După 10 runde de vot, parlamentul bulgar și-a ales președintele și va desemna premierul

După 10 runde de vot, parlamentul bulgar și-a ales președintele și va desemna premierul

După zece runde de vot pe parcursul a două zile, parlamentul Bulgariei şi-a ales vineri preşedintele, ceea ce permite începerea procedurii de desemnare a noului prim-ministru, transmite dpa.

Cu 139 de voturi pentru, 73 împotrivă şi 27 de abţineri, legislativul l-a numit la conducere pe Vejdi Raşidov (foto), în vârstă de 70 de ani, un sculptor de etnie turcă, fost ministru al culturii din partea partidului de centru-dreapta GERB al ex-premierului Boiko Borisov.

"Voi sacrifica o parte din viaţa pe care o mai am de trăit în numele poporului bulgar", a spus Raşidov după ce a fost ales

ADVERTISING

El a beneficiat şi de sprijinul partidului DPS, reprezentant al minorităţii turce. În cele din urmă, patru din cele şapte formaţiuni parlamentare au optat pentru Raşidov, cel mai în vârstă membru al actualului legislativ bulgar

Înainte de preluarea mandatului de către noul lider, parlamentul de la Sofia nu ar fi putut desemna primul-ministru - un demers care va fi oricum dificil, apreciază observatorii politici, conform dpa.

Pe durata negocierilor politice, actualul cabinet va asigura interimatul.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇