A aflat la telefon că are COVID, dar a vrut și hârtia cu rezultatul testului, așa că s-a plimbat 50 de kilometri prin Sibiu

A aflat la telefon că are COVID, dar a vrut și hârtia cu rezultatul testului, așa că s-a plimbat 50 de kilometri prin Sibiu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un bărbat din Copșa Mică, județul Sibiu, este cercetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce, fiind confirmat cu COVID-19 și informat telefonic, el a vrut să obțină și fizic hârtia.

Astfel, bărbatul s-a dus personal la clinica din Mediaș, unde a făcut testul, pentru a ridica personal rezultatul și apoi a mers la Spitalul Clinic Județean Sibiu pentru investigații amănunțite, punând în pericol toți oamenii cu care a intrat în contact, arată Sibiu100.ro.

„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au constatat și o infracțiune de zădărnicirea combaterii bolilor (art. 352 cod penal). În fapt, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 19.10.2020, în jurul orei 12:30, la o clinică medicală din municipiul Mediaș, s-a prezentat o persoană care ar fi afirmat în public că dorește să își ridice personal rezultatul testului privind virusul SARS-CoV-2, fiind anunțat telefonic că este confirmat pozitiv.

ADVERTISING

Iată câte cazuri noi de COVID-19 au fost raportate, marți

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului nu l-au mai găsit la clinică pe bărbat. Însă, în urma verificărilor, i-au stabilit identitatea, precum și faptul că acesta (un bărbat în vârstă de 33 de ani, domiciliat în Copșa Mică) în urma efectuării unei serii de analize medicale, în data de 15.10.2020 a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2 (confirmare făcută on-line)”, a transmis Prefectura Sibiu.

Practic, după ce a aflat rezultatul, bărbatul a mers aproximativ 50 de kilometri până la clinică și spital.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇