Dosarul Epstein a explodat în cercul de putere a lui Donald Trump, provocând mari tensiuni între oficialii guvernului SUA, dar și o criză profundă în interiorul mișcării politice MAGA, cu consecințe greu de anticipat în acest moment.
În campania electorală, Donald Trump, dar și mulți susținători ai săi, inclusiv unul dintre fii, au folosit scandalul din jurul lui Jeffrey Epstein, un miliardar acuzat de trafic cu minore, hărțuire sexuală și viol, cu scopul de a-și mări susținerea publică.
“Cum se face că tatăl meu poate fi condamnat pentru 34 de infracțiuni, dar numele niciunei persoane de pe lista lui Epstein nu a fost făcută public?”, a declarat fiul președintelui în luna iunie, anul trecut.
În data de 10 august 2019, Jeffrey Epstein, un miliardar american expert în investiții financiare, s-a sinucis în Centrul Corecțional Metropolitan, unde se afla închis în așteptarea începerii procesului în care era acuzat de pedofilie, trafic cu minori și viol.
Moartea lui subită s-a transformat rapid într-una dintre cele puternice și răspândite teorii ale conspirației, una în care fapte reale se amestecau cu exagerări și invenții, fiind preluată rapid de operatorii politici și folosită în campaniile electorale, direct sau subtil, din SUA și Marea Britanie.

Petreceri secrete în înalta societate
Jeffrey Epstein a studiat matematica, fiind o perioadă profesor de liceu în New York. În 1976 părăsește catedra și se angajează la o importantă bancă de investiții, Bear Stearns, unde avansează rapid, ajungând partener.
În 1981 e concediat în urma unor acuzații că ar fi încălcat regulile companiei și își înființează propria firmă de consultanță financiară.
La începutul anilor ’90, Epstein îl cunoaște pe miliardarul Wax Wexner, proprietarul Victoria’s Secret, celebra marcă de lenjerie intimă pentru femei.
Epstein ajunge în scurt timp să-i administreze întreaga avere și să pătrundă în cercul persoanelor foarte bogate din SUA și Marea Britanie.
Finanțistul începe să dea o serie de petreceri la care prietenii săi din înalta societate întâlnesc tinere atrăgătoare, multe dintre ele minore. La aceste petreceri participă o sumedenie de celebrități, printre care Prințul Andrew, fratele Regelui Charles, Bill Gates, Bill Clinton și, bineînțeles, Donald Trump, care-l considera pe Epstein un foarte bun prieten.
Mlaștina din Washington înghite MAGA
“Relația din trecut a președintelui cu Epstein a devenit o vulnerabilitate pentru actuala administrație americană. Documentele Departamentului de Justiție, așa-numitele dosare Epstein, cine sau ce se află în ele, sunt în centrul unei furtuni care consumă echipa executivă a lui Donald Trump.
Miercuri, după comentariile furibunde ale președintelui SUA despre faptul că dosarele sunt o farsă creată de democrați, Donald Trump și-a atacat propriii susținători pentru că refuză să îngroape subiectul și continuă să discute despre el”, se arată într-un articol publicat vineri, 18 iulie, de Wall Street Journal, care a stârnit furia președintelui american.
Publicația se află în portofoliul lui Rupert Murdoch, cel mai mare proprietar de mijloace mass-media din lume, un susținător al curentelor politice conservatoare și care, până nu de mult, era apropiat de Donald Trump.
Jeffrey Epstein împlinea 50 de ani, iar Ghislaine Maxwell pregătea un cadou special pentru a marca această ocazie. A apelat la familia și prietenii lui Epstein. Unul dintre aceștia a fost Donald Trump. Maxwell a adunat scrisori de la Trump și zeci de alți asociați ai lui Epstein pentru un album aniversar din 2003…
Wall Street Journal, articol din 18 iulie care anunță că redacția deține scrisoarea lui Trump către Epstein
Pam Bondi este procurorul general al SUA, o apropiată și susținătoare a președintelui, ea fiind și cea care are întreaga autoritate asupra întregului Dosar Epstein.
Deși a promis în repetate rânduri că va publica lista de clienți care au luat parte la petrecerile cu minore, în ultimele două luni, Pam Bondi a căutat motive de a amâna o decizie în acest sens.

Atitudinea ei a provocat reacții din partea lui Kash Patel și Dan Bongino, șefii FBI, care, inițial, au cerut să se facă publice datele din dosar.
“Există o mulțime de oameni în mlaștina din Washington care nu vă spun adevărul cu privire la acuzațiile serioase conform cărora Epstein ar fi avut înregistrări video și audio cu oameni care făceau lucruri pe care nu ar fi trebuit să le facă”, anunța Dan Bongino, în mai 2023, în propria emisiune TV, cel care astăzi e director adjunct al FBI.
Teoria conspirației, o armă politică
În urmă cu câteva zile, mai precis în data de 9 iulie, Pam Bondi a intrat în conflict cu Bongino în legătură cu strategia de comunicare din jurul Dosarului Epstein.
Faptul că Donald Trump dorea închiderea subiectului a provocat presiuni uriașe venite dinspre liderii MAGA, Laura Loomer, Tucker Carlson, Elon Musk și mulți alții, care i-au acuzat pe membrii administrației că nu-și țin promisiunile din campania electorală.

Scandalul Epstein face parte din lunga serie de teorii ale conspirației care consumă politica americană, aprinde imaginația alegătorilor și sunt folosite de strategii electorali pentru a crea avantaje unui partid sau altuia, unui candidat sau altuia.

Teoriile conspiraționiste au devenit arme veritabile odată cu apariția internetului, dezvoltarea grupurilor de discuții online și ocuparea spațiului conversațional de către rețelele sociale.
În mediul digital, în care mesajele se deplasează rapid, verificarea lor a devenit practic imposibilă și, astfel, denaturarea faptelor, exagerările și minciunile s-au răspândit ca un cancer, alterând relațiile dintre oameni, raportarea acestora la realitate, transformând competiția politică, dar și conflictele globale.
Un tip grozav
Jeffrey Epstein, alături de partenera sa Ghislaine Maxwell, aflată în închisoare, au creat o afacere de influențare și șantaj a puternicilor zilei la scară globală, prin invitarea lor la evenimente în care le ofereau posibilitatea de a întâlni femei tinere.

Astfel, cei doi au provocat suferințe fizice și psihice de neimaginat fetelor pe care le recrutau, expuse la abuzuri sexuale, hărțuire și violențe din partea influenților clienți ai celor doi.
Întreaga mișcare MAGA, construită pe baza teoriilor conspiraționiste, de la Pizzagate la QAnon, ambele având în centru o rețea globală de pedofilie, e amenințată să se destrame în urma tensiunilor din jurul Dosarului Epstein.
Faptul că Donald Trump refuză să-l facă public integral îl face complice, mai ales că a avut o relație apropiată cu Epstein, participând la numeroase petreceri date de acesta.
Din ceea ce s-a întâmplat în trecut se poate deduce că strategii politici ai democraților vor folosi intens în perioada următoare vulnerabilitatea președintelui legată de acest dosar pentru a crea o fisură în interiorul mișcării și a eroda susținerea publică a lui Donald Trump, afectată deja de deciziile nepopulare din primele șase luni ale celui de-al doilea mandat.
“Îl cunosc pe Jeff de 15 ani. Un tip grozav. Este foarte distractiv să fii cu el. Se spune chiar că-i plac femeile frumoase la fel de mult ca și mie, iar multe dintre ele sunt mai tinere. Fără nicio îndoială, Jeffrey se bucură de viața sa socială”, a declarat actualul președinte al SUA în 2002, pentru New York Magazine.