La nivelul Jandarmeriei Române, al Poliţiei Române şi al Poliţiei de Frontieră au fost făcute, doar în primele patru luni ale acestui an, 250 de împuterniciri pe diverse funcţii de…
Eveniment
Cele mai importante evenimente din România: bilanțul COVID-19, date din trafic, accidente, incendii, inundații, intervențiile poliției. Cele mai tari evenimente din ultimele 24 de ore.
1.800 de persoane s-au vaccinat la maratonul de la Ploiești. Dozele de vaccin au fost suplimentate
Un număr de 1.800 de persoane s-au vaccinat anti-COVID-19 în cadrul maratonului care a început vineri după-amiază pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, dozele de vaccin fiind suplimentate.Potrivit datelor comunicate,…
Primarul Budapestei şi-a anunţat candidatura pentru funcția de premier al Ungariei. Este primul rival serios pentru Viktor Orban
Primarul Budapestei, Gergely Karacsony, şi-a anunţat sâmbătă candidatura pentru funcţia pe prim-ministru al Ungariei. Alegerile vor avea loc anul viitor. Karacsony pare a fi în momentul de faţă cel mai…
Președintele Sloveniei: UE subestimează emoțiile din Balcanii Occidentali
Abordarea geopolitică a Uniunii Europene faţă de Balcanii Occidentali nu este doar teritorială, ci şi emoţională, dar UE subestimează această dimensiune emoţională, a declarat preşedintele sloven Borut Pahor, într-un interviu…
S-a stabilit unde și când trebuie să mai purtăm mască în București. Cluburile și discotecile rămân închise. Ce se deschide și în ce condiții
Comitetul Minicipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU) a decis în ședința de sâmbătă noile reguli pentru prevenirea epidemiei COVID-19, în condițiile eliminării unor restricții. În spațiile publice, piețe, târguri,…
Primul maraton de vaccinare dedicat tinerilor are loc în weekend, la Mamaia
Universitatea Ovidius din Constanţa organizează, în perioada 14 – 16 mai, primul maraton de vaccinare dedicat tinerilor, la Pavilionul Expoziţional din Mamaia.În cadrul maratonului de vaccinare, tinerii care doresc să…
Bilanțul victimelor crește în conflictul din Fâșia Gaza: Cel puțin 139 de morți și aproape 1.000 de răniți
Confruntările militare între armata israeliană şi grupurile islamiste din Fâşia Gaza au continuat în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, bilanţul victimelor ajungând la cel puţin 139 de morţi şi…
Pandemia face ravagii în Nepal, China suspendă expediţiile pe Everest
China a suspendat expediţiile pe Everest de pe teritoriul său pentru a evita orice risc de contaminare cu COVID-19 din partea alpiniştilor care escaladează regiunea nepaleză a muntelui, informează AFP,…
The Guardian: Experienţe traumatizante la graniţă pentru cetăţenii UE care îşi vizitează familiile din Marea Britanie - Cel puțin 5 români ar fi fost trimiși la centrul de detenție
Cetăţenii Uniunii Europene care îşi vizitează familiile în Marea Britanie sunt traumatizaţi de regimul ostil de frontieră practicat de această ţară pentru potenţialii imigranţi din UE, iar românii nu fac…
Weekend cu maratoane de vaccinare la Cluj, Ploieşti, Constanţa şi Timişoara
În acest weekend sunt organizate maratoane de vaccinare la Cluj, Ploieşti şi Timişoara (aici e vorba de a doua ediţie). Maratonul de la Cluj Napoca este organizat de Universitatea de…
Surse: Israelul şi mişcarea Hamas ar putea ajunge la un armistiţiu în zilele următoare
Guvernului Israelului şi organizaţia islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, ar putea ajunge în următoarele zile la un acord de încetare a confruntărilor militare, afirmă surse diplomatice, potrivit…
Premieră pentru China: A reuşit să pună un mic robot pe suprafaţa planetei Marte (VIDEO)
China a reuşit sâmbătă să pună cu succes pe suprafaţa planetei Marte micul său robot teleghidat Zhurong, ceea ce constituie o premieră pentru ţara asiatică, a indicat televiziune publică CCTV,…
O mașină a ars complet în apropiere de centrul Capitalei: Focul s-a extins la alte 3 mașini parcate
O mașină a luat foc, vineri noaptea, pe Bulevardul Banu Manta, din Capitală, iar focul s-a extins la alte trei mașini parcare în apropiere. Situația este cercetată de polițiști, întrucât…
Materialul contaminat din cauza căruia a crescut radioactivitatea în zona rafinăriei Astra a fost ridicat. S-a deschis dosar penal
Materialul contaminat din cauza căruia au fost înregistrate, vineri, depăşiri ale nivelului de radioactivitate pe amplasamentul fostei rafinării Astra din Ploieşti a fost ridicat şi depozitat, a informat Inspectoratul pentru…
CNSU a introdus lista roşie a statelor cu risc: Cei care vin din aceste zone nu stau în carantină dacă sunt vaccinaţi (Document)
CNSU a introdus, vineri seară, lista roşie a statelor cu risc epidemiologic. Cei care vin din aceste zone nu stau în carantină dacă sunt vaccinaţi, în schimb prezentarea unui test…
Guvernul a adoptat hotărârea prin care se relaxează restricțiile începând din 15 mai (Video)
Guvernul s-a reunit în ședință, vineri seară, pentru a adopta Hotărârea privind prelungirea stării de alertă, prin care se stabilesc măsurile de relaxare a unor restricții începând cu data de…
Şase palestinieni au fost ucişi de israelieni în Cisiordania
Cel puţin şase palestinieni au fost ucişi, iar alţi aproximativ 150 au fost răniţi în confruntări cu membri ai serviciilor de securitate israeliene produse vineri în Cisiordania, în contextul conflictului…
Ministrul Ciucă a discutat cu şeful Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale ale SUA în Europa despre securitatea la Marea Neagră și retragerea din Afganistan
Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, vineri, la sediul ministerului, cu generalul-maior David H. Tabor (foto), comandantul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale ale SUA în Europa (SOCEUR). Printre subiectele…
Israelul anunță 50 de bombardamente în 40 de minute către ținte din Gaza
Cea mai mare operaţiune israeliană din Gaza de la începutul actualei escalade a constat în 50 de salve de artilerie terestră şi bombardamente aeriene executate în decurs de 40 de…
Românii care merg în Italia nu mai sunt băgați în carantină
Ministerul Sănătăţii din Italia va elimina din 16 mai carantina de cinci zile pentru persoanele provenite din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi Israel. Aceștia trebuie să aibă un test negativ…


















