Surse: Israelul şi mişcarea Hamas ar putea ajunge la un armistiţiu în zilele următoare

Surse: Israelul şi mişcarea Hamas ar putea ajunge la un armistiţiu în zilele următoare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

 Guvernului Israelului şi organizaţia islamistă Hamas, care deţine controlul asupra Fâşiei Gaza, ar putea ajunge în următoarele zile la un acord de încetare a confruntărilor militare, afirmă surse diplomatice, potrivit cotidianului Times of Israel.

Negocierile între cele două părți sunt intermediate de Statele Unite şi de Rusia.

Khaled Mashaal, liderul Biroului politic al Hamas, a transmis vineri seară, conform presei turce, că organizaţia islamistă este pregătită pentru un armistiţiu, subliniind însă că nu a primit niciun răspuns din partea Guvernului Israelului.

ADVERTISING

Un oficial egiptean implicat în eforturile diplomatice a declarat pentru agenţia Associated Press că Israelul a respins o propunere iniţială a organizaţiei Hamas privind un armistiţiu de un an.

Egiptul joacă un rol foarte important î negocierile cu organizaţiile islamiste Hamas şi Jihadul Islamic. Negocierile au loc prin intermediul Qatarului şi Statelor Unite, fără discuţii directe între liderii organizaţiilor islamiste şi Israel.

Bilanţul bombardamentelor israeliene în Fâşia Gaza este de cel puţin 119 morţi şi peste 850 de răniţi.

ADVERTISING

În Israel, bilanţul atacurilor cu rachete lansate din Fâşia Gaza este de cel puţin nouă morţi şi câteva sute de răniţi.

Vineri, au izbucnit confruntări de amploare şi în Cisiordania, soldate cu moartea a cel puţin nouă palestinieni şi rănirea altor aproximativ 500.

Citește mai multe despre acest subiect:

Hamas atacă Israelul cu sute de rachete. Interviu video cu Iulian Fota despre noua criză din Orientul Mijlociu

Ce-i în spatele escaladării conflictului israeliano-palestinian și de ce forțează Hamas lucrurile

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇