Rusia mobilizează și morții pe front: Un marinar de pe crucișătorul Moskva a primit ordin de recrutare

Rusia mobilizează și morții pe front: Un marinar de pe crucișătorul Moskva a primit ordin de recrutare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Părinții unui bucătar de pe nava amiral a flotei ruse din Marea Neagră, scufundată în aprilie, au primit un ordin de mobilizare emis pe numele fiului lor.

Mihail era bucătar pe nava care a ajuns pe fundul mării în primăvară, iar părinții lui au primit ordinul luna trecută. Documentul precizează că el trebuie să se prezinte la centrul de recrutare.

Ordinul menționează că, în cazul în care cel citat nu se prezintă la comisariat în perioada indicată, ar putea fi judecat dacă nu are un motiv rezonabil, relatează site-ul local Fontanka, citat de The Guardian.

ADVERTISING

Autoritățile din Sankt Petersburg au transmis că ordinul emis este, probabil, "o eroare" provocată de numărul mare de notificări trimise de la începerea mobilizării, în septembrie. "Dacă greșeala se confirmă, vom face tot posibilul pentru a consola rudele", a declarat Mihail Kalinin, purtător de cuvânt al administrației regionale.

Moskva avea un echipaj de 500 de oameni când s-a scufundat, după ce în seara zilei de 13 aprilie a fost lovită de două rachete Neptun lansate de forţele ucrainene.

Potrivit versiunii Rusiei, scufundarea navei s-a produs după ce un incendiu a dus la explozia muniției.

ADVERTISING

Numărul exact al celor care au murit în atacul asupra crucișătorului Moskva încă nu este cunoscut. Ministrul rus al Apărării susținea în aprilie că un singur membru al echipajului a murit, iar alți 27 sunt dați dispăruți. Presa independentă din Rusia a relatat că numărul real al celor dispăruți este mult mai mare.

Luna trecută, un tribunal din regiunea anexată Crimeea a stabilit că încă 17 marinari de pe Moskva sunt dispăruți, majoritatea fiind tineri recruți, după ce familiile lor au cerut instanței să le ofere un răspuns despre soarta acestora.

ADVERTISING

Prima mobilizare din Rusia după Al Doilea Război Mondial, anunțată de Vladimir Putin, a provocat haos și furie. Sute de mii de ruși au fugit peste granițe, în timp ce în toată țara au fost raportate cazuri în care au fost emise ordine de recrutare pe numele unor persoane decedate sau care suferă de afecțiuni grave.

Armata rusă a convocat cel puțin doi nevăzători pentru a fi trimiși să lupte pe front în Ucraina. În aceeași situație s-a aflat și un bărbat în vârstă de 63 de ani, care suferă de diabet și are leziuni cerebrale grave.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇