SUA câștigă la Londra procesul pentru extrădarea lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks

SUA câștigă la Londra procesul pentru extrădarea lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Înalta Curte din Londra a dat vineri câştig de cauză Statelor Unite în apelul pentru extrădarea lui Julian Assange, fondatorul Wikileaks.

În 4 ianuarie, un judecător de district londonez decisese că Assange, în vârstă de 50 de ani, nu trebuie extrădat în SUA, deoarece există riscul să se sinucidă în închisoare. Sentinţa a fost atacată cu apel de către Statele Unite, informează Reuters.

Judecătorul Timothy Holroyde, care a dat verdictul în apel, a afirmat că Washingtonul a dat asigurări privind condiţiile de detenţie pentru acuzat.

Logodnica lui Assange, Stella Moris, a anunţat că echipa de avocaţi va contesta decizia de extrădare „imediat ce va fi posibil”.

Assange ar urma să fie judecat în SUA pentru 18 acuzaţii, inclusiv încălcarea unei legi împotriva spionajului şi complicitate la accesul ilegal în computere ale guvernului.

Wikileaks a publicat un volum ridicat de dosare militare confidenţiale şi telegrame diplomatice americane, punând astfel în pericol vieţi omeneşti, susţine acuzarea.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇