La baza aeriană Keflavik din Islanda, două avioane de vânătoare F-16 survolează zona, în timp ce militari americani operează un avion P-8A Poseidon specializat în misiuni de detectare și combatere a submarinelor. În larg, fregata canadiană HMCS Ville de Québec patrulează apele din regiune.
Exercițiul militar scoate însă în evidență o particularitate a Islandei: țara nu are armată, marină militară sau forță aeriană proprie. Este singura țară din NATO fără forțe armate permanente, scrie The Telegraph.
Cu aproximativ 400.000 de locuitori, Islanda s-a bazat timp de decenii pe NATO și pe acordul bilateral de apărare încheiat cu Statele Unite în 1951.
Însă, pe măsură ce Rusia devine tot mai prezentă în Atlanticul de Nord, Islanda este obligată să se confrunte cu o întrebare pe care, în mare parte, a evitat-o: Cum ar trebui să arate contribuția sa la propria apărare?
Întrebarea a căpătat o nouă urgență în condițiile în care Islanda se pregătește să voteze, pe 29 august, dacă să redeschidă negocierile pentru aderarea la UE. Susținătorii aderării argumentează că legăturile mai strânse cu Europa ar putea oferi un nou nivel de securitate.
„Este clar că, dacă s-ar întâmpla ceva în Islanda, nu suntem capabili să ne apărăm singuri”, a declarat pentru The Telegraph Guðrún Hafsteinsdóttir, lidera Partidului Independenței, aflat în opoziție.
Exercițiul Northern Viking, desfășurat în această lună, urmărește să demonstreze contrariul.
Exercițiul bianual condus de SUA, la care The Telegraph a asistat, reunește aliați NATO pentru a exersa protejarea infrastructurii critice și a rutelor maritime din jurul Islandei, precum și pentru a testa războiul antisubmarin și operațiunile de contracarare a minelor.
La deschiderea exercițiului, generalul Alexus G. Grynkewich, comandantul suprem aliat al NATO în Europa, a evidențiat fără echivoc amenințarea tot mai mare din Atlanticul de Nord.
„Astăzi, presupuse nave de cercetare rusești și chineze desfășoară patrule comune, dar știm cu toții că nu sunt aici să numere puffinii”, a spus el.
Thorgerdur Katrin Gunnarsdóttir, ministrul de Externe al Islandei, a reluat avertismentul.
„Rusia și-a crescut semnificativ prezența militară în regiune, iar China manifestă, de asemenea, un interes strategic tot mai mare. NATO trebuie să se adapteze acestei noi realități”, a declarat ea.
Schimbarea mediului de securitate este vizibilă în întreaga bază aeriană, pe care americanii au predat-o Islandei după retragerea lor din 2006, unde în prezent au loc lucrări de construcție și dezvoltare.
Relația strânsă dintre SUA și Islanda a fost evidentă la ceremonia de deschidere, unde au fost intonate ambele imnuri naționale – un lucru care poate părea ironic în contextul amenințărilor lui Donald Trump la adresa Groenlandei vecine.
În discursul său de la Davos, din ianuarie anul acesta, Trump a confundat în mod repetat Islanda cu Groenlanda, în timp ce amenința că va achiziționa teritoriul semi-autonom al Danemarcei.
Întrebată despre tensiune, Gunnarsdóttir a reafirmat sprijinul țării sale pentru suveranitatea Groenlandei, dar a declarat că amenințările au dus la „evoluții pozitive”, prin consolidarea securității în nordul îndepărtat.
Război antisubmarin
În interiorul hangarului se află avionul american P-8A Poseidon pentru lupta antisubmarin, o aeronavă de patrulare și recunoaștere maritimă al cărei rol principal este detectarea și urmărirea submarinelor.
Urcând treptele abrupte ale aeronavei, un marinar american i-a explicat reporterului de la The Telegraph cum patrulează echipajele oceanul deschis, urmărind nave și asigurând libertatea de navigație.
„În principal, o mare parte din ceea ce facem este ASW, adică război antisubmarin: urmărim submarinele, pur și simplu încercăm să vedem ce fac”, a spus el.
Aeronava este echipată cu torpile și rachete antinavă Harpoon și poate lansa și monitoriza geamanduri sonar.
În apropiere, The Telegraph a primit acces la un vehicul de suprafață fără pilot Lightfish, o ambarcațiune a marinei americane lungă de aproximativ 3,7 metri, dotată cu camere electro-optice și infraroșu și cu radar, care poate rămâne pe mare aproximativ șase luni.
Scopul său este să adune informații despre activitatea din apele regiunii, conectându-se prin Starlink și transmițând datele către centrul de operațiuni maritime.
Tehnologia poate părea desprinsă din viitor, însă problema strategică pe care încearcă să o rezolve este una veche.
„Oricine deține Islanda ține un pistol îndreptat către Anglia, America și Canada”
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Winston Churchill declara că „oricine deține Islanda ține un pistol îndreptat ferm către Anglia, America și Canada”. Opt decenii mai târziu, afirmația nu ar putea fi mai actuală.
Islanda se află în zona strategic importantă Greenland-Iceland-UK Gap (GIUK), coridorul maritim care leagă Atlanticul de Nord și Arctica de apele din jurul Europei și Americii de Nord.
Pentru Rusia, zona reprezintă o rută către Atlanticul de Nord pentru navele Flotei sale de Nord. Pentru NATO, este un pasaj critic prin care ar trebui să treacă întăriri și provizii în cazul unui conflict major.
Navele rusești și chineze sunt tot mai active în regiune, în timp ce topirea gheții marine din Arctica deschide noi rute și intensifică competiția pentru resursele regiunii.
Fundul oceanului reprezintă o altă vulnerabilitate. Patru cabluri transatlantice leagă Islanda de Europa și America de Nord, lăsând țara expusă tipului de atacuri clandestine sau hibride care au devenit o preocupare tot mai mare pentru guvernele europene.
Ca răspuns la amenințările în creștere, Islanda a adoptat în februarie prima sa politică oficială de apărare și securitate națională, marcând o schimbare istorică pentru țară.
Politica a recunoscut schimbarea mediului de securitate și a reafirmat apartenența Islandei la NATO și Acordul bilateral de apărare drept principalele sale componente de apărare.
NATO și-a intensificat, de asemenea, atenția asupra nordului îndepărtat prin Arctic Sentry, o nouă inițiativă menită să consolideze prezența, supravegherea și descurajarea Alianței în regiunea arctică.
Belgia a desfășurat, de asemenea, patru avioane F-16 și 105 militari la Keflavík, ca parte a misiunii prin rotație a NATO de poliție aeriană în Islanda.
The Telegraph a urmărit avioanele „Fighting Falcon” decolând într-un exercițiu, în timp ce avioanele belgiene demonstrau capacitatea de reacție rapidă pe care Islanda însăși nu o deține.
Generalul-maior Bruno Beeckmans, comandantul forțelor aeriene belgiene, a declarat că aeronavele asigură o capacitate de alertă și reacție rapidă 24 de ore din 24 și că se vor antrena alături de forțele maritime, forțele speciale și alte mijloace aeriene ale NATO.
„Suntem foarte încântați să contribuim cu forțele noastre aeriene profesioniste la efortul NATO de protecție”, a declarat el pentru The Telegraph.
„Ochii și urechile nordului”
Dar Islanda nu se bazează pur și simplu pe aliații săi. Instituțiile sale civile sunt tot mai mult obligate să îndeplinească roluri asociate în mod normal cu armata.
Descriind baza aeriană Keflavík drept „ochii și urechile nordului”, Marvin Ingólfsson, adjunctul comandantului bazei, a spus că activitatea de acolo devine din ce în ce mai militarizată.
„Islanda, desigur, nu are ofițeri în serviciu permanent. Dar avem poliția națională, avem Garda de Coastă și, practic, desfășurăm activități pe care ai vedea o armată făcându-le. Și, bineînțeles, mulți dintre noi avem, într-un fel, pregătire militară.”
Garda de Coastă islandeză are 280 de ofițeri și operează două nave de patrulare în larg. De asemenea, aceasta operează sistemul de apărare aeriană al Islandei, cu patru complexe radar amplasate în jurul insulei pentru monitorizarea spațiului aerian al țării.
Jónas G. Allanson este șeful biroului pentru apărare din cadrul Ministerului de Externe al țării, acționând în esență ca ministru al Apărării. El a declarat că este tot mai îngrijorat de activitatea submarinelor rusești.
Întrebat dacă răspunsul la aceste amenințări în creștere ar trebui să fie înființarea unei armate islandeze, a clătinat din cap și a zâmbit.
„Trebuie să analizăm efectele pe care le produc armatele și încercăm să obținem aceleași rezultate folosind mijloace civile”, a spus el. „Și cred că ne descurcăm relativ bine.”
”Gardienii Islandei” vor armată
Această poziție nu este împărtășită de doi bărbați care se autointitulează Gardienii Islandei. Arnór Sigurjónsson și Daði Freyr Ólafsson sunt fondatorii unei mișcări mici, dar în creștere, care solicită Islandei să își creeze propria forță națională de apărare.
Ei propun o forță permanentă de 2.000 de militari, o rezervă suplimentară de 2.000 și o forță de mobilizare pe timp de război de 40.000 de persoane – aproximativ 10% din populația țării.
Această forță ar acționa ca primă linie de apărare până la sosirea întăririlor NATO, a declarat Sigurjónsson, fost ofițer în forțele armate norvegiene și fost director general al direcției de apărare din cadrul Ministerului de Externe.
Recrutarea, spun ei, nu s-ar face prin serviciu militar obligatoriu, ci printr-o forță de voluntari atrași de perspectiva instruirii și a unui salariu bun.
„De ce ar trebui ca Islanda, o națiune independentă și suverană, să fie singura țară occidentală care nu are propriile forțe militare naționale? De ce ar trebui ca populația sau aliații noștri să considere acceptabil faptul că ne așteptăm ca toți ceilalți să suporte povara apărării Islandei, iar noi să nu facem nimic?”, a întrebat Sigurjónsson.
Cei doi susțin că banii ar putea fi găsiți prin reprioritizarea bugetului islandez, fără impunerea unei poveri fiscale semnificative. Ei afirmă că până la 64 de miliarde de coroane islandeze (388 de milioane de lire sterline) ar putea fi găsite în bugetul existent, inclusiv prin reducerea unor „cheltuieli risipitoare”, precum politicile de mediu.
„De exemplu, avem fondurile pentru schimbările climatice, unde sunt 20 de miliarde de coroane (121 de milioane de lire sterline). Avem multe alte domenii risipitoare”, a spus Ólafsson.
Subiect tabu
Dar aceasta nu este o poziție populară în rândul islandezilor.
„Este un subiect foarte tabu”, a spus Ólafsson, adăugând că au primit critici nu doar online, ci și din partea prietenilor și familiei și că au fost respinși de guvern.
Plimbându-te prin țară, este clar că acest sentiment este puternic. The Telegraph este întâmpinat cu chicoteli atunci când aduce în discuție ideea unei armate islandeze și disponibilitatea populației de a lupta.
Sigurjónsson crede că această atitudine ar putea fi nevoită, în cele din urmă, să se schimbe, dar se teme că schimbarea va veni prea târziu.
„Aici nu se va schimba nimic până când nu se va întâmpla ceva cu adevărat rău”, a spus el.
Există un alt posibil răspuns la dilema de securitate a Islandei – o integrare mai strânsă cu Europa.
„Cred că este o combinație bună să fii atât în NATO, cât și în UE”, a declarat ministrul de externe.
Însă campania Nu susține că UE nu este o alianță defensivă, indicând faptul că Finlanda și Suedia au aderat la NATO după invazia Rusiei în Ucraina.
Pentru Haraldur Ólafsson, liderul campaniei „Nu UE”, care se opune și creării unei armate islandeze, „militarizarea” UE este unul dintre motivele pentru care Islanda nu ar trebui să adere.
„În prezent, Islanda nu cheltuiește nimic pentru armata sa, iar dacă aderăm, vom fi implicați în orice războaie în care Europa va decide să intre”, a spus el.
Deocamdată, Islanda privește, așteaptă și se bazează pe prietenii săi pentru a proteja țara pe care a ales să nu o înarmeze.
Președintele căruia nu i-a ieșit nimic
Se termină banii din PNRR, iar 86 de kilometri de autostradă rămân neterminați. Cine va plăti lucrările
Un robot umanoid a bătut marele record mondial al lui Usain Bolt la 100 de metri (Video)
Lucian Rotar: Diaspora este o prelungire a României. Povestea antreprenorului care construiește punți între Franța și România
