Regiunea extinsă a Mării Negre reprezintă în acest moment unul din principalele poligoane de testare a “negocierilor” dintre marii actori globali, cu demonstrații de forță de tip militar, acțiuni hibride, teste de reacție, marcarea simbolică a teritoriului sau chiar organizarea de provocări, spune expertul în geopolitică Dorin Popescu.
Asistăm la un ”război hibrid stratificat”, iar Ucraina reprezintă “nucleul” marilor mize de joc politic, mai subliniază Dorin Popescu, într-un interviu acordat pentru cititorii Spotmedia.ro.
Pe de o parte Federația Rusă are interese directe, o istorie lungă a controlului geopolitic, un apetit expansionist explicit, dar și rețele locale solide de agenți de influență, subliniază acesta.
În ceea ce privește comunitatea euroatlantică, din care face parte și România, este de dorit ca acțiunea în regiune să fie conjugată și coordonată, iar președintele Joe Biden să reprezinte interesele întregii comunități la Summit-ul ruso-american care va avea loc după vizita sa în Europa.
Cine și de ce a produs noile turbulențe în regiune, care sunt interesele marilor actori implicați și ce evoluții sunt posibile în acest moment? Sunt întrebări la care răspunde în continuare Dorin Popescu, președintele Asociației Casa Mării Negre/Black Sea House - Constanța și coordonatorul filialei Constanța a ICDE.
Spot: Ce se întâmplă în acest moment în regiunea Marii Negre? E un joc strategic, geopolitic, sau un război în toată regula?
Evoluțiile tensionate recente din regiunea extinsă a Mării Negre confirmă evaluările mele repetate potrivit cărora această regiune reprezintă unul din principalele poligoane de testare a “negocierilor” dintre principalii actori globali care au obiectivul strategic de a reconfigura ordinea globală, de a recrea/actualiza harta sferelor de influență.
Aceste “negocieri” presupun demonstrații de forță de tip militar, acțiuni hibride, exerciții de “prestidigitație hegemonică” în zone controlate geopolitic, teste de reacție, marcarea simbolică a teritoriului, organizarea de provocări etc.
Cumulul recent de măsuri și acțiuni hibride din regiune indică a posibilă “fază activă” a acestor negocieri.
Suntem, în evaluarea mea, departe de scenariul unui “război” clasic – totodată regiunea respiră geopolitic (de mai mult timp) în paradigma unui război hibrid stratificat.
Spot: De ce acum și cine a fost declanșatorul?
La câteva luni de la instalarea în funcție a noului președinte american, dialogul real dintre Washington și Moscova nu a ajuns încă la vârf. Președinții SUA și Federației Ruse nu au convenit direct cu privire la temele majore de consens, coordonare sau dispută.
În acest context, Moscova a simțit nevoia de a apăsa pe accelerația geopolitică pentru a forța un Summit bilateral.
În favoarea acestei decizii au contat și mai mulți factori contextuali, interni și externi.
Factori interni: apropierea momentului prezentării Raportului anual privind starea națiunii, pe care președintele Putin îl susține recent în fața plenului reunit al celor două camere ale parlamentului rus, moment care reprezintă o oportunitate de glorificare în fața națiunii a Țarului postmodern și, respectiv, necesitatea unui “balon de oxigen” pentru propria formațiune politică ce se confruntă cu scăderi electorale, semnificative din perspectiva alegerilor pentru Duma de Stat care vor avea loc în luna septembrie a.c..
Factori externi: posibilitatea adoptării, la Summitul NATO din iunie a.c., a unor decizii de ordin strategic care contravin intereselor rusești în regiune; apropierea Summitului Inițiativei Crimeea, lansată de Ucraina – summitul va avea loc în august a.c. și marchează punctul culminant al ofensivei diplomatice pe plan internațional a Ucrainei pe tema Peninsulei Crimeea; în fine, blocajul total al negocierilor privind soluționarea politică a conflictului din raioanele de est ale Ucrainei, “Donbas”.
Spot: Cine sunt principalii actori și ce interese/obiective urmărește fiecare dintre ei?
Federația Rusă are ca obiectiv principal revenirea geopolitică în regiunea extinsă a Mării Negre ca parte a proiectului strategic de recuperare a controlului geopolitic în fostul spațiu sovietic.
Proiectul postsovietic al Federației Ruse vizează, prioritar, recuperarea puterii și controlului geopolitic al acestui spațiu, pe care îl conexează, la nivel discursiv, proiectului complementar al “Eurasiei”.
Regiunea extinsă a Mării Negre reprezintă un spațiu în care Federația Rusă are interese directe (politice, economice și de securitate), o istorie lungă a controlului geopolitic, o experiență a acțiunilor hibride în acest teritoriu, un apetit expansionist explicit, rețele locale solide de agenți de influență și comunități etnice rusești sau locale menținute în mirajul paradigmatic al culturii și civilizației ruse (“lumea rusă”, puternică și influentă în țări precum Ucraina, Republica Moldova, țările din Caucaz etc.).
SUA, NATO și UE sunt interesate ca revenirea geopolitică a Federației Ruse spre Vest să nu se producă în detrimentul opțiunii proVest a statelor din regiune și a popoarelor lor (prioritar Ucraina, Republica Moldova, Georgia).
Acțiunile celor trei actori în regiune sunt diferite și complementare, mizează pe instrumente și tactici heterogene de răspuns la acțiunile ofensive ale Rusiei în regiune.
Din perspectiva comunității euroatlantice (și, desigur, a României ca parte și expresie a acestei comunități), este de dorit ca acțiunea în regiune a acestor actori să fie conjugată și coordonată.
Statele din regiune (prioritar Ucraina, Turcia) exercită, în acest puzzle complicat, partituri relevante de joc geopolitic.
Ucraina reprezintă “nucleul” marilor mize de joc politic ale tuturor actorilor, iar menținerea ei ca parte a construcției euroatlantice în regiune este vitală din perspectiva SUA, NATO și UE, de aici și sprijinul firesc, contant, credibil și de amplitudine pe care Kievul îl primește constant de la acești actori.
Spot: Care a fost momentul care vi s-a părut cel mai important până acum?
Din perspectiva cauzelor care au produs noile turbulențe în regiune, momentul cel mai important l-a reprezentat invitația președintelui american adresată omologului său rus de a desfășura un Summit bilateral într-o țară terță.
Sunt convins că acest Summit se va desfășura până la urmă, este obligatoriu din perspectiva nevoii permanente de dialog la vârf a unor actori globali.
Nu există, în acest demers al SUA, acceptat de principiu de Rusia, câștigători sau învinși.
Biden a dezamorsat un joc exhibiționist hibrid periculos în regiune fără a face concesii și propunând un dialog la vârf. Este esențial ca, înainte de Summitul ruso-american, să existe un dialog la vârf între președintele SUA și principalii lideri europeni; în acest context, este cert că Summitul ruso-american va avea loc după vizita în Europa din iunie a.c. a președintelui american.
Este foarte important ca interesele întregii comunități euroatlantice să fie prezente la acest dialog, reprezentate de Biden, având în vedere anvergura tematicii și mizele geopolitice implicate.
Spot: Care e miza principală pentru România?
România are nevoie de stabilitate predictibilă în regiune și participă în mod activ și chiar creativ la eforturile de menținere a acesteia.
Complementar, este și în interesul României ca procesele de extindere a construcției europene și euroatlantice spre est să continue, așa cum o doresc în mod explicit țări precum Ucraina, Georgia și Republica Moldova.
Mai mult, aș aprecia că dezvoltarea economică a întregii regiuni prin investiții substanțiale ale UE și SUA, o prezență politică, geopolitică și economică a UE mai activă în regiune, precum și creșterea nivelului de cooperare între țările regiunii reprezintă obiective de interes strategic pentru România.
Spot: Ce scenarii sunt posibile și ce final probabil ar avea fiecare dintre ele?
Primul scenariu pe termen mediu și lung îl constituie permanentizarea statutului de zonă gri, zonă tampon, zonă buffer, cordon sanitar etc.
Văd probabilă, ca subscenariu al acestuia, posibilitatea ca permanentizarea acestui statut să fie convenită/agreată de către toți marii actori politici relevanți la nivel global.
Transformarea regiunii pe termen mediu și lung în zonă gri prin consensul marilor actori (după micro-modele exersate în regiune în ultimii ani, a se vedea Republica Moldova) reprezintă, în evaluarea mea, cel mai probabil scenariu de evoluție a regiunii.
În acest caz, România ar putea rămâne a la longue frontiera estică a UE și NATO.
Un alt scenariu vizează restructurarea/reconfigurarea regiunii (geopolitică sau chiar teritorială) prin soluții impredictibile de forță sau hibride în cazul în care se va amâna sine die un consens al marilor actori globali privind evoluția geopolitică a acestui spațiu.
În acest caz, estimez că viitoarele mutări de tip ofensiv vor veni din nou dinspre Est, după eșecul mai multor “negocieri” și tentative ale articulării acestui consens.
Nu cred că aceste noi mutări ofensive vor avea loc în acest an. Nu cred că ele vor fi anunțate prin largi mobilizări militare cunoscute public (nu este “stilul rusesc” de intervenție – de aceea am fost extrem de rezervat, în contextul actual, cu privire la posibilitatea iminenței unui conflict), ci, dimpotrivă, vor miza maximal pe factorul surpriză al intervenției, vor fi hibride și impredictibile.
Este imperativ ca reacția comunității euroatlantice la aceste măsuri să fie una proactivă, coezivă, unitară, clară, articulată, iar în acest sens mă aștept ca în perioada următoare comunitatea euroatlantică să își refacă integral mecanismele de coeziune care au exercitat decenii la rând un miraj permanent pentru țări precum România.