The Guardian: Experienţe traumatizante la graniţă pentru cetăţenii UE care îşi vizitează familiile din Marea Britanie - Cel puțin 5 români ar fi fost trimiși la centrul de detenție

The Guardian: Experienţe traumatizante la graniţă pentru cetăţenii UE care îşi vizitează familiile din Marea Britanie - Cel puțin 5 români ar fi fost trimiși la centrul de detenție
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cetăţenii Uniunii Europene care îşi vizitează familiile în Marea Britanie sunt traumatizaţi de regimul ostil de frontieră practicat de această ţară pentru potenţialii imigranţi din UE, iar românii nu fac excepție, relatează The Guardian.

Cea mai mică suspiciune că o persoană ar putea intra în Marea Britanie pentru a lucra poate fi deajuns pentru ca aceasta să fie reținută în centrele de detenție pentru imigranți până la o săptămână și apoi expulzată în țara de origine, spun cei afectaţi de această situaţie. 

ADVERTISING

Plângerile rudelor și ale gazdelor din Marea Britanie ale vizitatorilor au rămas fără răspuns sau au fost ignorate de Ministerul britanic de Interne și de unii parlamentari, potrivit surselor citate de jurnaliştii britanici.

Giuseppe Pichierri, care lucrează în sistemul britanic de sănătate de 15 ani, a povestit pentru The Guardian experienţa traumatizantă pe care a trăit-o când nepoata lui a sosit din Italia pentru o vizită scurtă, dar a ajuns să fie închisă într-un centru de detenţie înconjurat de sârmă ghimpată. Tânăra de 24 de ani a fost reţinută şi interogată, după care a fost emis un ordin de expulzare pe numele său.

ADVERTISING

Pichierri a aflat ce s-a întâmplat abia când a fost sunat la miezul nopţii pentru a i se comunica faptul că nepoata sa a fost reţinută.

Deşi era de gardă, a plecat să o vadă. Tânăra era speriată şi nu înţelegea unde fusese dusă, povesteşte bărbatul. Nepoata lui s-a întors între timp acasă în Puglia, dar spune că experienţa trăită nu o va împiedica să se întoarcă pentru a-şi vizita rudele.

Pichierri spune că și-a chemat nepoata în Marea Britanie pentru ca ea să-și poată îmbunătăți limba engleză și pentru a-l ajuta pe el și pe soția lui, care lucrează tot în domeniul sănătății, cu îngrijirea celor trei copii ai lor. Giuseppe i-a dat nepoatei o scrisoare în care spunea că ar putea sta cu ei ca au pair, fără să-și dea seama că munca, plătită sau nu, nu este permisă post Brexit fără viză, susţine el.

ADVERTISING

A încercat să le explice autorităţilor ceea ce numeşte o “greşeală”, dar nepoata sa a fost expulzată.

Cazul nu este unul singular. The Guardian a relatat anterior despre situaţii similare prin care au trecut cetăţeni spanioli, francezi, bulgari şi cehi.

Autorităţile britanice au fost criticate pentru o aplicare „disproporționată” a restricțiilor post-Brexit pentru cetăţenii UE, în condiţiile în care, pe de altă parte, cetăţeni germani care au venit în Marea Britanie ca lucrători au pair au fost lăsaţi să intre în ţară.

Printre cei care au contestat regimul de frontieră al Marii Britanii se află şi europarlamentarul român Alin Mituța, care a declarat pentru BBC că știe despre cinci români care au fost reținuți în centrul de detenție. Mituţa a numit aceste acţiuni disproporționate, potrivit The Guardian.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇