Colecționarii de cadavre. Cine sunt voluntarii din „Laleaua neagră” și de ce caută trupurile rușilor morți

Colecționarii de cadavre. Cine sunt voluntarii din „Laleaua neagră” și de ce caută trupurile rușilor morți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Într-un sat pustiu din nordul Doneţkului, un grup de voluntari ucraineni care îşi spune „Laleaua neagră” s-a apucat de o treabă sinistră: să extragă din pivniţa de lângă o casă distrusă două cadavre ruseşti putrezite.

Cei doi ruşi, care purtau uniforme de vară, fuseseră puşi în pivniţă probabil de camarazii lor de luptă. Satul Krasnopillia nu este departe de oraşul Izium, care a trecut de mai multe ori din mâinile ucrainenilor în cele ale ruşilor înainte ca forţele Kievului să îl recucerească în septembrie.

În tot acest timp, cele două cadavre s-au descompus în aşa măsură, încât aproape că nu mai miroseau şi erau identificabile doar prin plăcuţele soldaţilor.

Scopul este de a colecta cadavrele ruşilor pentru a le schimba cu cele ale ucrainenilor, întrucât un soldat nu poate fi declarat mort de către stat până când nu există un cadavru.

Însă procesul de extragere a acestora este extrem de riscant. La fel ca o mare parte din zonele ocupate iniţial de ruşi şi apoi eliberate, Krasnopillia este plină de mine antipersonal. Rusia a folosit sisteme teleghidate de minare, care împrăştie din aer mine minuscule.

ADVERTISING

Au existat, de asemenea, mai multe cazuri în care forţele ruseşti au pus bombe în corpurile camarazilor morți şi în case, înainte de a se retrage.

„Minele sunt lansate din rachete şi astfel pot fi oriunde. Pot fi prinse chiar şi în copaci şi pot exploda la simpla bătaie a vântului", explică Artur, unul dintre voluntarii din „Laleaua neagră”, care ghidează o dronă primită din donaţii pentru a ajuta la recuperarea cadavrelor, scrie The Guardian.

Cine e Laleaua neagră

Voluntarii ucraineni care „colecţionează” cadavre aparţin unui grup care îşi spune Laleaua neagră şi susţin că au descoperit 311 soldaţi ruşi în zonele eliberate începând cu luna februarie.

Sunt echipe de câte 10 voluntari, care, alături de unităţi militare ucrainene, răscolesc zonele eliberate şi liniile de front în căutarea cadavrelor.

Oleksi Iukov, liderul Lalelei negre, povesteşte că venea adesea în acest sat înainte de luna februarie a anului trecut. Pasionat de armată, el obişnuia să dezgroape schelete din cel de-Al Doilea Război Mondial, iar în 2014 a început să lucreze în aşa-numita zonă no man's land dintre linia frontului rusesc şi cel ucrainean.

ADVERTISING

Îşi aminteşte de şase familii care locuiau pe strada acum goală. Majoritatea sătenilor au reuşit să plece, dar mai mulţi au fost ucişi, spune el. Un cuplu care s-a întors pentru a-şi vedea casa distrusă a observat o cască ieşind din pivniţă şi l-a sunat pe Iukov.

Cei doi soldaţi ruşi - ale căror rămăşiţe vor fi examinate, iar obiectele personale, precum banii, cartea de identitate şi documentele înregistrate - vor fi schimbaţi cu trupurile soldaţilor ucraineni după examinarea medico-legală, au declarat voluntarii.

Cum se face schimbul de cadavre

Schimbul de cadavre între Rusia şi Ucraina este un proces strict secret, iar numărul total trimis nu a fost dezvăluit de niciuna dintre părţi.

O sursă care participă frecvent la aceste schimburi şi care a fost de acord să vorbească sub protecţia anonimatului a declarat pentru The Guardian că cel puţin 20 de astfel de schimburi de corpuri au avut loc între cele două ţări de la începutul invaziei.

ADVERTISING

Schimburile de cadavre au loc la graniţa ruso-ucraineană sau chiar pe linia frontului, sub supravegherea autorităţilor militare ale celor două părţi, potrivit sursei.

Comitetul Internaţional al Crucii Roşii a declarat că a luat parte la mai multe operaţiuni. „Prin această activitate, am reuşit să aducem înapoi sute de soldaţi căzuţi la datorie, care pot fi apoi identificaţi şi, în cele din urmă, înapoiaţi familiilor lor pentru a fi înmormântaţi", a declarat un purtător de cuvânt al CICR în Ucraina, Achille Després.

Identificarea cadavrelor, o provocare

Dar identificarea cadavrelor poate fi o provocare. Cadavrele ruşilor ocazional sunt găsite arse. Uneori, asta o face populaţia locală, din motive de igienă, iar alteori o face chiar armata rusă, într-o încercare aparentă de a-şi ascunde pierderile.

„Am găsit cinci ruşi în regiunea Lîman, ale căror cadavre au fost arse”, a declarat Iukov, referindu-se la un oraş care a fost ocupat de forţele ruse până la începutul lunii octombrie.

„Sunt unii care încearcă să îşi ascundă pierderile pentru a nu fi nevoiţi să le care după ei. În alte cazuri, localnicii au ars cadavrele pentru că mirosul era foarte urât”, explică voluntarul.

Serviciile de securitate ucrainene cred că trupurile a mii de soldaţi ruşi morţi sunt eliminate în mod neoficial, în timp ce Kremlinul îi înregistrează ca fiind daţi „dispăruţi în misiune".

Într-un apel telefonic interceptat în luna mai, un soldat rus spunea că tovarăşii săi au fost îngropaţi într-o „groapă de gunoi de înălţimea unui om” chiar lângă Doneţkul ocupat. „Este atât de mult Cargo 200 (codul militar pentru soldaţii morţi) încât munţii de cadavre au o înălţime de 2 metri”, a spus el în convorbire. „Nu este o morgă, ci o groapă comună. Este uriaşă”, a povestit el.

„Pur şi simplu, îi aruncă acolo”, a povestit un alt soldat rus într-un alt apel interceptat. „Şi apoi, mai târziu, este mai uşor să faci să pară că au dispărut fără urmă. Este mai uşor pentru ei să pretindă că sunt pur şi simplu dispăruţi şi asta este tot”, explica el.

În noiembrie anul trecut, The Guardian a vorbit cu zeci de localnici şi muncitori din Herson care au declarat că forţele ruseşti au folosit o groapă de gunoi locală pentru a arde cadavrele soldaţilor ruşi căzuţi în timpul celor şase luni de ocupaţie.

Ziua 385: Amenințări cu drone rusești la New York, Moscova recrutează 400.000 de soldați, ajutor de la UE pentru armata Moldovei


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇