Ce a câștigat Metrorex după demolarea a două treimi dintre chioșcurile din subteran? Cine ia chirie de la magazinele încă deschise și ce urmează

Ce a câștigat Metrorex după demolarea a două treimi dintre chioșcurile din subteran? Cine ia chirie de la magazinele încă deschise și ce urmează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deși nu stă deloc bine cu banii, Metrorex SA n-a mai încasat de peste 3 ani niciun leu din închirierea spațiilor comerciale din stațiile de metrou. În schimb, firma sindicatului USLM continuă să ia bani de la puținii comercianți care încă mai vând în subteran.

Spotmedia.ro vă spune astăzi câte chioșcuri s-au demolat în ultimele aproape 9 luni, câte mai funcționează încă și unde, dar și cum speră Metrorex să ajungă, în sfârșit – după aproape 30 de ani de pagubă – să câștige bani buni din exploatarea spațiilor comerciale de la metrou.

Primele spații pentru magazine în stațiile de metrou au apărut la începutul anilor 1990. Aceste spații – amenajate pe domeniul public al statului - le-au fost închiriate comercianților.

Iar banii din chirie s-au împărțit între Metrorex SA și firma Sindomet Servcom SRL. Firma Sindoment Servcom este deținută de sindicatul de la metrou, numit Unirea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) și care a fost condus zeci de ani de Ion Rădoi.

De fapt, spațiile în care se face comerț la metrou aparțin statului. Dar chioșcurile din termopan au fost construite de Sindomet Servcom SRL.

În 2003, societatea de metrou și Sindomet Servcom SRL au încheiat contractul de închiriere în participațiune cu numărul 94, în baza căruia s-au stabilit noi condiții pentru închirierea celor peste 300 de spații comerciale din stațiile de metrou.

Potrivit contractului, banii din chirii au fost colectați de Sindomet Servcom SRL, care ulterior a virat către Metrorex SA o parte din sume.

Cum s-au împărțit banii între Metrorex și Sindomet, de-a lungul anilor

De-a lungul timpului, mai mulți miniștri ai Transporturilor de diverse culori politice au susținut că firma sindicatului lui Rădoi lua cea mai mare parte din bani, în timp ce Metrorex se alegea doar cu mărunțiș.

ADVERTISING

Spre exemplu, la finalul anului 2018, ministrul de la acea vreme, Lucian Șova (PSD), a dat publicității o serie de date surprinzătoare.

Mai exact, potrivit lui Șova, în 2015, comercianții de la metrou au plătit chirii în valoare de 2,8 milioane de lei. Dar numai un sfert din sumă a ajuns Metrorex SA, în vreme ce restul banilor s-a dus la firma sindicatului.

În 2016, din 2,9 milioane de lei încasați, Metrorex a primit 734.000 de lei, iar restul – adică trei sferturi din suma totală – a rămas la Sindomet Servcom. Banii au continuat să se distribuie similar și în 2017, și în cea mai mare parte a anului 2018.

Dar pe măsură ce timpul a trecut, situația s-a complicat din ce în ce mai mult.

De la procese, la demolarea chioșcurilor

Pe vremea când era director la Metrorex SA, Dumitru Șodolescu (cu susținerea ministrului Lucian Șova) a decis că nu mai vrea să prelungească contractul cu Sindomet Servcom SRL.

În încercarea de a-și păstra controlul asupra spațiilor comerciale, Sindomet Servcom SRL nici n-a așteptat să expire contractul pe care îl avea cu Metrorex SA, ci a dat societatea de metrou în judecată. Sindomet a cerut instanței:

  • numirea unui lichidator al asocierii intervenite în urma Contractului de asociere în participațiune nr. 94/26.11.2003, având în vedere că nu a fost convenită o procedură distinctă de lichidare a asocierii;
  • instituirea unui drept de retenție (pentru Sindomet Servcom SRL - n.red.) asupra spațiilor aduse în asociere, până la stabilirea și plata efectivă a unei juste și reale despăgubiri conform contractului;
  • obligarea pârâtei (adică a Metrorex SA - n.red.) la cheltuielile de judecată.
ADVERTISING

Dosarul se judecă, încă, la Tribunalul București. Între timp, și Metrorex s-a întreptat, în instanță, împotriva Sindomet Servcom SRL, într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1. Dar acest proces este suspendat până la soluționarea celui inițiat de Sindomet Servcom SRL.

Una peste alta, cu toate litigiile din instanță, pe 26 septembre 2018 contractul dintre Metrorex SA și Sindomet Servcom SRL a expirat.

Metrorex SA a tăiat apa și curentul în chioșcuri, în speranța că va reuși să îi evacueze pe comercianți din subteran și să scoată spațiile la licitație. Asociația Comercianților de Metrou - din care fac parte cei cărora Sindomet Servcom SRL le închiria chișcurile de la metrou - s-a adresat Judecătoriei Sectorului 1 și a obținut de la instanță o ordonanță președințială care obliga Metrorex să reia furnizarea de utilități.

Încercarea conducerii Metrorex de a elibera spațiile eșuase.

„De atunci, Metrorex S.A. a asigurat utilități (energie electrică și apă) pentru un număr de 175 de firme beneficiare ale ordonanței președințiale, firme care desfășurau activitatea în 325 de spații comerciale existente în stațiile de metrou. Contravaloarea consumurilor utilităților este facturată lunar”, a transmis Metrorex SA la solicitarea Spotmedia.ro.

În schimb, Metrorex susține că - de la acel moment - n-a mai încasat niciun leu din închirierea chioșcurilor de la metrou, din cauză că nu mai avea cadru legal să realizeze aceste venituri. Vorbim deci despre mai bine de 3 ani în care Metrorex SA nu primește niciun leu de pe urma spațiilor comerciale amenajate în incinta stațiilor sale!

În schimb, Sindomet Servcom SRL consideră că are tot dreptul să încaseze, în continuare, chirie pentru spațiile comerciale de la metrou, atât vreme cât situația juridică a a acestora face obiectul unui proces, la Tribunalul București.

ADVERTISING

De fapt, realitatea e ceva mai nuanțată.

Încă din 2018 Sindomet Servcom SRL a virat către Metrorex SA partea de chirie care i s-ar fi cuvenit societății de metrou, în baza fostului contract de asociere dintre părți. Iar potrivit surselor Spotmedia.ro, neștiind ce să facă cu banii, Metrorex SA i-a ținut într-un cont.

Din 2021, însă, a început să returneze către Sindomet Servcom SRL respectivele sume, pe măsură ce le primea.

Lucrurile au funcționat așa o vreme. Apoi, numărul de chioșcuri a scăzut vertiginos.

Câte chioșcuri s-au demolat și unde au mai rămas câteva deschise

La începutul lui 2021, Ministerul Transporturilor a decis că e vremea să elibereze spațiile comerciale și a notificat toate cele 7 primării din București. Și - cu excepția Primăriei Sectorului 3 a lui Robert Negoiță - toate celelalte primării de sector au dispus demolarea chișcurilor.

Operațiunea a început pe 7 aprilie 2021, în stația Ștefan cel Mare din Sectorul 2. În următoarele 9 luni, din 325 de spații comerciale întinse pe 5.657 metri pătrați, au mai rămas doar 98 de spații care ocupă numai 1.043 metri pătrați, a transmis Metrorex la solicitarea SpotMedia.ro.

Dintre aceste spații comerciale, doar 61 mai sunt active, potrivit informațiilor comunicate de Metrorex SA, la solicitarea Spotmedia.ro.

Mai există, încă, spații comerciale în 3 stații din Sectorul 1 (Piața Romană, Piața Victoriei și Aviatorilor) și în 9 stații din Sectorul 3 (Dristor 1 și 2, Costin Georgian, Mihai Bravu, Nicolae Grigorescu, Muncii, Unirii și Titan).

În tabelul de mai jos regăsiți o situație cu spațiile comerciale încă nedemolate, cu suprafețele lor și stațiile în care sunt amplasate. De asemenea, tabelul conține lista chioșcurilor încă funcționale, așa cum ne-a fost ea comunicată de Metrorex:

tabel-spatii-comerciale

Asociația Comercianților de la Metrou s-a dus, din nou, la tribunal și a cerut o ordonanță președințială prin care să oblige primăriile să oprească demolarea chioșcurilor. De această dată, solicitarea comercianților a fost respinsă definitiv. În plus, instanța a obligat Asociația Comercianților de la Metrou la plata cheltuielilor de judecată.

Și Sindoment Servcom SRL s-a îndreptat în instanță împotriva primarului Sectorului 2, Radu Mihaiu - primul care a început demolarea spațiilor. Dar, potrivit datelor de pe portalul instanțelor, n-a obținut nimic.

Sindomet continuă să încaseze chirii. Metrorex refuză încasările

L-am întrebat pe Florin Crișu, președintele Consiliului de Administrație al Sindomet Servcom SRL, dacă societatea deținută de USLM continuă să încaseze chirie de la puținii comercianți de la metrou.

„Da, pentru că este un proces pe rol cu privire la spații. Sindomet încasează chirii de la spațiile încă active. Nu sunt la sediul societății, nu știu să vă spun despre ce sume este vorba. Dar vă puteți da seama că, odată cu scăderea numărului de spații comerciale active, au scăzut foarte mult și sumele pe care le încasăm din chirii.

Noi trimitem partea cuvenită și la Metrorex, doar că dumnealor ne virează banii înapoi”, a precizat Florin Crișu pentru SpotMedia.ro.

Ce face Metrorex cu spațiile libere. Un proiect cu Universitatea de Arhitectură e în stand by

Pe vremea când era ministru la Transporturi, Cătălin Drulă (USR) a declarat că practicile oamenilor lui Ion Rădoi – la acea vreme președinte al USLM – erau unele de tip mafiot. Și că sindicatul pusese stăpânire pe spații care de altfel aparțineau domeniului public al statului.

În consecință, mai spunea Drulă, la metrou se formase un cartel care trebuia destructurat, inclusiv cu ranga dacă e nevoie (referire la faptul că fostul director al Metrorex SA, Ștefan Paraschiv, a participat, cu o rangă, la operațiunea de demolare a unui chioșc de la metrou - n.red.)

Scopul declarat al lui Drulă nu era, însă, doar acela de a pune capăt afacerilor pe care firma sindicatului le făcea cu spațiile de la metrou, ci și de a identifica modalitatea ca Metrorex SA însăși să poate închiria acele spații și să folosească banii pentru a oferi servicii de mai bună calitate călătorilor.

Din păcate, cel puțin până la acest moment, Metrorex SA n-a ajuns în această etapă, care să-i permită să ia bani de pe urma spațiilor sale. Există perspective, dar nu neapărat unele pe termen scurt.

În mai 2021, sub conducerea lui Ștefan Paraschiv, Metrorex a semnat un protocol cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (UAUIM) București, în vederea remodelării stațiilor de metrou in integralitatea lor (nu doar a spațiilor unde se poate face comerț).

UAUIM și-a luat treaba în serios și a început lucrul la proiect. Iar în iulie 2021 a finalizat o primă etapă a colaborării cu Metrorex SA, cu o expoziție cu schițe de stații realizate de studenți de anul 2 și o selecție de proiecte de idei ale studenților de anul 4 de la Facultatea de Arhitectură de Interior.

Rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu (UAUIM) București, Marian Moiceanu, a explicat pentru SspotMedia.ro care este stadiul protocolului cu Metrorex SA și care sunt perspectivele.

„Colaborarea nu a continuat activ după acea expoziție. Dar protocolul pe care îl avem ne permite să continuăm.

Este adevărat că dumnealor nu ne-au cerut să venim cu soluții pentru spațiile comerciale, ci cu o nouă imagine pentru stații.

În acest sens, există soluții prin care noi putem include astfel de teme de lucru în programa noastră universitară, astfel încât studenții să lucreze la ele, sub îndrumarea profesorilor. Sunt modalități prin care la astfel de proiecte se poate lucra 3 luni. Sau - dacă alegem o temă ca proiect de diplomă - se poate lucra la ea 6 luni. Și în acest caz, al lucrării de diplomă, pentru Metrorex SA ar fi foarte simplu să meargă cu ceea ce primește de a Universitate la proiectare, ca să o poată pune în practică.

Sau putem apela la concursuri de arhitectură, unde să se înscrie studenții care doresc să participe. Dar în acest caz studenții nu vor avea parte de îndrumarea profesorilor. Or, eu cred că în etapa pe care am parcurs-o deja și care s-a finalizat cu expoziția din iulie îndrumarea profesorilor a contat pentru calitatea lucrărilor.

Totul este să se reia discuțiile și să știm cum puteam include astfel de proiecte în programa noastră.”, a precizat pentru SpotMedia.ro rectorul UAUIM, arhitectul Marian Moiceanu.

Dacă Metrorex va continua sau nu colaborarea cu UAUIM București rămâne de văzut. Oricum - chiar dacă arhitecții i-ar da societății de metrou cele mai bune soluții - aceasta tot ar trebui să aibă bani ca să proiecteze lucrările și apoi să plătească o firmă care să i le execute.

Or, în urmă cu numai 3 luni, liberalul Dan Vîlceanu - pe atunci ministru al Transporturilor - susținea că încearcă să găsească soluții pentru ca Metrorex să nu ajungă în imposibilitatea de a-și plăti salariile. Iar lucrurile nu s-au schimbat radical în bine, de la acel moment.

Dacă ar reuși să închirieze spațiile comerciale fără să mai împartă banii cu nimeni, Metrorex ar câștiga, cu siguranță, milioane de lei anual. Poate că n-ar fi sume mari, dacă ne gândim că doar la ultima rectificare bugetară din 2021, Guvernul a alocat pentru Metrorex 118 milioane de lei, doar ca să ajute societatea să rămână pe linia de plutire.

Dar cu siguranță că Metrorex ar avea ce face cu banii si spații comerciale. Spre exemplu, multe dintre trenurile care circulă pe Magistrala 4 sunt acoperite de grafitti și ar avea nevoie de curățenie și revopsire. Multe dintre stații au nevoie de lucrări de reparații ș.a.m.d.

Dar ca să poată închiria acele spații Metrorex trebuie mai întâi să cheltuiască bani ca să le reamenajeze. În plus, trebuie clarificată, în instanță, situația din Sectorul 3, unde primarul Robert Negoiță refuză să dea curs solicitării Ministerului Transporturilor de a demola chioșcurile.

Nu în ultimul rând, tot instanța trebuie să stabilească dacă Sindomert Servcom are dreptul legal de a încasa chirie pe spațiile încă active și ce ar trebui să se întâmple cu banii colectați de firma sindicatului.

La solicitarea SpotMedia.ro, societatea de metrou a transmis că „în prezent se află în analiză modalitățile de valorificare a potențialului comercial din stațiile de metrou, analiză ce are în vedere atât programul de refacere a finisajelor din stațiile de metrou, a infiltrațiilor, cât și obținerea avizelor, acordurilor și aprobărilor în acord cu legislația în vigoare”.

Vom urmări evoluția acestui proiect și vă ținem la curent.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇