Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, se aliniază mesajului transmis de preşedintele Nicuşor Dan după documentarul Recorder „Justiţie capturată”, afirmând că marile corecţii din sistem trebuie să vină din interiorul magistraturii.
El invocă faptul că judecătorii şi procurorii îşi aleg Consiliul Suprem al Magistraturii, aplică legea şi soluţionează cazuri concrete, astfel încât asupra lor apasă direct responsabilitatea pentru felul în care funcţionează Justiţia, inclusiv în contextul dezbaterilor privind pensiile speciale şi independenţa sistemului.
Nicușor Dan anunţase că a urmărit integral documentarul Recorder, că lucrează la un raport privind problemele din sistem şi că îi invită pe magistraţi să-i scrie direct despre disfuncţiile cu care se confruntă. El subliniază că nu absolvă clasa politică de vină – de la reducerea luptei anticorupţie până la numirile politice ale procurorilor-şefi – dar insistă că soluţia şi sancţionarea cazurilor prezentate trebuie să vină tot din interiorul Justiţiei, pe baza probelor.
În paralel, ministrul răspunde presiunilor politice venite dinspre USR, care i-a cerut demiterea şefului DNA, reamintind că nu este titularul acţiunii disciplinare şi că răspunderea cu privire la magistraţi aparţine Inspecţiei Judiciare, CSM şi instanţelor. Marinescu spune că poate cere anchetarea cazurilor cu suspiciuni de corupţie sau de aplicare intenţionat greşită a legii, însă revocarea unui procuror-şef trebuie fundamentată strict pe criteriile din Legile Justiţiei.
În privinţa reacţiei Curţii de Apel Bucureşti la documentarul Recorder, ministrul consideră conferinţa de presă „un demers adecvat” şi insistă că problemele semnalate public trebuie investigate şi lămurite cu promptitudine.
Principalele declaraţii de azi ale lui Radu Marinescu:
- Am citit cu foarte mare atenţie şi poziţia domnului preşedinte. Eu cred că a exprimat un mare adevăr domnul preşedinte, şi anume că cele mai importante corecţii în ceea ce priveşte funcţionalitatea sistemului judiciar trebuie să vină din interior, trebuie să vină de la magistraţi, pentru că magistraţii aleg CSM-ul, magistraţii stabilesc reprezentanţii, membrii CSM-ului, magistraţii sunt cei care aplică legea, magistraţii sunt cei care soluţionează un caz concret. Şi atunci este firesc ca magistraţii să găsească soluţia în interiorul acestui sistem care îşi clamează şi îşi susţine independenţa. Şi vedeţi acum că discutăm de reforma pensiilor speciale. Şi se discută de independenţa Justiţiei. Responsabilitatea se însoţeşte cu statutul de independenţă pe care societatea ţi l-a dat.
- Domnul preşedinte Nicuşor Dan s-a referit la o istoricitate a problemelor din Justiţie, spunând că ministerul, în opinia dânsului, nu a răspuns întotdeauna, pe parcursul acestor etape în istoria evoluţiei Justiţiei, unor aşteptări ale societăţii.
- Ministerul Justiţiei este implicat într-un efort considerabil acum de a reforma sistemul de pensii. Haideţi să ne întrebăm şi cine a decis în trecut ca de la 65 de ani vârsta de pensionare aceasta să fie coborâtă la 50 de ani. Pentru ca acum să facem atâtea eforturi pentru a rebalansa lucruri.
- În ceea ce privește răspunderea disciplinară a magistraților, responsabilitatea este a unui organism independent, numit Inspecție Judiciară, apoi este vorba de CSM și, în ultimă instanță, de către instanțele de judecată care se pronunță cu privire la răspunderea disciplinară. Legile justiției stabilesc că ministrul Justiției nu este titular al acțiunii disciplinare. Cu alte cuvinte, ministrul Justiției nu poate exercita o acțiune disciplinară cu privire la un procuror sau judecător.
- Când am plecat la drum, în prezenta coaliție, împreună cu colegii de la USR, am conceput un program de guvernare pentru Justiție pe care îl aplicăm în momentul de față, astfel încât toate soluțiile pe care le folosim de la debutul guvernării sunt convenite de noi toți împreună.
- Dacă se dorește o schimbare a programului de guvernare, această chestiune n-o poate face ministrul Justiției. Este o chestiune între liderii coaliției, dacă doresc să modifice ceva delegat de programul de guvernare.
- Legat de revocarea unui procuror șef, această procedură presupune o evaluare și o fundamentare pe criteriile strict prevăzute de legi, care se referă la atribuții manageriale sau ipoteze de încălcare cu rea-credință, cu gravă neglijență a unor atribuții. Eu admit că presa are acest rol foarte important, și e foarte bine că face acest lucru, de a aduce în atenție probleme din orice zonă a societății. Ele trebuie să fie analizate foarte riguros și trebuie să primească răspunsul corespunzător. Dacă USR are elemente concrete cu privire la un management de ansamblu defectuos al Direcției Naționale Anticorupție, trebuie să le prezinte ca atare, dacă are elemente concrete.
- Categoric pot să solicit autorităților judiciare să investigheze situații în care se semnalează potențiale ipoteze de corupție, de aplicare a legii greșit cu intenție și să fie trași la răspundere cine sunt vinovați. (…) Să fie tratate cu responsabilitate orice fel de situații care sunt aduse în atenția opiniei publice, să fie analizate, să nu fie ocolite și să se dea răspunsurile corecte societății și să se aplice legea.
- În contextul în care o investigaţie jurnalistică, indiferent de cine este făcută, scoate în evidenţă anumite potenţiale probleme dintr-un sistem al societăţii, inclusiv Justiţia, este corect să aceste probleme să fie abordate în mod direct, în mod corect, să fie investigate, să fie evaluate şi dacă există responsabilităţi, acestea să fie, bineînţeles, şi antrenate.
- Atâta timp cât în investigaţia Recorder se invocau cazuri concrete de pretinsă manipulare a Justiţiei pentru anumite finalităţi judiciare (..) este responsabilitatea magistratului, prin instrumentele sale specifice, să analizeze aceste chestiuni şi să dea o un răspuns societăţii.
- Constat că la Curtea de apel Bucureşti se face un astfel de demers şi se dau nişte răspunsuri pe nişte chestiuni concrete, semnalate în acel reportaj.
- Atâta timp cât anumite probleme sunt puse în dezbatere publică, categoric trebuie să fie investigate.
- Dacă se invocă o astfel de ipoteză legată de o anumită dublă calitate a acelui domn judecător, atunci, sigur, legea spune cine face investigaţiile respective şi lămureşte această chestiune.
- Dacă se invocă anumite motive personale ale unor participanţi la acest reportaj şi de natură a-i anima să pună în valoare mai degrabă o agendă personală decât la reală, iarăşi aceste lucruri trebuie să fie transparente, prezentate, analizate şi stabilite. Cine face aceste lucruri spune legea.
- În 2022, am adoptat Legile Justiţiei, când le-am adoptat au fost considerate a fi un progres în ceea ce priveşte independenţa Justiţiei, au fost evaluate ca atare de către Comisia Europeană. Mai mult, cine a conceput PNRR-ul le-a şi spus ca jalon în PNRR, drept pentru care săptămâna viitoare o să depunem cerere de plată ca să primim şi banii europeni.
- Răspunsul meu este foarte clar, responsabilitatea de a analiza situaţii concrete revine celor care au competenţele, potrivit legii, de a le analiza şi trebuie să facă acest lucru cu promptitudine.
- Mass-media are un rol important, acela ca într-o societate democratică, să investigheze situaţii, să le prezinte, ele trebuie să primească răspuns, pe bază de probe pentru că adevărul în justiţie se stabileşte pe bază de probe.
Spotmedia a relatat principalele reacții în urma Documentarului Recorder „Justiție capturată”
- CSM acuză o campanie de destabilizare după documentarul Recorder, inclusiv prin îndemnuri publice la revoltă din partea președintelui
- Judecătorul care a depus mărturie în documentarul Recorder intră în malaxorul sistemului. Verificat de Inspecția Judiciară, CSM, CSAT și CNSAS
- Fostul judecător Cristi Dănileț îi spune lui Nicușor Dan ce are de făcut după documentarul Recorder: „E de ajuns”
- O judecătoare confirmă toate mecanismele prezentate de Recorder: Nu știu dacă funcționează ceva în România mai bine decât corupția din Justiție. Să vă luați orice speranță, e un sistem controlat (Video)
