Cel puțin 719 persoane au fost arestate, sâmbătă, în cea de-a cincea noapte de violenţe în Franţa, potrivit unui bilanț provizoriu al Ministerului de Interne, în timp ce violenţele declanşate de moartea tânărului Nahel, ucis marţi de un poliţist, dau semne clare de domolire, transmite AFP.
În acest stadiu, 45 de poliţişti şi jandarmi au fost răniţi, 577 de vehicule şi 74 de clădiri au fost incendiate, în timp ce 871 de incendii au fost înregistrate pe drumurile publice, a adăugat ministerul.
Un bilanț anterior arată că 322 de persoane fuseseră reținute în noaptea trecută.
Locuinţa primarului unui orăşel din regiunea pariziană a fost atacată cu o maşină berbec sâmbătă seară, rănindu-i soţia şi unul dintre cei doi copii mici ai săi, a declarat primarul. O anchetă a fost deschisă pentru tentativă de omor, a aflat AFP de la o sursă judiciară.
Vincent Jeanbrun, primarul acestei comune din suburbia pariziană L'Hay-les-Roses, a denunţat, într-un comunicat publicat pe Twitter, "o tentativă de asasinat de o laşitate incalificabilă".
În jurul orei 01.30 (23.30 GMT sâmbătă), în timp ce el se afla la primărie "aşa cum se afla de trei nopţi" pentru a face faţă violenţelor urbane, nişte protestatari "au aruncat o maşină berbec asupra locuinţei (sale) înainte de a-i da foc pentru a-i incendia casa", a precizat el într-un comunicat publicat pe Twitter.
Soţia sa şi "doi copii mici" dormeau acolo, a adăugat el.
Primarul a precizat că soţia şi unul dintre copii au fost răniţi în timp ce încercau să-şi protejeze familia şi să scape de atacatori.
Soţia sa "a fost rănită la genunchi şi se află în prezent la spital, iar unul dintre copii a fost rănit uşor", au precizat pentru AFP apropiaţi ai primarului. Cei doi copii sunt foarte, foarte şocaţi", au adăugat ei.
Potrivit aceleiaşi surse, autorii au dat foc atât maşinii-berbec, cât şi maşinii familiei, înainte de fugi din cauza poliţiei şi a pompierilor, care au intervenit "foarte repede".
"Noaptea trecută a marcat un nou nivel de oroare şi de ruşine", a declarat într-un comunicat primarul acestui oraş de peste 30.000 de locuitori. "Deşi prioritatea mea astăzi este să am grijă de familia mea, determinarea mea de a proteja şi servi Republica este mai mare ca niciodată", a continuat el.
În capitală, numeroase forţe de ordine au fost desfăşurate de-a lungul Bulevardului Champs-Elysees, unde apelurile de adunare circulau de vineri pe reţelele de socializare, a remarcat un jurnalist AFP.
De-a lungul bulevardului, mici grupuri de tineri îmbrăcaţi în negru s-au plimbat sub ochii poliţiştilor în faţa magazinelor, ţinte favorite ale protestatarilor din multe metropole, ale căror vitrine erau protejate de grilaje sau scânduri de lemn. În jurul orei 1:30 am (23:30 GMT), forţele de securitate lucrau pentru evacuarea ultimelor grupuri.
În suburbiile Parisului, principalul punct de plecare al revoltelor urbane după moartea adolescentului de 17 ani, marţi, la Nanterre, la periferia Capitalei, nu a fost raportat niciun incident major.
La Lyon, foarte afectat cu o zi înainte de violenţe, 21 de persoane au fost arestate, potrivit unui raport comunicat la finalul serii de Ministerul de Interne.
Ministrul de Interne Gerald Darmanin anunţase mobilizarea unei efectiv comparabil ca număr cu cel din ziua anterioară, de 45.000 de poliţişti şi jandarmi, dintre care 7.000 la Paris şi în suburbii.