Ionuţ Dumitru: Creşterea economică se transformă dintr-o atât de invocată revenire în “V” într-una în “W”

Ionuţ Dumitru: Creşterea economică se transformă dintr-o atât de invocată revenire în “V” într-una în “W”

Ionuţ Dumitru, economist-şef al Raiffeisen Bank și fost președinte al Consiliului Fiscal, consideră că trimestrul IV al acestui an va fi foarte prost pentru economie.

Astfel, spune el, am putea avea în trimestrul T4 o contracţie, deci o revenire economică nu în V, ci în W.

“Trimestrul al patrulea din an va fi foarte prost, în condiţiile în care, peste tot în Europa, sunt reintroduse măsuri de carantină. Colegii de la Viena deja anticipează pentru T4 o contracţie în zona euro.

Am putea avea, aşadar, în trimestrul acesta (T4) o contracţie, prin urmare o revenire economică nu în V, ci în W”, a declarat Ionuţ Dumitru, citat de Ziarul Financiar.

ADVERTISING

Acesta consideră că datele INS de vineri privind creșterea economică a României sunt sub estimările analiștilor.

„Rezultatele consemnate sunt sub aşteptările analiştilor. Dacă, în trecut, o scădere de 5% a economiei României, pentru întreg anul 2020, părea o analiză pesimistă, astăzi, acest minus 5% apare drept un calcul foart optimist. Noi aşteptam, de pildă, o scădere de minus 5% în T3 faţă de T3 2019.

ADVERTISING

A ieşit un minus de 6%. Analiştii Bloomberg anticipau o cădere de minus 4%, la nouă luni, an/an, şi avem un minus de 5,1%. Peste toate se vor adăuga rezultatele din T4 care nu vor fi bune, din cauza resticţiilor impuse în faţa valului doi al pandemiei”, a subliniat Ionuț Dumitru.

România a consemnat o scădere economică de 6% în trimestrul III din 2020, raportat la perioada similară din 2019.

Față de trimestrul anterior, însă, a înregistrat o creştere de 5,6%, potrivit datelor semnal al Institutului Naţional de Statistică.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇