Economistul Daron Acemoglu, laureat al Premiului Nobel pentru Economie și profesor la MIT, avertizează că șomajul din Statele Unite s-ar putea tripla în următorii 10 ani dacă va continua dezvoltarea inteligenței artificiale pe actuala traiectorie.
Automatizarea astfel obţinută ar elimina mai multe locuri de muncă decât ar crea noile activități generate de AI.
Daron Acemoglu atrage atenția asupra vitezei fără precedent cu care AI transformă în acest moment piața muncii. Ritmul actual al automatizării este mult mai rapid decât în revoluțiile tehnologice precedente.
„Ceea ce trăim acum cu AI este fără precedent”, a declarat Acemoglu, citat de CBS News.
Dacă comparăm transformarea actuală cu prima etapă a Revoluției Industriale, aceasta din urmă s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ 80 de ani. „Astăzi are loc în unul sau doi ani și se întâmplă în multe sectoare diferite în același timp”, a subliniat laureatul Nobel.
Noile joburi nu ar compensa pierderile
Evident că dezvoltarea AI va crea și locuri de muncă, inclusiv pentru persoanele implicate în antrenarea și dezvoltarea sistemelor de inteligență artificială.
Problema este însă diferența dintre numărul acestor posturi și numărul locurilor de muncă amenințate de automatizare.
„Numărul oamenilor pe care îi angajează în aceste poziții este mic în raport cu numărul celor care vor fi înlocuiți”, a explicat Acemoglu.
Acesta este, de fapt, scopul automatizării: reducerea muncii umane necesare pentru realizarea anumitor activități.
Deși rata șomajului din SUA este în prezent relativ stabilă, unele date indică deja efecte asupra anumitor categorii de angajați, adaugă sursa citată.
Cercetări realizate la Stanford arată că angajările au scăzut în rândul tinerilor pentru joburile expuse în cea mai mare măsură la AI, precum cele din dezvoltarea software. Datele Biroului de Recensământ al SUA indică, de asemenea, scăderi ale angajărilor și salariilor pentru absolvenții de facultate din domenii expuse inteligenței artificiale.
- Inteligența artificială ar putea elimina milioane de locuri de muncă în 2026, avertizează „nașul AI”
„Nu este vorba să spunem NU tehnologiei”
Economistul Acemoglu nu pledează pentru oprirea dezvoltării AI, ci pentru schimbarea modului în care aceasta este folosită.
„Absolut nu”, a răspuns economistul atunci când a fost întrebat dacă soluția ar fi respingerea tehnologiei. În opinia sa, companiile ar putea proiecta sistemele AI astfel încât să-i facă pe oameni mai productivi, în loc să-i transforme în angajați de care te poţi dispensa uşor.
O altă soluție ar putea fi schimbarea sistemului fiscal, astfel încât companiile să aibă stimulente mai mari pentru angajarea oamenilor și nu doar pentru automatizarea activităților.
Economistul avertizează însă că timpul pentru astfel de decizii este limitat. Viitorul pieței muncii nu este predeterminat, spune Acemoglu, iar politicile adoptate acum pot influența modul în care AI va transforma economia.
„Pentru că viitorul este atât de incert, pentru că depinde atât de mult de alegerile și acțiunile noastre, este cu atât mai important să avem această discuție”, a declarat laureatul Nobel.
