Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a prezentat azi rezultatele verificărilor privind raportarea deceselor de coronavirus. Astfel, potrivit ministrului Sănătății, în sistemul Corona Forms au fost înregistrate 16.120 de decese, iar în…
Eveniment
Cele mai importante evenimente din România: bilanțul COVID-19, date din trafic, accidente, incendii, inundații, intervențiile poliției. Cele mai tari evenimente din ultimele 24 de ore.
Cod roşu de inundaţii în Satu Mare: Un șofer a fost surprins de viitură, oamenii sunt scoși cu bărcile din case (Video)
Este cod roşu de inundaţii, în orele următoare, pe un afluent al râului Crasna, din Satu Mare, iar în județ sunt deja probleme mari. Potrivit hidrologilor, până la ora 13:00,…
Zeci de taximetriști, inclusiv străini angajați în România, au format cozi la vaccinare la un centru drive thru din Arad (Video)
Zeci de taximetriști din Arad s-au organizat și au mers împreună să se vaccineze la un centru drive thru din parcarea unui hipermarket. Ei s-au întâlnit în fața primăriei și…
Un american şi un elveţian au murit pe Everest, iar cadavrele vor rămâne acolo
Doi alpinişti străini, un american şi un elveţian, au murit pe Everest, au anunţat joi organizatorii expediţiei din Nepal. „Doi alpinişti au murit miercuri”, a declarat pentru AFP şerpaşul Mingma,…
Directorul general al OMS s-a vaccinat antiCovid
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), a fost vaccinat împotriva Covid-19, miercuri, la un spital din Geneva. „Astăzi a fost rândul meu să fiu vaccinat…
Militanţii Hamas au lansat zeci de rachete spre Israel, după ce atacurile aeriene au ucis comandanţi ai grupării
Militanţii Hamas au lansat zeci de rachete spre Israel, după ce atacurile aeriene israeliene au ucis comandanţi ai grupării şi au doborât un bloc turn din Gaza. Turnul, a treia…
Vineri începe și Maratonul Vaccinării la Ploiești
La sfârșitul acestei săptămâni va avea loc un Maraton al Vaccinării antiCovid și la Ploiești. Centrul de vaccinare va fi deschis pe stadionul Ilie Oană din oraș. Evenimentul se va…
Alertă MAE: Evitați călătoriile la Ierusalim și Gaza. Nivel de alertă ridicat pentru Israel şi Palestina
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) recomandă cetăţenilor români să nu călătorească în Fâşia Gaza, să evite total călătoriile în Ierusalim (Oraşul Vechi şi cartierele adiacente) şi în regiunile de proximitate cu…
Comisia Europeană cere limitarea călătoriilor din India, teste și carantină chiar și pentru cei vaccinați
Comisia Europeană solicită statelor membre UE să ia măsuri coordonate pentru a restrânge în continuare temporar călătoriile din India, în vederea limitării răspândirii variantei B.1.617.2, detectată pentru prima dată în…
București, la un pas de scenariul verde. Cum se vor relaxa restricțiile de vineri, dacă totul merge bine
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat miercuri seara ce restricții vor fi relaxate de vineri, în cazul în care incidența în București se menține sub 1,5 la mie și anunță…
Opera Națională: Evenimentul pilot de vineri nu e un spectacol discriminatoriu, e doar un experiment
Daniel Jinga, managerul interimar al Operei Naţionale Bucureşti, a ţinut să explice miercuri, într-o conferinţă de presă, că evenimentul pilot organizat vineri aici de Ministerul Culturii nu e un spectacol…
Comandanții Hamas în Fâşia Gaza au fost decimați de atacurile aviației din Israel
Mişcarea islamistă armată Hamas a anunţat miercuri uciderea mai multor comandanţi de-ai săi în atacuri aeriene israeliene, în Fâşia Gaza. Hamas a anunţat într-un comunicat moartea lui Bassem Issa, comandantul aripii…
Românii din Israel sunt avertizați să fie extrem de prudenți
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, le recomandă cetăţenilor români din Israel să fie „extrem de vigilenţi, prudenţi şi să evite zonele care sunt declarate cu stare de urgenţă, precum şi…
Radovan Karadzic își va ispăși condamnarea pe viață pentru genocid în Marea Britanie
Marea Britanie a acceptat transferul pe teritoriul său al fostului lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzic, supranumit și ”Măcelarul din Balcani”, condamnat la închisoare pe viaţă pentru genocid,…
Guvernul din Bavaria este vizat de o anchetă privind afaceri cu măşti medicale la suprapreț
Guvernul landului german Bavaria, condus de Markus Söder (foto), liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU), filiala regională a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), partidul cancelarului Angela Merkel, este vizat de o investigaţie privind nereguli…
Cancelarul Austriei, Sebastian Kurz, anchetat de parchetul anticorupţie. Riscă 3 ani de închisoare
Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat miercuri că este anchetat de către procuratura anticorupţie cu privire la o presupusă mărturie falsă la audieri într-o Comisie parlamentară care anchetează cu privire…
Ce se întâmplă, de fapt, între Israel și Palestina? Răspunsuri la cele mai importante întrebări
Violenţele dintre israelieni şi palestinieni țin ocupate primele pagini ale publicațiilor internaționale și nu numai. Dar ce se întâmplă, de fapt, între Israel și Palestina? The Guardian răspunde la cele…
Avarie la centrul drive-thru din Piața Constituției. Vaccinarea s-a încheiat mai devreme azi
Activitatea Centrului de vaccinare drive-thru din Piaţa Constituţiei a fost oprită, miercuri, la ora 15.30, adică mult mai devreme. Motivul: o defecţiune la reţeaua electrică din zona centrală a Capitalei.…
Vaccinare cu tombole și premii, în Alba Iulia
La finalul săptămânii, în Alba Iulia, se deschide primul centru de vaccinare drive thru, iar pentru cei care vin să se imunizeze vor fi organizate tombole cu premii. ”La sfârșitul…
Afaceristul Ioan Niculae poate fi eliberat condiționat din închisoare. Decizia instanței nu e definitivă
Judecătoria Medgidia a admis, miercuri, cererea omului de afaceri Ioan Niculae privind eliberarea condiţionată din închisoare, după ce acesta a executat efectiv trei luni din pedepsa de cinci ani primită…



















