De ce nu mai poate Nicușor Dan să reprezinte Consiliul General, în instanță. Totul a pornit de la Piedone

De ce nu mai poate Nicușor Dan să reprezinte Consiliul General, în instanță. Totul a pornit de la Piedone

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) – în care majoritate e deținută, încă, de alianța PNL USR – a decis că nu mai vrea să fie reprezentat în instanță de Nicușor Dan.

Iată cum s-a ajuns într-o asemenea de situație, dar și ce urmează.

Consiliul general își poate exprima voința doar prin voturl membrilor. Și nu are funcționari în subordine care să se ocupe de chestiuni de organizare și administrative.

În acest context, atunci când are nevoie, CGMB își mandatează – tot prin vot – oameni care să îl reprezinte în diverse situații. Spre exemplu, în fața instanțelor de judecată.

Procedural, o decizie administrativă vizeză instituții și funcții, nu doar persoane. Spre exemplu, primarul general a fost mandat să reprezinte în instanță Consiliul General nu acum, ci în urmă cu circa 8 ani. Adică în 2013, când alții erau consilierii generali, iar primar nu era Nicușor Dan, ci Sorin Oprescu.

În actuala fomulă, cu majoritate USR PNL, CGMB a fost, inițal, de acord să fie reprezentat în instanță de Nicușor Dan.

Ba mai mult, pe 8 decembrie 2020, CGMB a votat o nouă hotărâre prin care îl mandata pentru reprezentare în instanță pe Nicușor Dan, pentru o perioadă de un an. Acea hotărâre a expirat, însă, deja, în decembrie 2021.

ADVERTISING

Din sursele SpotMedia.ro, primele urme de îndoială cu privire la modul în care Nicușor Dan a reprezentat CGMB în instanță au apărut încă din cursul verii anului 2021. Dar n-a vorbit nimeni, public, despre asta.

În schimb, consilierii au așteptat să se termine mandatul pe care i l-au acordat lui Nicușor Dan. Și, ulterior, grupul liberal a decis să propună și revocarea hotărârii din 2013, prin care primarul general reprezenta CGMB în instanță.

În plus, liberalii au propus ca Direcția Juridică din PMB să se ocupe de selectarea de avocați care să reprezinte CGMB în instanță.

Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi, în ultima ședință a CGMB din 2021, la propunerea liderului grupului liberal, Răzvan Socolovici. Grupul PSD, care reprezintă mai mult de o treime din Consiliul General, ca număr de membri, n-a participat la ședință.

În schimb, s-au iscat discuții în contradictoriu între consilierii liberali și cei USR, pe marginea proiectului.

Și cum USR-iștii n-au fost convinși de oportunitatea de a lăsa Direcția Juridică să decidă cine va reprezenta CGMB în instanță, proiectul n-a primit decât 18 voturi pentru și a fost respins.

ADVERTISING

Proiectul propus de liberali atingea mai multe puncte nevralgice din administrație. Printre ele, faptul că Direcția Juridică e condusă de Adrian Iordache. E un funcționar pe care Nicușor Dan a promis, încă din campania electorală, că îl va da afară. Dar n-a făcut-o încă.

Proiectul de hotărâre respins înainte de Anul Nou a revenit pe ordinea de zi a ședinței de CGMB de luni, 31 ianuarie.

S-au propus amendamente. A fost acceptat cel al liberalilor, dar respins cel propus de președintele Comisiei Juridice, Andrei Rigu (USR).

Rigu propunea ca Direcția Juridică să selecteze reprezentați în instanță pentru CGMB doar pentru litigiile din acest mandat, nu și pentru cele care vizează acțiuni din timpul mandatului Gabrielei Firea.

Asta, în condițiile în care Adrian Iordache a fost director și în perioada Gabrielei Firea. Și pe cale de consecință, sub coordonarea sa, s-ar putea ca Direcția Juridică nu aibă motivația necesară să selecteze cei mai compentenți reprezentanți ai actualului CGMB, în litigii care privesc administrația Firea.

Proiectul a fost până la urmă adoptat. Iar Nicușor Dan și-a pierdut calitatea de mandatar care să poată reprezenta CGMB în instanță.

ADVERTISING

De ce s-a întâmplat acest lucru, cu toate că alianța PNL - USR îl susține încă, în linii mari, pe Nicușor Dan? A explicat pentru SpotMedia.ro consilierul general liberal Andrei Badiu, care e avocat.

Badiu: Trebuie să ne apărăm actele administrative, în instanță

Nemulțumirea consilierilor liberali cu privire la modul în care Nicușor Dan le-a reprezentat interesele a pornit de la niște acțiuni ale primarului general care țin de urbanism.

În această vară, PUZ Coordonator al Sectorului 5 – unul dintre cele suspendate la inițiativa lui Nicușor Dan – a fost anulat de instanță. Procesul respectiv fusese inițiat de doi membri USR cărora li s-a alăturat și Asociația Salvați Bucureștiul (al cărei președinte a fost Nicușor Dan, înainte să devină primar general).

Primăria condusă de Piedone le-a transmis consilierilor generali că instanța a judecat astfel și a anulat PUZ Coordonator în urma unei acțiuni a lui Nicușor Dan. Mai exact, primarul general ar fi dat o dispoziție unor subalterni să acheseze la pretențiile reclamanților.

„Deși actul administrativ (Hotărârea de Consiliu General 242/2020, prin care s-a adoptat PUZ Sector 5 – n.red.) a fost aprobat și emis chiar de Consiliul General al Municipiului București (...) cu toate acestea primarul general al Muncipiului București a susținut poziția reclamantului, respectiv a solicitat anularea și suspendarea actului administrativ, emis de autoritatea deliberativă a Municipiului București, cea care i-a acordat mandat de reprezentare”, se arată în adresa Primăriei Sectorului 5.

Aceeași sursă menționează că actul prin care Nicușor Dan a dispus consilierului juridic să acheseze la poziția reclamantului, în dosar, are numărul 3954/02.06.2021 și a fost emis de Cabinetul Primarului.

E o situație care a ridicat mai multe probleme care se cereau rezolvate, a precizat pentru SpotMedia.ro consilierul general Andrei Badiu (PNL).

„Problema noastră este că noi, ca și instituție, avem datoria să ne apărăm actele administrative. Asta înseamnă să exercităm toate căile de atac, să invocăm toate excepțiile și să ridicăm toate apărările posibile.

Aici, problema este că noi nu am fost consultați atunci când fie s-au exercitat, fie nu s-au exercitat căi de atac. Fie s-au ridicat anumite excepții sau s-au dat (de către primarul general Nicușor Dan -n.red.) dispoziții consilierului juridic care reprezenta CGMB în dosar - prin intermediul primarului general (mandatat de CGMB – n.red.) de această dată - de a avea o anumită poziție procesuală sau de a-și schimba proziția.

Dacă noi (CGMB – n.red.) am început să ne apărăm, nu putem să ne modificăm poziția, fără acordul nostru. E o discuție foarte tehnică, din punct de vedere al procedurii civile.

În acest caz (al procesului în care s-a anulat PUZ Coordonator al Sectorului 5 -n.red.) sunt întrunite condițiile utilizării unei căi extraordinare de atac.

Pentru că aici vorbim despre acte (ale primarului general – n.red.) de dispoziție procesuală, nu sunt acte de administrare sau de mandatare.

Și ar fi fost nevoie ca instanțele să ne solicite – cum de altfel fac precizarea că ne-a solicitat, în alte cazuri – să ne nuanțăm poziția și să spunem dacă suntem de acord.

Aici nu s-a întâmplat. Nu intru într-o discuție legată de PUZ-ul Sectorului 5, dacă e bun sau nu.

Eu m-am bucurat tocmai pentru că el este examinat de instanță, ca să ne spună instanța – o terță parte – dacă el e bun sau nu. Dar să folosim astfel de tertipuri de procedură civilă nu mi se pare principial corect”, a precizat Andrei Badiu pentru SpotMedia.ro.

Acesta a adăugat că – deși nu susține densificarea fără rost a Bucureștiului – nu este de acord nici cu blocarea pe termen nelimitat a tuturor marilor investiții imobiliare.

Situația urbanistică a Bucureștiului e incertă

La acest moment, situația urbanistică în București este incertă.

PUZ-urile sectoarelor 2, 3, 4 (aferent părții de Sud), 5 și 6 au fost suspendate de Consiliul General, la solicitarea lui Nicușor Dan, pe data de 26 februarie 2021. Suspendarea expiră la finele acestei luni.

Între timp, PUZ-urile sectoarelor 3 și 6 au fost anulate definitiv, în instanță. În schimb, pentru celelalte fie nu există decizii de anulare, fie deciziile nu sunt definitive. Așa că unele PUZ-uri - cum e cel al Sectorului 2 - ar putea reintra în vigoare, la începutul lunii viitoare.

Nicușor Dan a comunicat Instituției Prefectului Municipiului București motivele pentru care consideră că fiecare dintre PUZ-uri este ilegal. Și a așteptat ca Instituția Prefectului să atace PUZ-urile în instanță, obținând asfel suspendarea lor până la soluționarea litigiilor.

La solicitarea SpotMedia.ro, Instituția Prefectului a comunicat că, într-adevăr, Nicușor Dan i-a comunicat motivele de nelegalitate, încă de pe 19 iulie 2021. În consecință, prefectul susține că a solicitat Inspectorarului de Stat în Construcții (ISC) să verifice legalitatea documentelor și să îi transmită concluziile.

Prefectura nu le-a atacat, încă, în instanță, din cauză că așteaptă răspunsul ISC, care încă examinează PUZ-urile.

În paralel, PMB are, de mai mulți ani, un contract pentru întocmirea unui nou Plan Urbanistic General (PUG). Primarul general Nicușor Dan a anunțat, încă de anul trecut, că mai multe echipe de avocați examinează contractul și că se va stabili dacă acesta este sau nu în vigoare și dacă poate continua. Până la acest moment, Nicușor Dan nu a mai revenit public, cu detalii asupra subiectului.

Cu alte cuvinte, la acest moment, e greu de spus cine și cum va construi în București, în următorii ani.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇