Prima mobilizare parțială declarată în Rusia după Al Doilea Război Mondial a declanșat un exod fără precedent spre granițele terestre ale acestei țări după ce biletele pentru cursele aeriene s-au epuizat rapid. Pentru rușii cu posibilități financiare peste medie mai există, totuși, o cale de scăpare: avioanele private.
Cererea pentru aceste zboruri a atins un nivel fără precedent, iar o călătorie dus costă acum între 22.500 și 28.000 de euro. Închirierea unui întreg avion cu opt locuri costă între 89.000 și 157.200 de euro, de câteva ori mai mult decât tariful obișnuit, relatează The Guardian.
Cele mai multe curse au ca destinație Armenia, Turcia și Azerbaidjan, țări care nu solicită viză de intrare pentru cetățenii ruși.
"Situația a luat-o razna în acest moment. Aveam 50 de cereri pe zi; acum sunt cam 5.000", a declarat Evgheni Bikov, directorul companiei de închiriere a avioanelor private Your Charter.
Acesta a spus că firma lui a început să închirieze avioane comerciale mai mari, în încercarea de a face față cererii și de a reduce prețurile: "Dar nu putem să găsim destule locuri pentru toată lumea".
În aceste condiții, cel mai ieftin loc pentru un zbor cu un avion comercial către Erevan costă în jur de 200.000 de ruble (3.368 de euro) - asta dacă mai sunt bilete disponibile.
Potrivit FlightWay, companie care oferă curse cu avioane private, se înregistrează o creștere a solicitării de zboruri dus către Armenia, Turcia, Kazahstan și Dubai. "Cererea a crescut de 50 de ori", a explicat Eduard Simonov, șeful companiei.
Disponibilitatea avioanelor de închiriat s-a redus simțitor din cauza sancțiunilor aplicate Moscovei de Uniunea Europeană și Marea Britanie care au limitat leasing-ul și asigurările în sectorul aviatic al Rusiei: "Toate firmele de avioane private europene au părăsit piața. Acum e mai multă cerere decât disponibilul existent și prețurile sunt la maximum, în comparație cu cele de acum șase luni."
Nu doar rușii bogați caută avioane private, ci și unele companii care vor să-și extragă toți angajații bărbați. Potrivit publicației economice Kommersant, o companie de jocuri video din Moscova a închiriat un avion întreg pentru a-și scoate din țară angajații.
"Începem să avem o altă bază de clienți, companii și persoane care n-au mai zburat vreodată cu avioane private. Sunt mulți care au ceva bani puși deoparte și vor să plece", a explicat Simonov.
Un angajat al unei firme de servicii din Moscova a spus că aproape toți bărbații tineri care erau clienți au plecat, după ce Putin a anunțat mobilizarea. "Eram sunați des ca să le rezervăm mese în restaurantele și cluburile din Iazurile Patriarhului (o zonă selectă din Moscova - n.red.). Acum tot ce fac este să mă uit pe platformele de bilete de avion ca să le prind ultimul loc în avioanele de Erevan", a declarat acesta.
Conform unui studiu, 15% din milionarii ruși au părăsit țara în acest an, iar mobilizarea va accentua acest fenomen, agravând pierderile economice.
Exodul bogaților din Rusia ar putea, totodată, să alimenteze furia celor care trăiesc în zonele sărace ale țării, mai afectate de mobilizare. Potrivit The Guardian, fiul unui membru al Dumei, un demnitar care făcea des declarații antioccidentale, a părăsit sâmbătă Rusia cu o cursă aeriană spre Istanbul.
SMS-urile obținute de cotidianul britanic atestă că deputatul rus și-a dus fiul la un aeroport din Moscova pentru a se asigura că acesta pleacă din țară. "Marea evadare", a scris tânărul, înainte de decolarea spre Turcia, pe un grup privat de Snapchat.
Compania Turkish Airlines a decis luni suspendarea zborurilor către oraşele Ekaterinburg, Krasnodar, Rostov-pe-Don şi Soci din Rusia, precum și Minsk, din Belarus, până la 31 decembrie.
Trecerea graniței cu mașina a devenit tot mai dificilă după ce la toate punctele de frontieră s-au format cozi uriașe, vizibile din satelit.