În Ungaria se recrutează „vânători de frontieră”

În Ungaria se recrutează „vânători de frontieră”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliţia ungară a început să recruteze patrule de „vânătoare de frontieră” pentru a le desfăşura la graniţa sudică a Ungariei împotriva imigraţiei ilegale, au declarat vineri la o conferinţă de presă responsabili ai poliţiei citaţi de MTI.

„Vânătorii de frontieră” vor reprezenta o unitate independentă în cadrul poliţiei şi vor dispune de 14 companii staţionate în judeţul Bacs-Kiskun, alte şase în Csongrad-Csanad şi câte una în Bekes, Hajdu-Bihar şi Szabolcs-Szatmar-Bereg (la graniţele Ungariei cu Serbia, România şi Ucraina), a precizat comandantul adjunct al poliţiei naţionale, Csaba Tarcsa.

Prima campanie de acest fel are ca obiectiv recrutarea a 2.200 de bărbaţi pentru o perioadă de trei ani, au mai menţionat responsabilii poliţiei.

Ministrul ungar de externe Peter Szijjarto (foto) a subliniat joi, după o întâlnire la Viena cu omologul său austriac Alexander Schallenberg, că graniţa sudică a Ungariei este „practic sub asediu din cauza imigraţiei ilegale”.

ADVERTISING

Miercuri, la reuniunea de la Budapesta a şefilor diplomaţiilor din C5 - Austria, Republica Cehă, Slovacia, Slovenia şi Ungaria -, el a atenţionat că noi valuri de migraţie declanşate de foamete ar putea crea o presiune fără precedent asupra Europei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇