Economiștii americani Robert E. Hall și Michael Woodford au primit Premiul Nobel pentru Științe Economice 2026 pentru cercetările lor care au schimbat modul în care sunt concepute politicile de stabilizare a economiei.
Modelele dezvoltate de cei doi ajută guvernele și băncile centrale să înțeleagă mai bine cum pot limita recesiunile, inflația și efectele șocurilor economice, precum crizele energetice.
Robert E. Hall, profesor emerit la Universitatea Stanford, și Michael Woodford, profesor la Universitatea Columbia, au contribuit la dezvoltarea unor modele economice care explică mai bine felul în care deciziile oamenilor și ale companiilor influențează evoluția întregii economii. Premiul le-a fost acordat pentru „fundamentele microeconomice ale stabilizării macroeconomice”.
Cercetările lor încearcă să răspundă la o întrebare esențială: cum pot guvernele și băncile centrale să atenueze crizele economice fără să agraveze alte probleme, precum inflația sau șomajul?
Mult timp, economiștii au folosit modele care urmăreau în principal indicatori generali, precum inflația, producția și consumul.
Hall și Woodford au contribuit la schimbarea acestei abordări, punând în centrul modelelor deciziile individuale ale gospodăriilor și companiilor: cât consumă oamenii, cât economisesc, dacă firmele investesc și cum reacționează la modificările dobânzilor și ale prețurilor.
De ce contează această cercetare
De exemplu, atunci când economia intră în recesiune, o bancă centrală poate reduce dobânzile pentru a încuraja creditarea și investițiile. Guvernul poate, la rândul său, să stimuleze economia prin măsuri bugetare. În schimb, atunci când cererea crește prea mult și inflația se accelerează, autoritățile pot fi nevoite să adopte măsuri de temperare.
Problema este că efectele acestor decizii depind de modul în care oamenii și companiile reacționează. Dacă populația se așteaptă ca inflația să rămână ridicată, de exemplu, acest lucru poate influența consumul, negocierile salariale și stabilirea prețurilor de către firme.
Modelele celor doi economiști americani permit evaluarea mai riguroasă a acestor reacții și a efectelor politicilor monetare și fiscale. Ele stau la baza unei părți importante din instrumentele folosite în prezent de băncile centrale și guverne pentru a gestiona fluctuațiile economice, scrie Reuters.
Cercetările lor au contribuit la dezvoltarea paradigmei keynesiste moderne, care încearcă să explice economia pornind de la deciziile individuale, nu doar de la relațiile statistice dintre indicatorii macroeconomici. Această abordare a devenit importantă după ce crizele economice și inflația ridicată din anii 1970 au arătat limitele unor modele folosite anterior.
Premiul Nobel pentru Științe Economice a fost instituit de banca centrală a Suediei în 1968 și acordat pentru prima dată în 1969. Nu face parte dintre cele cinci premii prevăzute în testamentul lui Alfred Nobel, deși este cunoscut în mod obișnuit drept Premiul Nobel pentru Economie.
