Papa Francisc a făcut o listă cu „păcatele jurnalismului”

Papa Francisc a făcut o listă cu „păcatele jurnalismului”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Papa Francisc a denunţat sâmbătă „dezinformarea” şi ştirile false, care, în încercarea de a influenţa opinia publică, reprezintă, în opinia sa, „primul păcat al jurnalismului”.

„Dezinformarea este primul dintre păcatele, greşelile – să spunem aşa – ale jurnalismului”, a declarat el în timpul unei audienţe la Vatican pentru înmânarea unui premiu jurnalistic în prezenţa jurnaliştilor italieni, informează AFP.

"Dezinformarea este unul dintre păcatele jurnalismului. Ele sunt în număr de patru: dezinformarea, atunci când un jurnalist nu informează sau informează prost; calomnia (uneori folosită); defăimarea, care este diferită de calomnie, dar distruge; iar al patrulea (…), dragostea pentru scandal", a declarat papa.

ADVERTISING

"De exemplu, manipulările celor care răspândesc ştiri false din interes pentru a influenţa opinia publică mă îngrijorează", spunând că este nevoie de "creștere dramatică a responsabilității" în "situaţia dramatică prin care trece Europa, prin continuarea războiului din Ucraina".

"Speranţa mea este să dăm spaţiu vocilor păcii, celor care se angajează să pună capăt acestui conflict, precum şi atâtor altora", a insistat el.

Un comunicator talentat, papa argentinian în vârstă de 86 de ani, care urmează să viziteze Mongolia săptămâna viitoare, a acordat de la alegerea sa numeroase interviuri, fiind mult mai deschis şi mai confortabil în acest exerciţiu decât predecesorul său Benedict al XVI-lea.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇