Inspecția Judiciară a anunțat marți că procurorul Daniel Horodniceanu, vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), este trimis în judecată disciplinară.
Acțiunea disciplinară a fost înaintată Secției pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide sancțiunile.
Potrivit unui comunicat al Inspecției Judiciare, inspectorii au reţinut că fapta procurorului care, fiind oprit în trafic de agenţi de poliţie, s-a adresat pe un ton superior, ridicat, a manifestat o atitudine agresivă, intimidantă, de natură să pună interlocutorii într-o poziţie umilitoare, contrar comportamentului pe care ar trebui să îl aibă în public orice magistrat, constituie abatere disciplinară.
De asemenea, inspectorii au reţinut că tot abatere disciplinară constituie și fapta procurorului care, în cadrul interacţiunii cu agenţii de poliţie, şi-a declinat şi afirmat repetat calitatea de procuror, a ameninţat cu repercusiuni ulterioare prin implicarea superiorilor agenţilor de poliţie, sugerând că ar avea relaţii sau influenţă cu scopul de a primi un tratament favorabil şi de a-şi rezolva problemele în alt cadru decât cel reglementat pentru toţi cetăţenii.
Vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Daniel Horodniceanu, fost procuror-şef al DIICOT, a fost oprit în trafic, în luna mai, de poliţiştii ieşeni, după ce a depășit o mașină de poliție fără să semnalizeze corespunzător.
În acel moment, vicepreședintele CSM i-a întrebat pe oamenii legii dacă ştiu cine este şi a ameninţat totodată că va lua legătura cu şeful Poliţiei judeţului Iaşi. Imaginile au apărut în spaţiul public.
Horodniceanu a susţinut ulterior că s-a aflat într-o ”situaţie provocată” şi că regretă că nu a rezistat provocării. Totodată, el a precizat că a reacţionat într-un mod care nu îl caracterizează.