Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că numărul de îmbolnăviri va continua să crească în perioada următoare şi că măsurile adoptate până în prezent de autorităţile…
Citește mai multe despre: Rafila val pandemie Covid toamna
ADVERTISING
Rafila: Până în decembrie 2020 cel puţin două vaccinuri pentru coronavirus vor fi autorizate
Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, profesorul Alexandru Rafila, afirmă că, până la finele acestui an, ar putea fi autorizate două vaccinuri dintre cele patru la care lucrează mari…
Tătaru, previziuni pentru toamnă: Dacă respectăm regulile, va fi o creştere uşoară, asumabilă, a cazurilor de COVID-19. Dacă nu respectăm...
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că în condiţiile în care se vor respecta în continuare regulile de protecţie sanitară impuse de autorităţi, în sezonul de toamnă care urmează –…
Prof. Rafila despre surpriza anticorpilor la Covid, fluctuațiile mari de cazuri și posibilitatea unui al doilea val in toamnă – Interviu
Un procent care se poate apropia de 20% dintre cei care au fost bolnavi de Covid nu dezvoltă anticorpi sau îi dezvoltă la un nivel foarte scăzut, fie îi dezvoltă…