Reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, profesorul Alexandru Rafila, afirmă că, până la finele acestui an, ar putea fi autorizate două vaccinuri dintre cele patru la care lucrează mari asocieri de companii şi care se află în stadii foarte avansate de cercetare.
”Cred că până la sfârşitul anului vor ieşi pe piaţă cel puţin două vaccinuri. (…) Până în decembrie 2020 cred că cel puţin două vaccinuri vor fi autorizate”, a declarat Alexandru Rafila, sâmbătă seară, la Antena 3.
El a precizat că "sunt mai multe companii, de obicei sunt asocieri de companii” care lucrează la dezvoltarea unor vaccinuri pentru prevenirea virusului SARS-CoV-2 şi care se află în stadii foarte avansate.
Rafila a arătat că cei care lucrează pentru elaborarea unui vaccin anti-COVID-19 sunt Pfizer în colaborare cu o companie de biotehnologie, Sanofi cu GSK, compania americană Moderna şi compania Astra-Zeneka în colaborare cu Universitatea Oxford.
”Aceste companii sunt în studiile de fază 3, cel mai avansat înainte de a obţine aprobarea. Autorizarea se obţine pe baza unui dosar care merge cu nişte dovezi ştiinţifice ale siguranţei şi eficacităţii acestor vaccinuri”, a explicat Rafila.
El a precizat că în funcţie de acest dosar de acordă licenţa pentru producţie, iar după obţinerea licenţei fiecare lot de vaccin obţine autorizaţia de punere pe piaţă.
”Aceste vaccinuri sunt vaccinuri moderne care conţin, au la bază ARN-Mesager, o formă de acid nucleic care determină în organism dacă e introdus sinteza unor proteine de suprafaţă, similare cu cele pe care le are virusul Corona şi în felul acesta se generează un răspuns imun. Până acum nu au fost folosite astfel de vaccinuri, sunt nişte vaccinuri avansate", a mai declarat Rafila.
El a spus că, exceptând vaccinul dezvoltat de compania Sanofi, care este unul ”clasic”, celelalte la care se lucrează necesită condiţii excepţionale de transport, întrucât n”sut foarte sensibile la variaţiile de temperatură” şi ele trebuie menţinute la temperaturi între minus 70 şi minus 80 de grade.
Rafila a precizat că aparatele care asigură asemnea temperaturi sunt foarte scumpe.
„Şi atunci, producătorii vor condiţiona acest vaccin în nişte cutii speciale, termoizolate, care conţin gheaţă carbonică şi care fac posibil transportul şi păstrarea vaccinului la această temperatură timp de 10 zile. După 10 zile, vaccinul poate fi păstrat probabil circa o săptămână la temperatura pe care o oferă frigiderul şi practic trebuie ca în intervalul acesta de 15, maximum 20 de zile să-l transporţi de la fabrică la centrul de vaccinare şi trebuie administrat", a explicat Alexandru Rafila.
Acesta a explicat că aprobarea unui vaccin nu echivalează cu administrarea acestuia. Fiecare ţară trebuie să fie pregătită, susţine el, pentru administrarea serului unui ”număr foarte mare de cetăţeni” precizând că ele vor trebui administrate în două doze, la interval de 30 sau 60 de zile.
Rafila a menţionat că estimează că România va avea nevoie de cel puţin şapte milioane de vaccinuri, care să acopere imunizarea categoriilor de risc, personalului medical şi personalului din serviciile esenţiale ale statului.