Un miliardar oferă o sumă imensă celui care va strica parada de Ziua Victoriei din Piața Roșie

Un miliardar oferă o sumă imensă celui care va strica parada de Ziua Victoriei din Piața Roșie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Proprietarul unei companii de servicii financiare online din Ucraina a anunțat că îi va plăti o jumătate de milion de euro primei persoane care va reuși pe 9 mai să facă o dronă să aterizeze în Piața Roșie din Moscova.

Volodimir Iațenko, patronul serviciului de banking online Monobank, a scris pe Facebook că organizează un concurs inedit, dotat cu un premiu de aproximativ 540.000 de dolari. Câștigătorul va lua acești bani dacă va reuși să facă o dronă să aterizeze în Piața Roșie din Moscova pe 9 mai, când Rusia aniversează Ziua Victoriei Uniunii Sovietice împotriva Germaniei naziste.

ADVERTISING

Concursul e deschis tuturor dezvoltatorilor de drone din Ucraina care vor să strice tradiționala paradă militară din centrul capitalei ruse, potrivit site-ului Ukrainian Military Center citat de Insider.

Iațenko, el însuși producător al dronelor Dovbush T10, va încerca, de asemenea, să ducă o dronă deasupra Moscovei, dar a menționat că nu va participa la competiție. "Sper că această sumă va fi împărțită în mod corect între producător și operatorii militari care vor îndeplini cu succes sarcina și va fi îndreptată spre îmbunătățirea dronelor", a scris Iațenko pe Facebook, potrivit blogului militar ucrainean Forces.

ADVERTISING

Miliardarul îi încurajează pe dezvoltatorii de drone să scrie sloganuri ucrainene pe aripile dronelor, precum "Glorie Ucrainei", astfel încât să poată fi identificați când acestea vor ateriza la Moscova. Iațenko a postat pe Twitter și un montaj video care anunță competiția:

El a precizat că obiectivul nu este imposibil, întrucât el a făcut deja "un zbor de antrenament" la sfârșitul lunii martie, când o mică dronă cu sloganuri ucrainene a ajuns la mai puțin de 50 de kilometri de centrul Moscovei, relatează Ukrainian News.

ADVERTISING

"Pe 28 martie au apărut știri că niște drone mici de antrenament cu sloganuri ucrainene au zburat spre Moscova Nouă. Dar au lovit o linie de mare tensiune. Mai aveam doar 45 de kilometri de zburat până în Piața Roșie. A fost pregătirea pentru paradă. Am urmărit cum au reacționat (rușii - n.edr.) - dacă ne-au văzut sau nu. Și pot să spun că totul va fi în regulă. Așa că haideți să le aranjăm 'o bucurie' împreună!", a făcut apel miliardarul ucrainean.

Acesta a mai anunțat că echipa lui lucrează în prezent la crearea unei drone cu o autonomie de 500-1.000 de kilometri. "Fiecare oraș din Rusia trebuie să simtă că e în război, că războiul e aproape, fiecare structură militară trebuie lovită de dronele noastre. Apoi acest război se va termina foarte repede!", a spus el.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇