Cea de a treia poveste din cadrul proiectului Conversații Fragile este despre o femeie de 40 de ani, mamă a trei copii, care și-a petrecut aproape jumătate din existență trăind pe străzi și în case părăsite. Trecem zilnic pe lângă oameni ca ea și cel mai simplu ne este să-i judecăm. Judecata vine la pachet cu frică, dispreț și păreri despre cum ar fi trebuit persoana respectivă să își trăiască viața ca să nu fie în situația respectivă. Comentarii de genul: „Nu trebuia să facă atâția copii dacă nu avea cu ce să-i crească sau În loc să cerșească, mai bine ar munci” arată inabilitatea noastră de a înțelege cum arată cercul sărăciei și cât de greu e să ieși din el. Astfel de povești de viață sunt construite pe abuz și violență experimentate la vârste fragede, pe acces limitat la educație, pe nesiguranța zilei de mâine. Ele sunt însă și despre puterea de a-ți depăși limitele, despre iubire și despre faptul că o mână de ajutor întinsă la timp poate schimba lucrurile. Ca și în cazul celorlalte povești adevărate din seria Conversații Fragile, am ales să nu cosmetizăm felul în care vorbește interlocutoarea noastră, pentru a păstra autenticitatea exprimării și trăirilor femeii care s-a deschis în fața noastră.
„Am zis: n-o să mă bată nimeni mai rău ca taică-miu”
În Galați m-am născut, dar de la 16 ani am venit aicea. Și am stat numai pe străzi, de la 16 ani. Eu proveneam dintr-o familie de 10 copii și murise un frate de-al meu și mama o luase razna. Mama îl îmbolnăvise de nervi pe tata și începuse tata să mă bată pe mine non stop. Eu eram a treia între frați. Sora mea cea mare învăța foarte mult. Mie nu prea îmi plăcea școala și mă punea să stau cu frații mei, și mă bătea non stop. Eu când am văzut am luat trenul, frumos, și direct București. Și m-am oprit aici. Nu știam nimica. Am zis: n-o să mă bată nimeni mai rău ca taică-miu. Nu știu, aveam mintea puternică, eram ceva în genul mai băiețoaică. Adică eu mă jucam mai mult cu băieți și dusesem greul de-acasă și ziceam mai greu ca acasă nu e. Și am avut ambiția să nu mai mă duc deloc, cât de greu era aici. Și mi-a fost greu. La 16 ani să n-ai pur și simplu nimic… Că venisem cum ar veni la sfârșitul verii, și după aia din ce-n ce venea frigurile. Și tot am avut ambiția să rămân aicea. Visul meu era să rămân în București. Visul meu era să găsesc un bărbat să mă mărit aici. Da nu mi-am dat seama că ajungeam din ce-n ce mai rău, fiindcă dacă n-ai unde să dormi, n-ai cu ce să te hrănești… Eu bani nu produceam.
"Când am văzut că nu mai îmi vine menstruația și n-am avut bani să-l dau afară, a rămas și al doilea copil"
Am auzit de fundații, ong-uri din astea care mai țineau tinereturi, și m-am dus. La un din ăsta l-am cunoscut pe primul tată la copil, acolo am stat cu el. Ne-a dat afară pe la 18 ani și am stat după aia numai pe străzi. După aia el m-a lăsat. Am stat în Iancului, pe stradă, într-un parc, pe la metrouri mai mă băgam. Dar nu mă băgam în canale. Mi-era frică și nu făceam ce făceau ei. Trăgeau din pungă. Dacă era o fată mai frumușică și era slabă la bătaie, se băga pe un băiat mai tare ca să aibă putere, să o protejeze. Așa făceau. Și eu, eu eram singură. Au început toți: ești proastă, ești proastă. Eu am tăcut din gură. Am zis: lasă, să fiu proastă așa. Eu nu trăgeam din pungă nimic, dar în rest ajungeam amărâtă cu hainele, se murdăreau, și arătam aproape ca ei, dar eu nu făceam ce face ei. După aia, am rămas însărcinată cu primul copil, m-am despărțit de el și tot am continuat așa. După aia, am zis să mă iau cu cineva repede ca să nu pierd copilul, să pot să stau să-l cresc, că țineam la copil. Și l-am luat și repede am rămas însărcinată cu al doilea copil. Maica-să lui ăsta nou avea pretenții că: vai are copil, cine știe câți copii a mai avut sau bărbați? Când am văzut am plecat și nu mi-am dat seama că sunt însărcinată. Când am văzut că nu mai îmi vine menstruația și n-am avut bani să-l dau afară, a rămas și al doilea. M-am dus la un centru din ăsta, maternal. Am zis: ce fac, unde mă duc, c-o să mi-l ia dacă ajung la spital, că n-o să nasc cu celălalt lângă mine. Și am stat o lună la centrul ăla maternal. Am stat apoi la o soră de-a mea, că am zis că dacă mă duc direct la spital mi-l ia pe ăstălalt. Am zis: ce fac io, că mai bine-l dau pe ăsta micu, și rămân cu ăsta primul. Și soră-mea a venit și m-a scos, m-a ținut la ea pân-am născut după aia am plecat de la ea.
"Până la urmă, o fată cred că e mai puternică, cred că poate să se ridice și singură"
Și după, m-am întors la tata la al doilea. I-am zis: uite c-am născut copilu, uite, seamănă cu tine. Am stat la el cred că o lună, până să vină căldura, și am plecat iar. Am stat cu amândoi pe străzi, tot așa, nu mai puteam. După aia, până la urmă i-am dat la un cămin, la o fundație, tot așa, și acolo i-am lăsat pe copii. Eu tot pe stradă stăteam, m-am angajat după aia femeie de serviciu, am muncit pe acolo vreo 8 luni. Pe copii îi vedeam des, nu lipsea săptămână. I-am zăpăcit pe ăia de la cămin. Și așa l-am întâlnit pe tata la fată. El stătea într-o casă abuzivă. Tata la fată bea foarte mult, băga banii la jocuri. Eu nu mai munceam, făceam parcarea la Gara de nord, ca să pot să supraviețuiesc. Așa am rămas însărcinată cu fata. El mă bătea foarte mult, că nu m-a luat din dragoste, m-a luat menajeră, cineva să-i spele. A vrut să mă bage la produs, n-am vrut. Chestii multe, am trecut prin multe. Ei așa, gagicile lor se prostituează, că așa câștigă ei bani. Sau furau înainte sau se drogau. Și eu am zis că nu fac așa ceva. N-am făcut pentru copiii mei, i-am dat la cămin și ce fac, fac pentru tine? În tot timpul ăsta el a stat cu mai multe fete. Dar am lăsat lucrurile așa să treacă, ca să pot și eu să supraviețuiesc printre ei că am zis: unde mă duc, ce fac? Nu știu, cred că nici io nu prea gândeam, dacă am trecut prin greurile astea. Până la urmă, o fată cred că e mai puternică, cred că poate să se ridice și singură. Dar eu mi-am îngreunat viața, eu nu mi-am dat seama. Dacă am stat numai cu ăștia de pe stradă, nu-mi dădeam seama că dacă pleci dintre ei și te duci undeva să muncești o lună, două, trei, poți să-ți găsești și o chirie ieftină. Și am stat cu el tot așa până a plecat în Anglia, așa ne-am despărțit. Adică nu ne-am despărțit, el tot vorbea cu mine, dar eu gata, prinsesem curaj. M-a ajutat niște fete și m-a băgat într-o chirie.
"Păi niște hăinițe să-ți dam de la noi nu vrei?"
Și apoi m-am văzut tot așa, în case abuzive, trei luni de zile stăteam în casă, o lună, două pe străzi cu copiii. Și într-o iarnă, fix de Crăciun, stăteam și mă gândeam: ce fac? Unde să mă duc cu copiii? Afară ningea și le-am zis: ia jucați-vă și voi să vă încălziți. Eram la gară și în timpul asta au venit niste fete, că să zică colinde. Eu când am văzut: aoleo. Dar copiii bucuroși, au început ei să zică colinde, i-am lăsat, am zis: da, spuneți colinde. Au zis niște colinde, cânta și copiii mei, și pe lângă copii a mai venit copii, și au început să cânte. Cum e copiii, mai cântau mai rădeau intre ei. Ei ziceau că fac glume. Fetele alea, le bufnea și pe ele râsu când auzeau. Și după aia când au terminat colindele mă întreabă: dar unde stați voi? Uite aicea stăm. Nu le venea să creadă. Eu mai mă duceam prin case abuzive, stăteam. Și fetele alea m-au întrebat, ce-ți dorești tu cel mai mult? Eu le-am zis: o casă. Păi o casa vrem și noi. Și am zis: păi asta îmi doresc, fiecare cu dorința lui. Și a zis: păi niște hăinițe să-ți dam de la noi nu vrei? Și am zis că nu, că n-am șifonier, că d-abia mă car cu copiii. Și copiii se duceau la școală și aveam ghiozdanele, și am zis: mă duc și la muncă și dacă-mi dai tu niște sacoșe eu ce fac? Cum le car? Că de-abia mă căram cu ghiozdanele și cu hainele cu care-i mai schimbam pe copii. Și până la urmă, fetele astea mi-au cerut numărul de telefon și eu le-am dat atunci. Și era tot așa, iarnă și am zis: mamă ce fac, unde mă duc? Și m-am dus la un centru din ăla, sunt iarna centre care protejează copiii străzii și m-am dus cu copiii acolo și mi-au dat o cameră. Și au zis că două luni și eu am tăcut din gura am zis: da, două luni. N-am plecat. Am stat 4 luni. Am zis: doamnă, nu am unde să mă duc. Au zis: îți luăm copiii. Hai ia-i, am zis. Eu puteam să-i scot fiindcă munceam, aveam salariu. Și copiii erau mărișori. Și au sunat la protecția copilului, și ei mă știau. Și m-au sunat fetele astea și s-a gândit grupul asta să-mi plătească o chirie și așa am ajuns să stau în chirie. Că eu nu-mi permiteam să stau în chirie, că am un salariu de femeie de serviciu, nu-i ceva de mai sus. Copiii mi-a zis că nu știu, nu-i iubesc, că nu se vede la mine nimic. Ei îmi zic: de ce nu ne iei și pe noi în brațe, hai să ne îmbrățișăm? Nu pot. Uite, muncesc, am grijă de voi.
"De ce lor le merge bine și la mine nu se poate nimic? Că și eu sunt om și îmi puneam problemele astea"
Eram proastă rău cu ei, m-am schimbat de când muncesc. Eram proastă rău, stăteam cu ăia la gară și mâncam salam cu pâine de nu mai puteam. Și la copii tot așa, de-abia așteptau, stăteau lângă mine, să mă urmărească dacă îmi dă unu bani. Și am mai prins și eu curaj. Când eram înainte, stăteam pe stradă, nu suportam oamenii. Vedeam oamenii frumos îmbrăcați și nu-i suportam. Ziceam: mă, de ce lor le merge bine și la mine nu se poate nimic? Că și eu sunt om și îmi puneam problemele astea. Când vedeam lumea îmbrăcată așa frumos, în fițe, mai ură prindeam și pe viața asta. Ziceam: de ce ei poate și eu nu pot, ce-are, mă, femeia aia mai mult ca mine? Aveam o invidie așa pe femei. De ce ele-s mai bine și eu-s mai rău? La muncă când m-am dus tot așa, eram retrasă, nu vorbeam cu nimeni că ziceam că eu dacă-s mai de pe stradă și nu prea am colaborat cu lumea și oamenii aia numai cu vorbe urate, numai despre prostituție vorbeau. Mă gândeam că nu știu să vorbesc de altceva, ce știu eu? Numai așa, despre pungă, despre ce să vorbesc eu? Dar mă plătește binișor, cu pandemia asta toți muncesc de-acasă și îți dai seama ce curățenie fac.
"Mi-aș dori pentru fata mea să nu depindă de nimeni"
Mi-aș dori pentru fata mea să fie pe picioarele ei, să nu depindă de nimeni, nu contează cine, ea să fie pentru ea. Eu am depins mult de bărbații cu care am stat. Ea să nu depindă de niciunul, să nu fie la mâna lui, dacă țipă sau dacă dă în ea, ea să fie pe picioarele ei. Îi place să se gătească. Își face părul cu placa. Uneori mă mai enervez: măi, mai faceți și voi curat și așa. Băiatul mijlociu e mai mămos așa, el i-e mila de mine, mă mai ajuta. Mă, dar nu vă e mila de mama mă, că nu mai poate, așa zice. O ceartă pe fată. Eu le zic, eu o să mă duc să fac bani, așa, că nu vă mai saturați. Cel mai bine mă simțeam când eram cu copiii și aveam bani și aveam ce să le ofer și eram fericită. Putea să mă bată, să mă trimiță și pe stradă tata la copii. Cel mai greu a fost când stăteam pe stradă și acasă când eram mică. Pe tatăl meu nu-l mai suportam. Mama mea umbla cu bărbații și el era singurul care întreținea familia, și tata era gelos pe ea și din cauza ei, zicea: Uite așa o să fii și tu, o să fii o curvă și mă bătea. Dacă se strica ceva în casă sau ceva, ziceai că parcă eu trebuia să răspund de tot, că eu aveam grijă de frații mei mai mici. Că știa că nu-mi place școala, mă duceam așa, da mă duceam de pomană.
Familia mea a fost pocăiți, penticostali. Tata a fost. Zicea mult de Dumnezeu, ne obliga să mergem la biserică. Ei, nu ne obliga, că aia nu e obligație să te rogi la Dumnezeu. Ne zicea: ascultați de Dumnezeu, că vă ajută. Și să știi că m-a ajutat de multe ori, și pe stradă mă ajuta. O dată, eram pe stradă, la Gara de nord, stăteam pe la metrou pe acolo. Și cel mare începuse să facă urat pe la cămin, lua bătaie, și nu se mai înțelegea educatorii cu el, a început să se bată cu educatorii, era rău. De ce faci așa rău mă, l-au întrebat? Că vreau la mama, zicea el. Și eu m-am rugat, o lună de zile m-am rugat în fiecare zi să-mi iau copiii înapoi. Și m-au sunat după aia, că pot să-i iau. Dumnezeu ajută. Cred că copiii îmi dau forță, că eu am vrut copiii mei, că eu din cauză că am luat bătaie multă am avut dorința mea să stau în București să am o familie. Și ziceam: copiii mei n-o să-i bat așa, n-o să-i chinui, dac-o să am copii. Și cred că ei mi-au dat puterea asta. O casă, aia-mi doresc, doar Aladin cu lampa dacă ar exista. Că restul vin toate. Nu-mi trebuie bogăție, nici nu vreau, că o iau copiii mei razna. De la bani au luat-o razna. Băiatul mare îmi cere mie bani, da eu i-am dat exemplul meu: mamă, eu de la 16 ani am stat pe străzi, am stat între prostituate, oameni pușcăriași, oameni care furau ca să poată să trăiască și eu n-am făcut nici un lucru și n-aveam pe nimeni, trebuia să stau că să pot să mănânc.