Raed Arafat explică de ce nu toate paturile de ATI sunt pentru Covid: Vom avea probleme cu celelalte urgenţe

Raed Arafat explică de ce nu toate paturile de ATI sunt pentru Covid: Vom avea probleme cu celelalte urgenţe

Şeful DSU, Raed Arafat, a anunțat că autorităţile caută în continuare soluţii pentru suplimentarea paturilor de terapie intensivă necesare bolnavilor COVID.

El a explicat că dintr-un număr total de aproximativ 4.000 de paturi de ATI la nivel naţional sunt folosite doar 1.600, întrucât nu pot fi lăsate deoparte celelalte urgenţe medicale.

"Cifrele se schimbă, vorbim de dinamică, dacă acum vă dau o cifră, peste 10 minute e alta. Deci la Bucureşti astăzi am pierdut 8 paturi pe care noi le-am pus în funcţiune sâmbătă. Au rămas, bineînţeles, cele 20 de la Spitalul "Foişor" şi, bineînţeles, toate paturile, tot ce a fost instalat suplimentar la 'Universitar', la Spitalul 'Sfântul Pantelimon', la Fundeni, deci peste tot unde s-au instalat.

ADVERTISING

Cifra exactă, acum, câte sunt libere, nu am cum să v-o spun, dar pot să v-o comunic ulterior dacă sun la Centrul Naţional de Conducere a Intervenţiei, care au exact cifrele, care se schimbă, cum am spus, în dinamică", a declarat Raed Arafat, luni seară, la Palatul Victoria, întrebat într-o conferinţă de presă câte locuri la ATI pentru bolnavii COVID sunt în prezent în Bucureşti şi câte la nivelul întregi ţării.

Sunt puține paturi libere oricum

Şeful DSU a precizat, totuşi, că luni în ţară erau "foarte puţine paturi libere" la ATI.

ADVERTISING

"Dacă am avut 1.532 de pacienţi de paturi ATI, deci cel puţin 1.532 de paturi există. Dacă la 1.532 de paturi am avut zero paturi libere înseamnă că ăsta a fost numărul maxim pentru adulţi. Atenţie! Dacă adăugăm la ele şi cele pentru copii şi cele de obstetrică-ginecologie trecem peste 1.600, numai că noi astea nu le luăm în considerare, şi luăm în considerare numai paturile care sunt de adulţi.

Continuăm, în colaborare, bineînţeles, cu Ministerul Sănătăţii, să găsim soluţii. Şi continuă dânşii şi ştiu că au în continuare legături, videoconferinţe, discuţii ca să găsească soluţii pentru paturile de terapie intensivă, pentru că, să se înţeleagă, dacă numărul total de paturi de terapie intensivă este aproape de 4.000 în ziua de astăzi, să zicem, aproximativ, diferenţa între paturile COVID şi paturile non COVID sunt pentru urgenţele celelalte.

ADVERTISING

Cum am zis la început, nu avem cum să luăm toate paturile de terapie intensivă. De ce? Pentru că în momentul în care le iei pe toate o să avem probleme cu celelalte urgenţe şi vor sta ele în UPU în aşteptarea unui pat de terapie intensivă", a afirmat Arafat.

El a mai precizat că numărul de 1.532 de paturi ATI pentru bolnavii COVID adulţi reprezintă capacitatea atinsă acum două zile. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇