Români anchetați pentru o fraudă informatică de peste 1 milion de lire sterline, comisă în dauna statului britanic

Români anchetați pentru o fraudă informatică de peste 1 milion de lire sterline, comisă în dauna statului britanic
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O grupare infracțională formată din 16 persoane este acuzată că a spart peste 1.000 de conturi fiscale ale cetățenilor britanici și a cauzat un prejudiciu de peste 1 milion de lire sterline (aproximativ 6,1 milioane de lei) printr-o fraudă informatică sofisticată, coordonată din România.

Potrivit anchetatorilor, suspecții ar fi accesat fără drept platforma „Government Gateway”, sistemul digital folosit de guvernul britanic pentru gestionarea datelor fiscale ale contribuabililor.

Folosind numere reale de asigurare socială, aceștia ar fi modificat conturi existente sau ar fi creat conturi fictive, solicitând ilegal rambursări de taxe în numele contribuabililor britanici.

Frauda a implicat inclusiv înregistrarea de angajatori fictivi în sistemul fiscal britanic și depunerea unor cereri false de rambursare prin programul PAYE (Pay As You Earn). Banii astfel obținuți erau transferați în conturi bancare din Marea Britanie aflate sub controlul suspecților, ulterior retrași în numerar sau mutați în alte conturi pentru a le pierde urma.

În acest context, Poliția Română a efectuat, joi, 13 percheziții domiciliare în București și în județele Ilfov, Giurgiu și Călărași, în cadrul unui dosar penal instrumentat de Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Potrivit anchetei, activitatea infracțională s-a desfășurat începând cu luna septembrie 2023 și până în prezent. Cercetările vizează infracțiunile de acces ilegal la un sistem informatic, fraudă informatică și spălare a banilor.

PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PENAL CU UN PREJUDICIU DE PESTE 1 MILION DE LIRE STERLINE

Operațiunea beneficiază de sprijinul EUROJUST și se desfășoară în cooperare cu autoritățile din Regatul Unit, inclusiv HMRC (Her Majesty’s Revenue and Customs), în baza unui acord european de cooperare judiciară.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇