UBB Cluj, în top 500 mondial şi prima din România în educaţie şi cercetare economică

UBB Cluj, în top 500 mondial şi prima din România în educaţie şi cercetare economică

Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB), prin Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA), se clasează între primele 500 de instituţii de învăţământ din lume şi pe primul loc în România în domeniul educaţiei şi cercetării economice, conform Quacquarelli Symonds (QS) în 2021.

„Universitatea ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca, prin Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, este un lider al instituţiilor de învăţământ superior din România în ramura ştiinţelor economice.

Poziţia pe care UBB o ocupă în cele mai comprehensive şi prestigioase clasamente internaţionale de ierarhizare valorică a universităţilor denotă, totodată, calitatea educaţiei şi a cercetării derulate în domeniile ştiinţelor economice.

ADVERTISING

Astfel, conform celei mai recente ierarhizări internaţionale pe domenii de ştiinţă realizată de Quacquarelli Symonds (QS) în 2021, UBB este prezentă în topul celor mai bune 500 universităţi din lume în trei domenii esenţiale ale ştiinţelor economice: Social Sciences & Management, Business & Management Studies, respectiv Economics & Econometrics", se arată într-un comunicat trimis, luni, de UBB.

Pozițiile din clasament

În domeniul Social Sciences & Management, UBB se situează pe poziţia 401-450, fiind urmată, la nivel naţional, doar de Universitatea din Bucureşti, (poziţia 501-520). În domeniul Business & Management Studies, UBB se regăseşte pe poziţia 401-450, urmată, la nivel naţional, doar de ASE Bucureşti (501-550).

ADVERTISING

Iar în domeniul Economics & Econometrics, UBB se poziţionează pe locul 451-500, alături de ASE Bucureşti (poziţia 401-450), cele două fiind singurele instituţii de învăţământ superior din România care se regăsesc în acest clasament sectorial realizat de QS în 2021.

"O altă ierarhizare internaţională relevantă pe domenii de ştiinţă este realizată de Times Higher Education (THE). Conform celui mai recent clasament făcut public de THE în 2021, doar patru universităţi din România au reuşit să intre în clasamentul global din domeniul de ştiinţă Business & Economics, toate pe poziţia 601+, UBB fiind printre acestea.

ADVERTISING

Mai mult decât atât, UBB este cea mai bine poziţionată instituţie de învăţământ superior din România în acest domeniu, luând în considerare doi dintre indicatorii esenţiali cuantificaţi de către THE:

  • citările lucrărilor publicate (reflectând impactul şi relevanţa cercetării derulate în UBB, în acest domeniu);
  • perspectiva internaţională (reflectând internaţionalizarea instituţiei, atât din punctul de vedere al studenţilor, cât şi al cadrelor didactice şi al relaţiilor internaţionale alte universităţii)", se mai arată în comunicat.

Vezi și Cinci universităţi din România, în topul RUR: Cum s-au clasat Universitatea București și Babeş-Bolyai

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇