Ministrul Ciucă a discutat cu şeful Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale ale SUA în Europa despre securitatea la Marea Neagră și retragerea din Afganistan

Ministrul Ciucă a discutat cu şeful Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale ale SUA în Europa despre securitatea la Marea Neagră și retragerea din Afganistan
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, s-a întâlnit, vineri, la sediul ministerului, cu generalul-maior David H. Tabor (foto), comandantul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale ale SUA în Europa (SOCEUR).

Printre subiectele discutate s-au aflat evoluţiile de securitate la nivelul Regiunii Mării Negre, calendarul retragerii din Afganistan, dar şi modalităţile de colaborare bilaterală în ceea ce priveşte domeniul forţelor pentru operaţii speciale (FOS), arată un comunicat al MApN.

Ministrul român a transmis oficialului american faptul că România "recunoaşte şi apreciază sprijinul constant al SUA pentru eforturile de descurajare a acţiunilor agresive ale Federaţiei Ruse în asigurarea stabilităţii în Regiunea Mării Negre".

ADVERTISING

Un alt subiect discutat a fost misiunea din Afganistan, în contextul retragerii planificate şi adoptate la recenta reuniune comună a miniştrilor de Externe şi miniştrilor Apărării din statele membre ale NATO.

"Expertiza partenerilor americani în domeniul operaţiilor speciale va îmbunătăţi cu siguranţă modul în care trupele noastre îşi vor adapta, din punct de vedere tehnologic, procesul de transformare la nivel strategic, astfel încât să fie pregătite pentru orice provocare ce poate surveni în teren", a subliniat ministrul Ciucă, potrivit comunicatului.

ADVERTISING

Află mai multe despre situația militară de la Marea Neagră:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇