Peste 130 de agenţi ai Serviciului american de protecţie Secret Service sunt în autoizolare după ce s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2 sau au avut contact cu persoane infectate, afirmă surse citate de cotidianul The Washington Post.
Conform surselor citate, răspândirea coronavirusului, care afectează circa 10% din echipa Secret Service, are legătură parţial cu o serie de evenimente electorale organizate de preşedintele Donald Trump în săptămânile de campanie premergătoare scrutinului din 3 noiembrie.
Situaţia are un impact semnificativ asupra unităţii Secret Service detaşată la Casa Albă.
Donald Trump a avut coronavirus în octombrie. În prezent, mai mulţi oficiali de la Casa Albă sunt infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Printre aceştia se numără şeful Cancelariei prezidenţiale, Mark Meadows, şi doi consilieri, Corey Lewandowski şi David Bossie.
Purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei SUA, Judd Deere, a declarat că fiecare caz de infectare este tratat cu seriozitate.
Secret Service a refuzat să confirme numărul agenţilor aflaţi în carantină, subliniind însă că "sunt menţinute proceduri stricte de identificare a contactelor şi de testare".
Coronavirusul lovește Secret Service. Vicele lui Trump și-a amânat o vizită în Arizona
Texas, primul stat din SUA care depășește un milon de cazuri de COVID