarea în industrie a eşuat”.
Pe lângă problemele sociale, Google şi Facebook se confruntă cu procese din partea autorităţilor de concurenţă pentru abuz de poziţie dominantă.
Citeşte şi:
- Donald Trump, blocat de Twitter și Facebook. O măsură care vine prea târziu, după ce minciunile au făcut victime
- Cine are puterea: De ce decizia Facebook și Twitter nu e (numai) despre Trump și nici (numai) despre libertatea de exprimare
- Acţiunile Twitter au scăzut puternic, după ce compania a suspendat definitiv contul lui Trump
- Twitter l-a blocat definitiv pe Trump. Decizie salvatoare pentru Statele Unite sau primul pas spre încălcarea libertății de exprimare pentru noi toți?