Cum s-a ajuns la violențe deschise între Israel și organizația Hamas și cine scoate profit politic Interviu

Cum s-a ajuns la violențe deschise între Israel și organizația Hamas și cine scoate profit politic Interviu
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Hamas, considerată organizație teroristă atât de SUA, cât și de Uniunea Europeană, a văzut în conflictul cu Israelul o rampă de legitimare politică internă, chiar dacă alegerile din Palestina au fost amânate. Și în Israel e criză politică, dar, spune jurnalistul Nadav Eyal, ar trebui să ne concentrăm mai mult pe revoltele arabe din orașele israeliene, nu doar pe Fâșia Gaza.

Conflictul israeliano-palestinian a degenerat în violențe sângeroase, după o perioadă de calm. Victime sunt de ambele părți și organizațiile umanitare atrag atenția asupra situației din Fâșia Gaza, prinsă la mijloc între ambițiile Hamas și riposta Israelului. Sunt însă detalii care scapă unei analize de la București, dar pe care le punctează, într-un interviu acordat SpotMedia.ro, jurnalistul și scriitorul israelian Nadav Eyal.

Nadav Eyal, ce a dus la escaladarea conflictului?

Există un număr mare de cauze pentru escaladarea de acum.

Mai întâi, tocmai se încheiase unul dintre cei mai pașnici ani, cum nu se văzuse demult de la începutul conflictului israeliano-palestinian, de zeci de ani. Evident, este un lucru legat de pandemia Covid-19, dar și de alte motive, cum ar fi îmbunătățirea economiei, atât în Fâșia Gaza, cât și în Cisiordania.

ADVERTISING

Un alt motiv al escaladării este începutul construcțiilor, care au generat dispute juridice legate de dreptul de proprietate, într-un cartier din estul Ierusalimului, în Sheikh Jarrah. Acolo israelienii încearcă să obțină terenuri și case care au aparținut odinioară evreilor, dinainte de 1948, însă acum acolo locuiesc palestinienii.

Revendicările lor sunt susținute de legi și de hotărâri judecătorești, dar din punctul de vedere al palestinienilor este vorba de discriminare, pentru că ei înșiși nu-și pot recăpăta proprietățile din partea de vest a orașului, acum sub controlul Israelului, proprietăți pe care le-au părăsit înainte de 1948.

Demonstrații în privința controverselor din Sheikh Jarrah există de mulți ani, însă acum situația a explodat, deoarece lumea se așteaptă ca tribunalele să pronunțe deciziile. Și probabil că nu vor fi în favoarea palestinienilor.

Apoi, suntem în plin Ramadan, luna sfântă a musulmanilor, o perioada întotdeauna încărcată de multe tensiuni religioase.

În ultimul rând, organizația Hamas este foarte furioasă pe Abu Manzen pentru că a anulat alegerile ce urmau să se desfășoare. Este vorba aici de o dispută inter-palestiniană.

ADVERTISING

Hamas și Fatah se luptă pentru un rol mai important în societatea palestiniană. Pentru a atrage suportul de partea sa, pentru Hamas este foarte convenabil să atace Israelul, deoarece este un subiect care întrunește consensul pe străzile Palestinei. Abu Mazen a anunțat alegeri libere, apoi le-a anulat, iar Hamas a declarat că Israelul e de vină, deoarece îl susține pe Abu Mazen.

Ce s-a întâmplat până acum, de când cu problemele din Sheikh Jarrah, și chiar de dinainte de ele, a fost un val de „atacuri Tik-Tok”, așa le numeam, atacuri ale palestinienilor asupra israelienilor în trenuri, în autobuze, pe străzi, care erau înregistrate, puse pe Tik-Tok, și apoi deveneau subiect de sărbătoare în perioada Ramadanului.

Apoi, au apărut confruntările pe străzi cu organizații de auto-apărare formate de evrei, după care Poliția a început să se comporte brutal cu palestinienii ce trăiesc în Ierusalim. În preajma rugăciunilor de la moscheea de pe Muntele Templului, cel mai important moment al Ramadanului, lucrurile erau deja gata să explodeze.

Când au început să arunce cu pietre, poliția israeliană a intrat în forță în zona Muntelului Templului, ceea ce apropo, se întâmpla des – când palestinienii aruncă cu pietre în direcția Zidului Plângerii, unde se roagă evreii, Poliția intervine în forță pentru a-i alunga.

ADVERTISING

Imaginile acestea au fost intens fotografiate și distribuite atât în rândul palestinienilor, cât și peste tot în lume și nimeni nu a mai stat să observe că în confruntările respective nu au fost morți. Ce-i drept, au fost victime, răniți, dar intervenția nu a fost una cu muniție de război, s-au folosit doar gaze lacrimogene și alte lucruri similare pentru a dispersa mulțimea care arunca cu pietre.

Care sunt mizele și implicațiile politice, de ambele părți?

Ar fi trebuit să fie alegeri în Palestina, au fost amânate. Și Israelul e în așteptarea unei coaliții de guvernare, au fost amânate și aici discuțiile.

Încă nu știm care vor fi consecințele politice pentru cele două părți.

În teritoriile palestiniene tot nu se vor ține în curând alegeri, nu înseamnă că dacă acum Hamas e pe val, automat vor fi și alegeri. Asta depinde tot de Abu Mazen.

În ceea ce privește discuțiile pentru formarea unei coaliții de guvernare în Israel, este de asemenea un subiect extrem de important, iar cărțile sunt acum în mâna lui Netanyahu.

Atunci când situația din zona de securitate se deteriorează, lumea tinde să susțină guvernul în funcție. Iar Netanyahu are multă experiență în a juca în astfel de situații. Pe de altă parte, Netanyahu însuși poartă o parte din răspunderea pentru faptul că am ajuns în situația de acum.

Ar trebui însă să ne uităm mai puțin la luptele dintre Israel și Fâșia Gaza și să ne concentrăm mai atent pe ceea ce se întâmplă în interiorul Israelului. Vedem multe revolte din zonele arabe din orașele israeliene, să ne amintim că 20% din populația Israelului este formată din arabi, musulmani. Există multe orașe cu populație mixtă, cum este Haifa.

Vedem cum în centrul Israelului, în orașul Lod, exact lângă aeroportul Ben Gurion, ard sinagogi. Asta e un lucru extrem de îngrijorător, nu s-a mai văzut așa ceva până acum.

Până acum, pe masă era doar soluția celor două state, dar ea era practic înghețată, un fel de status quo. Care sunt scenariile?  

Nu se schimbă nimic în privința asta, în esență soluția rămâne la fel de moartă ca și până acum. Status-quo-ul se va menține, acum este doar o nouă rundă a conflictului, care va ține 2-3 săptămâni, nu știu exact cum se va termina, dar e clar că nu va da naștere unui proces politic nou.

Cum se poate opri conflictul, acum?

SUA și Egiptul vor începe să se implice, să negocieze sau să pună presiune pe Israel și pe Hamas să se oprească. Ambele părți vor să prezinte o victorie la final. Israelul consideră că Hamas a mers mult prea departe cu tirurile îndreptate spre zona centrală a Israelului, așa că vrea să o facă să plătească.

În ceea ce privește Hamas, marea întrebare e ce le-a venit să lanseze atacuri atât de masive cu rachete către Israel. Răspunsul încă nu e clar, probabil că este legat de ce spuneam la început, de lupta pentru controlul societății palestiniene, ca urmare a anulării alegerilor.

--

Nadav Eyal este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști din Israel, câștigător al premiului Sokolov (echivalentul premiului Pulitzer în Israel). Este corespondent de știri internaționale al postului israelian de televiziune Reshet 13 și jurnalist de opinie pentru Yediot Aharont, cel mai difuzat ziar din Israel. În 2016, cu câteva luni înainte de alegerile prezidențiale din Statele Unite, Eyal a difuzat Trumpland, o serie de documentare în care prezenta în detaliu nemulțumirile poporului american.

Vezi şi: Ce se întâmplă, de fapt, între Israel și Palestina? Răspunsuri la cele mai importante întrebări

Hamas atacă Israelul cu sute de rachete. Interviu video cu Iulian Fota despre noua criză din Orientul Mijlociu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇