Opera Națională: Evenimentul pilot de vineri nu e un spectacol discriminatoriu, e doar un experiment

Opera Națională: Evenimentul pilot de vineri nu e un spectacol discriminatoriu, e doar un experiment
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Daniel Jinga, managerul interimar al Operei Naţionale Bucureşti, a ţinut să explice miercuri, într-o conferinţă de presă, că evenimentul pilot organizat vineri aici de Ministerul Culturii nu e un spectacol discriminatoriu, ci este un experiment. El a spus că instituţia recomandă, în general, publicului să se vaccineze, dar stagiunea nu este gândită discriminatoriu.

„Spectacolul pilot va avea loc cu o prezenţă de aproape 100%. Regulile privind distanţarea nu vor mai fi aceleaşi. Mesajul meu este următorul: veniţi în număr cât mai mare vineri, dacă îndepliniţi condiţiile. Dacă nu, încercaţi să nu duceţi mai departe mesajul că Opera Naţională practică spectacole discriminatorii. Pentru că nu este aşa. Este doar un spectacol pilot, un experiment, care îşi doreşte deblocarea situaţiei actuale în care se află instituţiile de spectacole. Spectacolele vor continua apoi cu 30% capacitate şi, sperăm, cu 50% capacitate, având în vedere că rata infecţiilor a mai scăzut”, spune Daniel Jinga, managerul interimar al Operei Naţionale Bucureşti.

ADVERTISING

Gala Extraordinară „Libera Musica” va avea loc pe 14 mai şi va fi primul eveniment-pilot cu public în Sala Mare de spectacole a Operei Naţionale Bucureşti.

Invităm publicul să se vaccineze, dar nu ne gândim stagiunea discriminatoriu. Interesul nostru este să avem public, să jucăm, şi să nu discriminăm.

Daniel Jinga, managerul interimar al Operei Naţionale Bucureşti

La iniţiativa Ministerului Culturii, Opera Naţională Bucureşti prezintă vineri, începând cu ora 19:00 Gala Extraordinară „Libera Musica”, primul eveniment cultural ce se înscrie în cadrul unui program pilot privind reluarea spectacolelor în săli în condiţii cât mai relaxate, adresat doar persoanelor vaccinate cu ambele doze împotriva Covid-19, potrivit unui comunicat remis News.ro.

ADVERTISING

Dirijor va fi Tiberiu Soare, maestru de cor este Daniel Jinga, iar amfitrionul evenimentului va fi actorul Mircea Rusu, director artistic al Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti. Evenimentul va avea loc cu participarea Corului şi Orchestrei Operei Naţionale Bucureşti.

Acest eveniment cultural se înscrie în cadrul unui program pilot privind reluarea spectacolelor în săli în condiţii cât mai relaxate.

În această etapă a programului vor avea acces doar persoanele vaccinate împotriva Covid-19, urmând ca pe viitor, în funcţie de evoluţia epidemiologică, să se extindă către toţi iubitorii de artă.

ADVERTISING

Participarea la acest spectacol pilot se face doar pentru persoanele vaccinate cu ambele doze (ciclu complet de imunizare cu unul din vaccinurile autorizate şi la 10 zile de la rapel). Verificarea se va face la intrare de către angajaţii instituţiei de spectacol, pe baza cărţii de identitate, prin intermediul platformei STS.

Purtarea măştii nu este obligatorie în timpul spectacolului, dar riscul de a transmite încărcătura virală rămâne prezent.

Accesul în sala de spectacole va fi posibil cu o oră înainte de a începe reprezentaţia. Biletele pentru acest eveniment pilot pot fi achiziţionate doar online.

Regulile sunt valabile și pentru artiști

El a subliniat că inclusiv artişti din compania ONB au refuzat să se vaccineze, dar a asigurat că nu va urca nimeni pe scenă şi nu va fi primit nimeni în sală fără o dovadă că nu este infectat.

Jinga a mai precizat că este avută în vedere reluarea spectacolelor pe esplanada Operei, însă „legislaţia este puţin ambiguă, nu este cea de anul trecut, şi aşteptăm lămuriri”.

Miercuri seară, la ONB, a avut avanpremiera spectacolul de balet „Coppelia”, în regia şi coregrafia Corinei Dumitrescu. Reprezentaţia a fost sold-out, iar sala a fost ocupată în proporţie de 30%. Premiera spectacolului, adaptare după coregrafia originală de Arthur Saint-Léon, Marius Petipa şi Enrico Cechetti, va avea loc joi.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇