Locuitorii orașului Bacău nu au nici sâmbătă apă curentă, din cauza unei avarii care s-a produs la începutul săptămânii și ale cărei efecte se simt, încă. Inițial, Compania Regională de…
Social
În categoria Social afli cele mai importante și interesante teme care preocupă societatea, oamenii. Punem accentul pe găsirea soluțiilor la problemele cu care se confruntă oamenii zi de zi.
Ce a câștigat Metrorex după demolarea a două treimi dintre chioșcurile din subteran? Cine ia chirie de la magazinele încă deschise și ce urmează
Deși nu stă deloc bine cu banii, Metrorex SA n-a mai încasat de peste 3 ani niciun leu din închirierea spațiilor comerciale din stațiile de metrou. În schimb, firma sindicatului…
„O casă - aia-mi doresc, doar Aladin cu lampa dacă ar exista”
Cea de a treia poveste din cadrul proiectului Conversații Fragile este despre o femeie de 40 de ani, mamă a trei copii, care și-a petrecut aproape jumătate din existență trăind…
Bilet unic în București pentru cei care aleg transportul în comun de la aeroport. Ar putea ieși mai ieftin dacă iau călătoriile separat
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, vineri, că, din 15 februarie, vor exista bilete şi abonamente care integrează linia de tren Gara de Nord – Otopeni cu metroul şi…
43 de oraşe au incidenţa peste 20 la mie. Comuna "campioană" a trecut de 60
43 de oraşe şi municipii au o rată de infectare cu SARS-CoV-2, cumulată la 14 zile, de peste 20 de cazuri la mia de locuitori, cea mai mare incidenţă fiind…
A început curățenia în Parcul Văcărești, preluat de Primăria Capitalei (Foto)
Nicușor Dan anunță că a început igienizarea Parcului Văcărești, pe care Primăria Capitalei l-a preluat de curând în administrare. Au fost strânse deșeuri și s-a făcut curățenie în locuri de…
Aproape 1 din 3 români crede că există un plan global pentru implantarea de cipuri prin vaccinare (Sondaj INSCOP)
Aproape două treimi dintre români consideră că pandemia de Covid19 a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii, arată un sondaj recent realizat de INSCOP.…
Bacăul a rămas luni fără apă și nu se rezolvă până sâmbătă. Primarul cere demisii și împarte apă pe stradă
Reluarea furnizării apei potabile în municipiul Bacău, estimată pentru joi, a fost amânată până sâmbătă, a anunţat primarul municipiului, Lucian Viziteu, precizând că a fost întrunit Comitetul Local pentru Situaţii…
Amenzi de 4 ori mai mici și reguli noi la completarea PLF în România
Guvernul a schimbat regulile în ce privește formularul digital de localizare (PLF) care trebuie completat la intrarea în România. Astfel, dacă până acum cei care intrau în țară aveau la…
Carrefour recheamă mai multe feluri de îngheţată, o ruladă cu ciocolată și un sorbet
Carrefour recheamă mai multe sortimente de îngheţată, o ruladă cu ciocolată și un sorbet, toate vândute doar în magazinele sale pentru că sunt produse proprii brandului. Motivul rechemării îl reprezintă…
A murit Ioan Onisei, cel care preluase conducerea TNB după moartea lui Caramitru
Directorul general interimar al Teatrului Naţional, Ioan Onisei, a murit, la vârsta de 68 de ani, a anunţat, joi, ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu. „Acum am primit o veste tristă, una…
Starea de alertă se prelungește. În ce condiții am putea intra la mall, dacă nu avem certificat Covid (Document)
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus, joi, prelungirea stării de alertă pentru încă 30 de zile (începând cu 7 februarie) și menținerea majorității restricțiilor stabilite anterior. Potrivit hotărârii…
Opera Națională București marchează Ziua Mondială a Luptei împotriva Cancerului
Opera Națională București se alătură inițiativei Asociației Magic, iar vineri, 4 februarie, cu ocazia Zilei Mondiale a Luptei împotriva Cancerului va lumina în portocaliu clădirea de spectacole. World Cancer Day…
Nicuşor Dan caută soluţii pentru problema celei mai mari datorii pe care o are Primăria Capitalei
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, miercuri, că a fost înfiinţată o comisie care să găsească soluţii la ”problema celei mai mari datorii pe care o are Primăria”,…
Municipiul Bacău nu are apă potabilă de trei zile
Municipiul Bacău este miercuri în a treia zi consecutivă fără apă potabilă după ce luni seara s-a produs o avarie la magistrala de aducţiune de la Valea Uzului. Primarul Lucian…
Mortalitatea maternă s-a dublat în România. La cea infantilă, diferențele între județe sunt foarte mari
Mortalitatea maternă a crescut îngrijorător în România, dublându-se în ultimii doi ani: de la 8,5 la suta de mii de mame, în 2018, la 16,1 la suta de mii, în…
Olivia Steer a fost amendată după ce a comparat Holocaustul cu vaccinarea anti-Covid
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis, în ședința de miercuri, să o amendeze pe Olivia Venturia Moisescu (fostă Steer) pentru un mesaj publicat în care face o paralelă…
De ce nu mai poate Nicușor Dan să reprezinte Consiliul General, în instanță. Totul a pornit de la Piedone
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) – în care majoritate e deținută, încă, de alianța PNL USR – a decis că nu mai vrea să fie reprezentat în instanță de…
Ce a găsit Protecția Consumatorului la Mega, în Ilfov. Inspectorii au dat amenzi și vor să închidă un magazin
Protecția Consumatorului vrea să închidă temporar un magazin Mega Image aflat în Ilfov, în apropiere de București, din cauză că acesta vinde produse care i-ar fi putut îmbolnăvi pe clienți,…
PSD se opune creşterii vârstei de pensionare, pentru că românii trăiesc mai puțin și mai prost decât alți europeni
Purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Radu Oprea, a scris, miercuri, într-o postare pe Facebook, de ce nu poate fi majorată vârsta de pensionare în România. Acesta spune că, potrivit…



















