Când președintele Ucrainei a vizitat orașul Herson, abia eliberat, el a spus că a venit fiindcă dorea un pepene. Gluma lui nu este întâmplătoare.
Pentru liderul de la Kiev era important să-i încurajeze pe oameni, după luni întregi de ocupație rusă. Iar gluma cu pepenele a reușit să le încălzească inimile localnicilor, ba chiar a stârnit un val de postări amuzante pe rețelele de socializare, întrucât acest fruct este simbolul regiunii din sudul Ucrainei.
Cei mai buni pepeni din Ucraina provin din Herson, un important centru agricol situat la malul mării. Climatul umed favorizează culturile de pepeni gustoși, iar această regiune a devenit cel mai important furnizor al țării, un fel de Dăbuleni de proporții mai mari.
Pepenii sunt asociați de mult timp cu regiunea Herson, după cum indică și monumentele dedicate acestui fruct, relatează BBC.
Olia Hercules, o cunoscută realizatoare ucraineană de programe gastronomice, a declarat pentru BBC că pepenii sunt de mult timp o emblemă a regiunii. Ea a crescut în zonă și își amintește că bunicul ei punea pepeni la murat în butoi, în grădina casei.
Pepenii au fost aduși în Herson de tătarii din Crimeea, cu secole în urmă. În anii '40 și primul deceniu după Al Doilea Război Mondial, localnicii fierbeau pepenii și făceau marmeladă și gem, întrucât zahărul era foarte greu de procurat, a explicat Hercules.
"Am știut tot timpul că eram acasă văzând camioanele de pe marginea drumului cu oameni care vindeau pepeni", a povestit ea.
Înainte de război, startul recoltei era marcat oficial de plecarea unei barje încărcate cu pepeni din Herson către Kiev, pe râul Nipru, evenimentul tradițional fiind televizat în direct.
Potrivit ziarului ucrainean de limbă engleză Kyiv Post, călătoria barjei a fost reluată în 2017, după o pauză de 14 ani. Interesul pentru pepeni era atât de mare, încât pe Twitter a apărut un cont neoficial care parodia evenimentul, purtând titulatura de "un pepene pe barjă".
După invazia Rusiei, în februarie, scurta tradiție nu a mai continuat, dar imaginea unui pepene a devenit simbol al Hersonului în căutarea libertății.
Este și aceasta o posibilă explicație pentru invazia de glume cu pepeni pe rețelele de socializare după ce trupele ruse s-au retras dincolo de râu.
Premierul Ucrainei, Denis Șmihal, a postat pe Twitter o imagine în care apare ținând în mâini un pepene gigantic.
Iar clubul de fotbal Șahtior Donețk și-a înlocuit temporar emblema cu acest fruct.
Hersonul a fost ocupat la începutul lunii martie, la scurt timp după ce Rusia și-a început invazia, și a fost singura capitală regională capturată de trupele Moscovei în acest război.
Regiunea Herson este una dintre cele patru teritorii ucrainene anexate ilegal de Rusia după așa-zisele referendumuri organizate în septembrie.
După retragerea Rusiei din oraș, oficialii ucraineni au avertizat că războiul e departe de a fi încheiat, însă oamenii s-au strâns în piața centrală pentru a se întâlni cu cei dragi după mai multe luni în care nu s-au putut vedea.
În timpul acestei manifestări de bucurie, pepenii au apărut din nou în prim-plan, trupele ucrainene fiind întâmpinate cu aceste fructe: într-o înregistrare video, localnicii îmbrățișează un militar care ține la piept un pepene mare. Iar într-un alt clip se vede un suvenir verde în ranița unui soldat aflat într-un camion al armatei: un pepene zdravăn, simbolul Hersonului liber.