În noile legi ale Educației, elevii au fost excluși de la consultare și luarea deciziilor. Ce zice ministerul

În noile legi ale Educației, elevii au fost excluși de la consultare și luarea deciziilor. Ce zice ministerul
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Naţional al Elevilor a tras, vineri, un semnal de alermă privind legile educaţiei, arătând că reprezentanţii elevilor nu mai au drept de vot în consiliile de administraţie ale şcolilor, iar principiul consultării elevilor în luarea deciziilor majore din sistemul de educaţie nu a mai fost preluat în noul pachet legislativ.

”Elevii trebuie reprezentaţi în structurile de conducere ale unităţilor de învăţământ! În proiectul de Lege a învăţământului preuniversitar, lansat în urmă cu 2 zile de Ministerul Educaţiei în consultare publică, reprezentanţii elevilor aleşi prin vot direct de către colegii lor nu mai sunt menţionaţi ca având drept de vot în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar. De asemenea, principiul consultării elevilor în luarea deciziilor majore din sistemul de educaţie nu a mai fost preluat în noul pachet legislativ”, se arată într-un comunicat al Consliului Naţional al Elevilor (CNE), citat de News.ro.

ADVERTISING

CNE atrage atenția că având în vedere că elevul este beneficiarul direct al actului educaţional, orice decizie care se ia în sistem ar trebui să respecte interesul superior al acestuia și tinerii să fie implicați în luarea deciziilor care îi privesc direct.  

Elevii au cerut Ministerului Educației să remedieze această situație, iar elevii să fie reprezentanţi în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ liceal (printr-un reprezentant cu drept de vot, care a împlinit vârsta de 18 ani) şi gimnazial (printr-un reprezentant cu statut de observator), cât şi în celelalte structuri ale şcolilor însărcinate cu asigurarea calităţii, combaterea şi prevenirea violenţei în mediul şcolar.

ADVERTISING

„Principiul participării active a tinerilor în luarea deciziilor care îi privesc trebuie asumat în totalitate de către statul român, iar pentru a ne asigura că viitorul ne va rezerva tineri activi civic, conştienţi de responsabilităţile şi oportunităţile pe care le au, este necesar ca aceste exerciţii de management participativ să înceapă încă din şcoală.”, a declarat Robert Avram, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Replica Ministerului Educației a venit în scurt timp printr-un comunicat în care anunță că propunerile elevilor au fost acceptate și asumate. Mai mult, ministerul spune că sunt „propuneri constructive” și că are disponibilitate de dialog pe tema interesului superior al elevului, dar nu explică de ce artizanii României educate au scos din legislație prevederile prin care elevii erau implicați în luare deciziilor.

ADVERTISING

Declarația în limbaj de lemn a ministerului: ”Întrucât aceste propuneri se constituie într-un aport important pentru calitatea proiectului Legii Învăţământului Preuniversitar, acestea au fost deja acceptate şi asumate de către Ministerul Educatiei. Mulţumim pentru propunerile constructive formulate şi reiterăm deplina disponibilitate de dialog a Ministerului Educaţiei în vederea susţinerii interesului superior al elevului”. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇